România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie
Nicolae Ciucă nu reușește să însuflețească Armata PNL
Fostul președinte Ion Iliescu afirmă într-un podcast că România a avut în ultimii ani președinți care „fie au făcut microfonie, fie au tăcut”, spune că s-ar bucura ca viitorul șef al statului să își propună „combaterea celor șapte păcate sociale, așa cum le numea Mahatma Gandhi” și se întreabă de ce nu alege nimeni să se prezinte electoratului ca ceea ce ar trebui să fie, un președinte-mediator. ( stiripsurse ro)
–
neamul asta habar n are care e treaba cu ‘presedintele’
el voteaza …seful tribului, sefu natiei, seful sefilor. asta voteaza el!
ca e pacalit, adesea, ..asa o fi, insa el asa e si altfel nu e.
deci poporul nu vrea un presedinte mediator pentru ca habar n are care e treaba cu prima parte, cu ‘presedintele’, …de ‘mediator’ nici nu mai zic…
poporul, unul de …oi, cauta …fluierul baciului.
‘operatiunea speciala din ucr’ are ca referinta Marea Revolutie, Metamorfoza. asa ca asta e treaba ei, oricare alta manifestindu se indirect
‘operatiune speciala din gaza’ are ca referinta Marea Revolutie, Metamorfoza. asa ca asta e treaba ei, oricare alta manifestindu se indirect.
–
deci se stie spre ce va vira, fiecare in parte,
spre a cataliza ‘drumul Metamorfozei’, in fapt calea catre Artificializare, catre Antinatura ( de asta si e uriesesc potentialul unui accident nuclear in ucr )
pe vremea Marii Revolutii, a Metamorfozei, o lume moare si alta se naste. ca asta se intampla prin predarea stafetei e o chestiune pur tehnica( deloc de neglijat)
–
prin urmare toate institutiile lumii vechi, aia care e pe moarte, sint si ele pe moarte. daca asa sint …cum sa le ceri sa si mai faca treaba?! aici vorbim, spre ex, de toate institutiile si organizatiile cu relevanta mondiala, spre ex ONU.
„Erdoğan acuză Israelul și cere intervenția ONU”(gandul.ro) devine un demers ilogic, pentru ca ceri relevanta unei institutii care prin definitie, pentru ca asa e de bun-simt pe vremea Marii Revolutii, e irelevanta. si e asa pentru ca e pe moarte, alaturi de toate celelalte institutii si organizatii mondiale.
–
insa Marea Revolutie e un proces plenar, el inunda orice coltisor al planetei, prin urmare nu doar institutiile si organizatiile mondiale devin irelevante, ci si cele nationale, in primul rind cele legate ombilical de sistemele sociale (care prin definitie sint in plin proces de metamorfoza, prin urmare …metamorfoza e de bun-simt pentru ele)
intre aceste sisteme sociale aflate in plin proces plenar revolutionar se afla si sistemul politic. prin urmare ai putea sa i ceri sistemului politic un soi de insufletire, insa succesul depinde de referinta pe care o folsesti ( singra referinta capabila pe vremurile astea e Marea Revolutie, Metamorfoza. avand in vedere ca despre Metamorfoza nu prea se nghesuie lumea sa vorbeasca, …nici macar despre Marea Revolutie, ce rezulta e ca cea mai potenta referinta e folosit s cel mai rar )
hai a ne adincim in povestea ‘insufletitului’
–
aflandu ne pe vremea Metamorfozei, actualul sistem, care e Natural, e pus la indoiala.
e putin spus, poate. suficient e asa: e pus plenar la indoiala, tinta Metamorfozei fiind scoaterea lui din joc.
pai daca asta e procesul, scoaterea din joc a, spre ex, a actualului sistem politc, tinta fiind inlocuirea lui cu un nou-nout sistem, Arttificial, Antinatural, atunci ‘actualul sistem politic’ mai poate face fata situatiei exclusiv, dar exclusiv suprapunindu se peste ‘sistemul politic al Naturii'( despre care se stie din start ca a fost Buna-Foarte)
–
prin urmare solutia la problema definita de acest atac plenar la actualele sisteme sociale, in frunte cu cel politic, e manifestarea unui sistem politic desavarsit armonziat plenar cu Natura. oricum altfel …vei crapa.
teoretic!, insa teoria e beton, asa ca vei crapa negresit.
ce inseamna asta?! pai asta inseamna ca se cade sa dai o raita prin ograda Naturii si sa vezi ce a gradinarit ea pentru vremurile astea, …ca ea mereu daruieste dupa cum e masura vremurilor, chiar daca nu ti baga si in traista …chiar mereu.
deci cu ONU treaba e clara, tendinta e clara, nu mai e despre ‘unite’, pentru ca asta e vremea Insularizarii.
–
si cum vorbim despre semilumea de est si semilumea de vest, ceea ce rezulta e ca vom vorbi, in curind, si despre doua organizatii care sa ‘reprezinte’ ‘cele doua Insule’
–
deci ONU, doar un exemplu, e in plin proces plenar revolutionar pentru simplul fapt ca nu poate fi altfel pe vremea Marii Revolutii.
deci urmeaza sa fie demolata. insa se si reconstruieste ceva, in schimb, doua noi organizatii.
teoretic aceste ori se suprapun peste NATO, respectiv BRICS, ori …chiar despre ele e vorba.

de ce mi ati sters comentariile?! 🙂
stergeti le pe toate, barim!

asa ca daca vreti sa dati de …insufletitori atunci cautati i si voi acolo unde sint, in ograda Naturii, nuprintre propriile jucarii.