Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Nicolae Ceaușescu, acela care ne-a influențat destinul tuturor

Există in cartea lui Ion Traian Ștefănescu „Întâlniri cu Nicolae Ceaușescu” (Editura Mediafax, 2019) o afirmație care, fără doar și poate, va stârni multe și vehemente contestații. Citez: „Fără a ignora greșelile sale (ale lui Nicolae Ceaușescu n.n.), l-am prețuit și l-am stimat pentru efortul său de a «trage» țara înainte și de a o afirma pe plan internațional. Orice s-ar spune, Nicolae Ceaușescu a fost un mare patriot, în accepția sa specifică, respectiv cu o puternică tentă naționalistă”.

De prisos, zic eu, să mai argumentez și de ce consider această caracterizare a personajului principal al cărții ca generatoare de rumori și, mai rău, de reacții vehemente. De-ajuns doar să ne gândim la epitetele cu care cel care, aproape un sfert de veac, a fost șeful partidului unic și al statului, este nominalizat în limbajul uzual. Și totuși, oricât ar părea de ciudat mai ales tinerelor generații, această imagine a lui Nicolae Ceaușescu a circulat o vreme și a avut reverberații ample atât în țară cât și peste hotare. A fost, atunci, vorba doar despre o autosugestie colectivă, despre o manipulare sau, mai degrabă, această reprezentare a corespuns unei anumite perioade din cea ce s-a numit „Epoca de Aur”, pentru ca, pe parcurs, să cunoască un ireversibil traiect descendent. Sfârșind prin a lăsa locul nimicitorului epitet „odiosul”, avându-și un altul, complementar, adică „sinistra”?

Întrebări din care derivă una foarte directă: care au fost acei factori care a provocat acest declin al unui personaj de numele căruia se leagă, cu bunele și cu relele sale, un pătrar de secol din istoria modernă a României? Cu mențiunea că am în vedere atât factorii ce țin de personalitatea lui Nicolae Ceaușescu, dar, deopotrivă, de mediul politic intern și extern în care acesta și-a exercitat prerogativele funcției supreme în partid și în stat. Acest Nicolae Ceaușescu pe care , pe bună dreptate, Ion Traian Ștefănescu îl caracterizează în termeni atât de expresivi: „Fie prețuit, fie înjurat, a fost cu adevărat, pe plan intern și internațional, o personalitate reală, care ne-a influențat destinul tuturor”.

Din această perspectivă, trebuie să spun că Ion Traian Ștefănescu are un dublu avantaj. Pe de o parte, evoluția sa în plan politic începe undeva foarte aproape de anul 1965 – anul în care Nicolae Ceaușescu îi succede lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, mai întâi la conducerea partidului – și se încheie în decembrie 1989, o dată cu sfârșitul regimului ceaușist. Pe de altă parte, Ion Traian Ștefănescu nu a deținut, în toți acești aproximativ douăzeci și cinci de ani, funcții în eșalonul I al puterii, așa încât el are, acum, avantajul situației de „spectator angajat” al evenimentelor. Ba, după o proprie mărturisire, nu a fost „un activist de tineret sau de partid comod pentru cei din jur”. „Este adevărat însă – recunoaște Ion Traian Ștefănescu – că a trebuit să lupt potrivit puterilor mele cu viziuni dogmatice, cu birocratizarea și reculul activității de partid din ultimul deceniu”.

„Reculul activității de partid în ultimul deceniu” – iată sintagma-cheie a acestei demonstrații inclusă în fapte a cărții! Să vedem, așadar, cum a decurs, în linii mari, acest dublu recul? Spun toate acestea fiindcă, de fapt, despre un dublu recul a fost vorba: a) reculul activității partidului-stat; și b) reculul personalității liderului Nicolae Ceaușescu. Situație care ne duce la concluzia că,de fapt, reculul înregistrat în plan personal de către Nicolae Ceaușescu va avea un nefast impact și va genera, la rândul său, reculul sistemului politic, economic și social care a condus la acumularea unor uriașe nemulțumiri colective, care nu puteau avea drept consecință decât o implozie. Adevăr de necontestat, indiferent dacă numim evenimentele din decembrie 1989 „revoluție” sau „lovitură de stat”.

