Era o dimineață însorită de pandemie. Lumea întreagă era în șoc, omenirea se cutremura. Oamenii așteptau știrile mai ceva ca la revoluție, internetul era devorat pentru informații, televiziunile erau într-un continuu breaking news. În fine, vă amintiți. Și totuși, dimineața era însorită, ca o proastă, nu înțelegea ce se întâmplă cu ea.
Nicușor se trezise binedispus. Avea un obiectiv și un calendar. Avea și o durere în omoplați și un cârcel în piciorul drept, prea stătuse încă o noapte chircit în dulap. De ce naiba se zgârcise când îl cumparase? Dacă lua unul așa cum îi sugerase soția, nu ar fi avut de ce să se plângă, loc ar fi fost berechet. Se întinse așadar cât îi permise spațiul, se șterse la ochi cu tricoul galben, care îi atârnase toată noaptea peste ochi, căci se rupsese umerașul și căzuse într-o rână, abia se mai ținea. Ieși cu precauție din dulap și o tuli în baie.
Întoarcerea a fost la fel de rapidă. Țuști în dulap, în siguranță. „La naiba, cine m-a pus să-i mărturisesc nesuferitului de Rareș că stau în dulap. De ce oi fi atât de sincer cu cine nu merită? El nu a vrut niciodată să-mi spună de unde și-a luat batistele alea marfă! Dar stai, dimineața e atât de frumoasă că nu are sens să mă gândesc la el. Moare de ciudă ca eu voi fi candidatul! Doamneeee, să fie cu noroc, măcar o dată, am și uitat de când sper. Gata, să mă apuc de treabă! Oare să dau un mesaj de încurajare votanților mei? Care să fie, PNL sau USR? Nu pot să-mi pierd vremea să scriu două! Să ajut familii în nevoie? Să donez? Hai ca sunt caraghios, lasă ca se descurcă fiecare, așa e în viață! Să mă concentrez! Am datele problemei, trec la rezolvare, unu și cu unu fac doi. Ce-o face măi Mitrache, săracu? Cum l-au lovit nenorociții fix acum în sărăcia asta de criză și vor să-l demoleze! Animale, nene. Are și omul o căsuță în parc și își duce zilele. Pe cine supără? Stai, parcă ceva nu îmi sună bine. Ce spuneam eu că apăr? Era ceva cu verde, împotriva corupției, una din ele… Care, frate? Hai că iar îmi pierd concentrarea cu fleacuri. Și deja am un handicap, m-au izolat fraierii aștia. Nu știu ei câtă treaba am pe teren. Deci. Ce trebuie să fac? Uite domne’ cum rânjește covidul asta la mine! Un prost, nu intră el în dulap. Doamne, ce-am transpirat. Să dau o dată telefonul ăla la primărie, iar mi s-a făcut somn. Mâine fac o gaură mică în ușa asta, n-am oxigen.”
Într-un colț al minții lui Nicușor, PSD-ul își freca mâinile mulțumit. Reușise să îl strice pe vestitul activist, să îl facă să intervină nu pentru salvarea, ci pentru distrugerea spațiilor verzi. Restul va fi cancan.
(Text de Ligia Enache)
Acest text este un pamflet!
Lasă un răspuns