Nicolae Dan Fruntelată sau despre gazetărie ca viață și dragoste

Chiar de la începutul acestei săptămâni, Doamna Neagră a lovit cu nemiloasa-i coasă și a luat dintre noi două personalități de marcă ale literaturi și culturii române. Ieri, pe profesorul și cărturarul Valeriu Râpeanu, iar azi pe poetul și gazetarul Nicolae Dan Fruntelată! Cernit prilej cu care rememorăm umila noastră rugăminte pe care a făcut-o, mai bine decât noi, în „Cantilena” sa, Tudor Arghezi: „Măritule, blajinule, tu poți/Să mi-i ucizi în parte, ca eu să-i plâng pe toți”.

Sincer să fiu, pe profesorul Valeriu Râpeanu l-am cunoscut mai degrabă prin intermediul scrierilor sale ca și din relatările unor confrați avizați despre valoroasele și, nu o dată curajoasele sale inițiative menite să contribuie la mai buna cunoaștere și la mai dreapta cinstire a tezaurului spiritualității noastre. Lucru deloc ușor dacă ne gândim la numeroasele opreliști pe care , mai ales în anii care au urmat funestelor Teze din iulie (1971), asemenea demersuri trebuiau să le înfrunte și să le învingă. Am avut, desigur, și câteva fericite ocazii să îl întâlnesc și să dialogăm și trebuie să recunosc, fără vorbe mari, ca au fost, pentru mine, tot atâtea lecții despre valoarea și demnitatea actului de cultură.

În schimb, cu Nicolae Dan Fruntelată am fost coleg de generație. Generație care – am spus-o și nu voi înceta să o spun ori de câte ori va fi nevoie- a avut șansa istorică de a trăi anii minunați ai studenției în acea perioadă de relativă, dar reală deschidere politică, ideologică și culturală (1964-1971), căreia i-a pus capăt mini-revoluția culturală declanșată de Nicolae Ceaușescu după vizita în China și în Coreea de Nord. De fapt, cu Nicu-Dan (așa cum mă obișnuisem să îi spun încă de pe atunci) m-am cunoscut și am legat o relație de sincer respect în redacția revistei „Viața studențească”, iar cel care a făcut posibilă această relație a fost poetul Niculae Stoian, admirabil prieten și susținător al nostru, cei care, cu emoție și cu temerare proiecte de viitor, băteam la porțile afirmării în nobila profesiunii de gazetar. Așa l-am cunoscut, prin 1966, pe Nicolae Dan Fruntelată și așa l-am regăsit, peste un deceniu, în 1976, când a fost numit redactor șef al ziarului „Scânteia tineretului”. Calitate pe care a onorat-o cu rigoare, cu un remarcabil simț al măsurii și, mai ales, cu o mare deschidere către inițiativele colegilor de redacție. În acest fel se explică și susținerea pe care redactorul-șef al ziarului, Nicolae Dan Fruntelată, a manifestat-o unor proiecte care s-au bucurat de un real și solid succes, ca și de o largă prețuire, în primul rând din partea tinerilor prieteni ai ziarului nostru. Mă refer, firește, la „Suplimentul literar și artistic” și la „Serbările”, puse în act sub egida și sub emblema ziarului. Foarte adevărat, în ambele cazuri, ideea lor nu îi aparținea redactorului șef, ci venea de la doi entuziaști colegi de redacție- Ion Cristoiu, respectiv Lucian Avramescu-, dar fapt esențial și definitoriu este și rămâne acela că Nicolae Dan Fruntelată s-a identificat cu aceste proiecte care s-au dovedit a ieși cu mult curaj din tiparele obtuze în vigoare.

Același spirit de colegialitate și de respect al valorii a dat dovadă Nicolae Dan Fruntelată și în discuția pe care am avut-o, la sediul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, la scurtă vreme după moartea regretatului președinte al uniunii, Doru Dinu Glăvan. „Să avem, fiecare și cu toții, grijă să păstrăm și să respectăm solidaritatea uniunii și prestigiul profesiunii”.
Scriu aceste rânduri și nu pot să nu țin seama că ele ar putea să cadă sub ochii unor „vardiști ai democrației”, precum așa de bine i-a numit chiar Nicolae Dan Fruntelată, care, fie și în aceste întristate împrejurări, nu s-ar da în lături să mă taxeze ca „nostalgic”, dacă nu chiar mai rău…

Scriu, recunosc, perfect conștient de această eventualitate, dar o fac respectând spiritul și litera celor mărturisite cu admirabilă franchețe de către Nicolae Dan Fruntelată însuși: „ Aș vrea ca măcar copii noștri și nepoții noștri să încerce să ne judece corect. Să nu se supună modei falșilor democrați, dintre care mulți au slujit partea represivă a securității, iar azi sunt cei mai duri judecători ai comunismului”.
Impresionantă profesiune de credință făcută de Nicolae Dan Fruntelată, în cartea sa programatic intitulată „Gazetăria, viața și dragostea mea”. Profesiune de credință pe care, la acest cernit ceas, îți făgăduiesc, prietene Nicolae Dan Fruntelată, să o respectăm și să o împlinim!