Demn de menționat ar fi, cred, faptul că, încă din primele amintiri, autorul consemnează două situații care surprind un Nicolae Ceaușescu cu totul diferit. Avem, așadar, un Nicolae Ceaușescu și care referindu-se la legitimele nemulțumiri ale studenților față de o decizie discutabilă a Ministerului Învățământului îi spune tranșant președintelui UASCR, Ion Traian Ștefănescu: „Dacă ai văzut că nu ai reușit să îi convingeți de ce nu ați scos studenții sub geamul ministerului?”. Așa cum mai aveam un cu totul alt Nicolae Ceaușescu, pe care îl vedem tăindu-i vorba primului secretar al CC al UTC, Ion Iliescu atunci când acesta încerca să spună ceva despre proiectul Legii Învățământului: „Lasă acum lucrurile astea… Este necesar”. Și, nu este, desigur, singurul exemplu edificator despre stilul contradictoriu de a fi, de a gândi și a reacționa al personajului, mai direct spus despre modificările – „pe o traiectorie negativă – spune autorul – pe care le-au cunoscut convingerile lui Nicolae Ceaușescu, în probleme de fond ale societății românești”. De la deschiderea de după 1965 – menționează Ion Traian Ștefănescu un exemplu – față de proprietatea individuală, inclusiv prin construirea/achiziționarea unor case de vacanță, la interzicerea deținerii unor astfel de construcții. Era convins, în ultimul deceniu, că astfel de deschidere ar fi dat naștere la o viziune asupra proprietății străină socialismului. Optica sa inițială era răsturnată și constituia expresia egalitarismului excesiv și anihilant”.

În ordinea demonstrației, Ion Traian Ștefănescu acordă atenția meritată unui subiect extrem de sensibil și care, neapărat, trebuie luat în seamă atunci când discutăm despre „traiectoria negativă” pe care a urmat-o personalitatea lui Nicolae Ceaușescu, în special în ultimul deceniu în care a deținut puterea. Este vorba despre calitatea informațiilor ce i-au fost furnizate asupra unor probleme esențiale privind evoluția societății românești și, cu siguranță, nu numai în acest domeniu: „Se practica un sistem de a fi informat Ceaușescu cu diverse probleme neesențiale, chiar marginale, cu fleacuri care nu aveau nicio legătură cu munca propriu-zisă de partid”. Idee dezvoltată și argumentată în acești termeni: „În ultimii ani, se constituise un cerc format din cadre cu funcții de conducere pe linie de partid sau de stat, de la nivel central, în frunte cu Elena Ceaușescu, care filtra – după criterii de ei știute – informațiile care puteau să ajungă la Ceaușescu”. Baremul absolut obligatoriu al penetrării informațiilor, de fapt al cenzurării lor, fiind acela de a nu-l supăra pe tovarășul, băgând sub preș „informații esențiale pentru o corectă opțiune într-o problemă sau alta a vieții economice, sociale, culturale”. De aici și până la dezinformare în toată puterea cuvântului nu a mai fost decât un pas! Este edificatoare discuția în contradictoriu, pe care, în toamna lui 1989, Nicolae Ceaușescu a avut-o cu primul secretar al Comitetului Județean de partid Dolj, Ion Traian Ștefănescu pe tema raportărilor la producția agricolă obținută în județ și modul în care rezultatele bune se regăsesc în veniturile țăranilor cooperatori. Se confruntau, aici, două abordări: cea corectă, a organului județean de putere, cu aceea prezentată „tovarășului” de către „colectivul care, având cele mai înalte împuterniciri în materie de agricultură și pe linie de stat și de partid, îi raporta altceva care, trebuie spus, îi era și convenabil”. De aici urmează și întrebarea: de ce anume îi era convenabil lui Nicolae Ceaușescu asemenea mistificări? Adevărul este, pune punctul pe I autorul, că însuși Nicolae Ceaușescu le accepta din anumite rațiuni de propagandă, de prestigiu extern. În cazul de față, era vorba despre decizia Organizației pentru Alimentație și Agricultură de pe lângă ONU de a nu permite să se exporte decât un anumit procent din producția totală a unui stat. Or, pentru plata datoriei externe, după cum bine se cunoaște, se raporta o producție agricolă mai mare decât cea reală tocmai pentru ca o cât mai mare cantitate să meargă la export.

Am insistat asupra acestor chestiuni care, evident, pot să ne ajute să înțelegem mai bine resorturile intime ale acelei atât de bine numite „traiectorii negative” pe care a înregistrat-o parcursul ultimilor zece ani din biografia politică a lui Nicolae Ceaușescu. În aceeași ordine de idei, există în cartea lui Ion Traian Ștefănescu multe și substanțiale observații punctuale pe alte subiecte deschise cum ar fi cultul personalității, rolul profund negativ pe care l-a avut Elena Ceaușescu în demnitățile de partid și de stat și în relație cu care, după cum bine spune autorul „jucai în fiecare zi cu funcția ta pe masă”. Două subiecte aș mai reține în discuție, bineînțeles din motive de spațiu. Primul este cel despre care a vorbit cu o impresionantă luciditate Zoia Ceaușescu într-un interviu de după 1989 și anume că tatăl său „a săvârșit greșeala – principală – de a gândi că o țară întreagă poate fi condusă de un sigur om (în fapt, cel puțin în ultimii ani, de doi oameni – el și soția sa)”. „A fost – comentează Ion Traian Ștefănescu – greșeala lui capitală, de viziune asupra lumii românești, asupra țării”.

