România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Nicușor Dan. Jurnalul unui răzuitor

Nicio zi fără o idee.
Viața în noul București este fericită, plină de soare chiar și în zilele înnorate, fără probleme, fără întrebări, fără urgențe. Totul este calm și așezat, după chipul și asemănarea conducătorului.
Primarul ședea pe masa din birou, bălăngănind alene din piciorul drept, într-un moment de relaxare binemeritat.
Până acum s-au rezolvat toate cele promise în campanie: poluarea, fluidizarea traficului, împânzirea orașului cu piste pentru biciclete, chiar și apa caldă și căldura.

„Astea două din urmă chiar au fost rezolvate în timp record, peste așteptări. În primul rând i-am lăsat să-și bată capul cu oamenii pe “voluntarii” din primărie, detașați la call center!??? De asta sunt eu geniu, să pasez responsabilitatea, pardon să deleg sarcini. Bun. Cei care îmi scriu pe fb ca nebunii să-și asume că sunt neorientați. Dacă nu sună la call center, nu se rezolvă problema. Acolo e cheia, am zis din prima zi. De la call center vine salvarea. Nu și apa caldă, cum să vină apa caldă de la call center, ce, suntem copii??? Acum e momentul să trec la next level!
Ce îmi plăcea mie să fac când eram mic? Să răzuiesc biletele alea și să sper la premii atractive, așa scria. Cu bănuțul meu norocos de la tataia am răzuit la bilete, ehee. N-am câștigat nimic, dar știu că totul m-a pregătit pentru acest moment. Nu e timp de pierdut!”

Se caută în buzunar.
„Ia uite bănuțul! Plec spre primul depou, să le fac o surpriză ălora de la STB. Ar fi fost frumos să își dea seama singuri că trebuie să dea jos colantele cu “Achiziționat în 2018” de pe autobuze. Păi cine era primar în 2018? Nicușor? Nu, Firea! Păi nu e mai simplu să dau jos colantul decât să lansez licitații pentru alte mijloace de transport?
Iată de ce noul București se transformă în ritm alert. Soluții simple și rapide. Fără stres.
Nu fac, deci nu greșesc.

Uite că a mai trecut o zi. Să trec și pe la farmacie. O fi rămas centrala fixată pe 22 de grade? Nu aș vrea să răcesc în casă la 19, n-a fost o idee bună să fiu o seară în pielea bucureștenilor. Fiecare cu pielea lui.”

(Text de Ligia Enache)

Acest text este un pamflet!

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *