Nicolae Ceaușescu în postura de… arhivist

Dicționarele definesc profesia de arhivist prin precizarea că avem de-a face cu un specialist în materie de izvoare istorice, îndeosebi primare și scrise. Mulți ani la rând m-am convins, la fața locului, în diverse arhive, cât de important este acel specialist care gestionează după criterii științifice o avere inestimabilă și căruia îi datorăm o sinceră recunoștință. Cu aceste prilejuri, am descoperit numeroase documente, între care cele care îl vizează direct pe Nicolae Ceaușescu. Încă pe vremea când era ministru adjunct al Agriculturii (februarie 1949 – martie 1950), N.C. a acordat o mare atenție documentelor care, adesea, au fost suportul unor discursuri sau referate. Bunăoară, la Plenara lărgită a CC al Partidului Muncitoresc Român (PMR) din 30 noiembrie – 5 decembrie 1961, reuniune la care s-a proclamat încununarea luptei împotriva cultului personalității lui I.V. Stalin, dar la care a fost ridicat în slăvi Gheorghe Gheorghiu-Dej, în intervenția sa, N.C. a citat de mai multe ori unele documente considerate relevante. Nu discut acum despre mobilurile acestui mod de a face politică, ci mă rezum la tema centrală a rubricii de față, și anume aducerea în prim-plan a unor probe care pot să clarifice anumite aspecte de ordin istoric. La amintita plenară, N.C. a rostit un discurs care a durat mai mult de o oră, e drept, întrerupt, din când în când, de Gheorghe Gheorghiu-Dej cu unele completări. În continuare, redau un fragment din stenograma lucrărilor Plenarei.

„Tov. Nicolae Ceaușescu: E interesant, tovarășul Gheorghiu a vorbit aici de felul cum s-a constituit Secretariatul, eu citesc ce voiau ei (acuzați de „deviere de dreapta” – Ana Pauker, Vasile Luca, Teoharie Georgescu). Luca spune…

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Asta ce e? Ce e aceea?

Tov. Nicolae Ceaușescu: E o notă, o stenogramă din discuțiile din 1945, la constituirea Secretariatului Comitetului Central, în care spunea: «Așa că propun ca public să fie tovarășul Gheorghiu-Dej secretar politic, dar în practică să fie tovarășa Ana Pauker, oficial». La oarecare obiecțiuni spune: «Este părerea că secretarul partidului nu poate fi singur. Nu se poate diminua autoritatea tovarășei Ana, dându-i rolul de ajutor lui Dej». (Discuția era inutilă din moment ce în decembrie 1944, în timpul vizitei unei delegații a comuniștilor români la Moscova, Stalin a decis ca Dej să fie secretarul general al PCR).

Ce spunea Ana despre el…, dar ce spune Ana despre ea, asta e mai interesant. Spunea că, mă rog, ea face, vorbește mult, cum știa să vorbească mult și să nu spună nimic, dar, în concluzie, spune «să fie tovarășul Gheorghiu-Dej secretar, cu rol de secretar politic, însă, trebuie să ținem seama că nu va avea timp să facă această muncă». Deci, cum ai spune că nu e bine să apară…, în fond, ajunge la aceeași concluzie, sub altă formă, că era puțin mai șmecheră puțin ca Luca.

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Asta e stenograma unei ședințe?

Tov. Nicolae Ceaușescu: Da, da, da, a unei ședințe”.

În același foarte lung discurs, Nicolae Ceaușescu a făcut mai multe referiri la documente de arhivă, inclusiv la dosarele personale de cadre ale unor lideri ai PCR. Pentru exemplificare, redau un fragment referitor la Miron Constantinescu, unul dintre rivalii liderului suprem.

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Așa, habar n-avea el (Miron Constantinescu) de problemele de partid, el, care în autobiografia lui spunea: «În 1935 m-am retras la Mânăstirea Cheia, de unde m-am întors înapoi comunist și am intrat în UTC, acolo am studiat marxism-leninismul și, reîntors din singurătatea mânăstirii, am devenit comunist». Sigur, probabil privea și partidul ca un fel de mânăstire, dar, în orice caz, habar n-avea de probleme, de regulile de partid. Cei care au lucrat cu ele înainte de 23 August, și suntem aici câțiva, cunosc acest lucru, că habar n-avea el de partid”.

Notă: În august 1969, Nicolae Ceaușescu l-a reabilitat deplin pe Miron Constantinescu și l-a promovat în funcții importante, precum ministru al Învățământului (1969-1970), rector al Academiei Ștefan Gheorghiu (1970-1972), secretar al CC al PCR (1970), președinte al Academiei de Științe Sociale și Politice (1969-1972), președinte al Consiliului Economic (1972-1973), vicepreședinte al Consiliului de Stat (1972-1974), președinte al Marii Adunări Naționale (1974 – până la deces). A fost distins cu titlul de Erou al Muncii Socialiste (1971).

Pe la începutul perioadei postdecembriste m-am întâlnit de câteva ori cu Ionel Gal, fostul meu coleg de studenție la Școala Superioară de Științe Sociale, cel care a deținut în perioada 1973-1984 funcția de director general al Arhivelor Statului. Ajunsese la gradul de general maior (instituția fusese semimilitarizată și integrată în Ministerul Afacerilor Interne). Ionel mi-a povestit că Nicolae Ceaușescu solicita frecvent documentele originale din zestrea Arhivelor Statului, documente folosite îndeosebi prin intermediul citatelor, în diverse ocazii, mai ales în discursuri. N.C. stabilise și regulile referitoare la circulația documentelor de arhivă, iar Ionel mi-a spus că liderul suprem s-a implicat direct la elaborarea Decretului nr. 472/1971 privind Fondul Arhivistic Național, act legislativ care a permis introducerea unor norme moderne de organizare și funcționare a depozitelor cu documente. Pe baza acestui sistem, Arhiva Comitetului Central al PCR a fost bine pusă la punct, fapt confirmat și reconfirmat și în zilele noastre (2026) prin bogăția de izvoare de neînlocuit despre o perioadă de peste un secol. S-ar cuveni cuvinte de laudă acelui ofițer (deocamdată, necunoscut) care a luat decizia de a se încărca în câteva camioane arhiva aflată în sediul CC al PCR în zilele furtunoase din decembrie 1989 pentru a o transporta la un depozit al Armatei din Pitești. Arhiva a fost, practic, completă, doar puține documente au dispărut, însușite de „revoluționari” pentru ca unele dintre ele să fie fructificate în efervescenta presă postdecembristă.