În același context, aș face trimitere și la o chestiune care poate fi invocată atunci când discutăm despre așa-numitul „socialism dinastic” pe care l-ar fi prezidat Nicolae Ceaușescu. Mă refer, evident, la relația dintre Ion Traian Ștefănescu și Nicu Ceaușescu, relație extrem de complexă și de sinuoasă, care va avea ca un punct nodal împrejurarea că, în toamna lui 1989, Ion Traian Ștefănescu a respins, în mod categoric, ipoteza ca mezinul familiei Ceaușescu să devină secretar general al partidului. „Nu era încă pregătit sub toate aspectele – argumentează Ion Traian Ștefănescu –, experiența sa de partid nu era suficientă și nici concludentă (deoarece factorii centrali asigurau repartiții îndestulătoare pentru județul Sibiu), și nici maturitatea sa generală,de viață, nu era consolidată”. Observație care, înclin să cred că a avut un anumit impact negativ la nivelul cuplului Ceaușescu, în special al „tovarășei”, așa cum au avut și rezervele pe care, tot Ion Traian Ștefănescu le-a exprimat și cu alte ocazii față de intenția de a-l promova pe Nicu în eșaloanele superioare ale partidului și statului. Motiv pentru care s-a și ales cu succesive aplicații administrate în conformitate cu principiul „rotației cadrelor”.

În fine, dar deloc în ultimul rând, aș face o mențiune separată despre ceea ce Ion Traian Ștefănescu numește „o altă eroare fundamentală săvârșită în ultimii 5-6 ani (ai regimului Ceaușescu n.n.) și anume aceea a neglijării asigurării cerințelor de viață pentru populație. Și aceasta după plata datoriei externe”. „Aprecierea evenimentelor din decembrie 1989 –continuă autorul – este și azi controversată. Dar nu comportă nici-o controversă ieșirea masivă a oamenilor în stradă, care a fost determinată, în ultimă analiză, de lipsurile inadmisibile referitoare la aprovizionarea de zi cu zi”.

Acestea ar fi câteva dintre principalele învățăminte ale cărții lui Ion Traian Ștefănescu, o carte care impresionează și incită prin substanța analizelor și,deopotrivă, prin sinceritatea mesajului. O carte în care autorul își asumă, după cum este și foarte corect să o facă, partea sa de răspundere ca persoană angrenată, la un anumit nivel, al exercițiului politic: „Este unul dintre motivele pentru care, după părerea mea, niciun fost activist de partid, dacă este cinstit, nu poate sta cu fruntea sus. Există această pecete defavorabilă pentru noi”.

În același registru al sincerității și al bunei credințe Ion Traian Ștefănescu va relua ideea în dialogul cu Ion Cristoiu care încheie cartea, adică atunci când se referă la un anumit „moment al sincerității”: „Sunt recunoscător intelectualilor care, fără să mă absolve de critică, au avut în ansamblu o atitudine corectă față de mine. Și, pentru mine, asta este ceva fundamental”. Cuvinte care reiau și întăresc mesajul lui Ion Traian Ștefănescu transmis încă din Cuvântul înainte al cărții sale: „Resimt ca o datorie morală să fac public, să relatez cât se poate de obiectiv ceea ce am trăit înainte de ‘89, numeroasele mele întâlniri cu Nicolae și Elena Ceaușescu, cu speranța că sunt de folos, într-o anumită măsură, pentru cei de azi și pentru cei de viitor”.

Mesaj de bună credință căruia corect și drept ar fi să i se răspundă cu aceeași bună credință. Adică depășind clișeele acelui „bolșevism întors pe dos, tipic post decembrist” la care face o neiertătoare trimitere Ion Cristoiu, care „a făcut ca perioada Ceaușescu din istoria României să fie simplificată în chip primitiv până la imaginea unor ani de întuneric friguros, în care se mișcau doar umbrele torționarilor cruzi și ale activiștilor analfabeți”. Da, acesta este adevărul: perioada Ceaușescu a fost și rămâne un fragment de istorie, un fragment de viață! Iar lecția sa atât de complexă și de încărcată de realizări, de eșecuri sau de privațiuni sau de dezamăgiri nu poate fi nici idilizată dar nici anatemizată fără drept de apel.

Sau, ar putea să fie, dar numai dacă vom plăti amarnicul preț de a o repeta! Desigur, în alte condiții istorice și, de ce nu?, cu alte personaje…


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Nicolae Ceaușescu, acela care ne-a influențat destinul tuturor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *