Nicușor și-a plimbat gândurile prin Cișmigiu

În Cișmigiu. Zi de noiembrie mohorâtă. Peisaj de vis. Mai spre coșmar, dar ce, nu visezi mereu de bine: maldăre de gunoi, scaune scorojite, bănci în 3 picioare, cu șipci ieșite. Copaci ca niște sperietori uriașe. Miros îmbietor de gunoi. În fine, ați înțeles.
De după un coș, neridicat de 3 zile, țuști și Nicușor. Merge absent, cu capul în pământ, un picior spre est, un picior spre vest. Parcă n-ar veni, totuși. În claia de păr, Țânțarul General fornăie nemulțumit.

„Ce e, domnule, cu mine afară? Nu mi-am jurat că nu mai plec din Primărie? Dormeam și eu și nu m-am prins că omul ăsta iese. Uite-i pe unii care parcă aleargă spre noi. Hai, Nicușoare, aleargă, fă ceva! Că n-am ajuns până acum bine sănătos ca să mă strivească vreunul care l-ar mângâia pe dom’ primar! Fugi, Nicule, ce te târăști așa?”

Nicușor trage cu greu de picioarele de plumb, cu privirea în pământ.
„Să mă relaxez, sa mă relaxez…Uite că iar am ajuns. Dar de ce mă grăbesc, unde alerg așa? Traversez și începe iar. Trag ăștia de mine să semnez. Să propun, să convoc, să mă agit, să fac și să dreg, să, să, să!
Și uite, am cedat și am mers la Parlament. Ce bine că era Simion acolo, ce om, domnule, ce om! Fără el plecam fără palton de la comisia aia obraznică unde îmi cereau aiurea să le justific suma cerută pentru încălzire și ieșeam abia azi din măgăoaia aia de instituție. Cine o fi dat autorizație de construire?
Uită, Nicușor, uită! Ce frumos se uita la mine Simion, ce blând. El mă înțelege, cum mă sfătuia el să-mi revin, zău așa, să fac ceva pentru bucureșteni. Să le dau ceva. Are mare dreptate. Ce să le dau, oamenii ăștia vor mereu câte ceva! Uite, apă caldă și căldura, de exemplu, asta cer continuu, de un an și ceva. Ah, ce dor îmi e și mie să cer ceva! Să simt că trăiesc, să mă lupt! Să acuz, să fac incompetent pe cineva, pe oricine! Să ameninț! Să fiu erou!
De ajuns, Nicușor! Ai soluția: ca să ai ceva, trebuie să și dai. Nu la mine mă refer, nebunule! La cetățeni. Le-am dat târg de Crăciun cu bilet la intrare, unic în Europa, de ajuns! Și așa mi-am călcat pe suflet, nu spusesem eu că nu fac paranghelii ca Firea? Păi da, nu fac ca ea, cine nu plătește nu intră, he, he, he, miticilor!
Revenind. Au târg de Craciun, n-au căldură. Păi de ce nu au? Răspuns final, la mintea cocoșului: Pentru că nu plătesc suficient pentru un serviciu de calitate! Gata, creștem tariful. Cât să-l pun? Să nu fie cu 4 în față, sunt superstițios ca japonezii, asta înseamnă moarte direct! Și dacă nici japonezii nu știu ce e bine, cine să știe?
Să fie cu 7, e număr norocos, îmi iese pasența mereu cu 7. Și să nu fie cu soț după, tot la mort trage. E limpede calculul: să plătească, nenicule, cu 75% mai mult la căldură! Ia să vezi cum apreciază ce primesc! Gata, traversez!”

Înghețat bocnă, Țânțarul General bâzâie ca de pe altă lume, bălăngănindu-se periculos pe un fir din creștetul primarului :
“ Ce mă doare capul, nu suport eclipsa de lună de acum. Sper să nu îl afecteze pe dom’ primar. Știu ce nenorociri poate face eclipsa asta! Cică este benefică pentru finalizarea unor proiecte, pentru confortul și liniștea noastră, să ne ferească Dumnezeu de așa ceva. Cine știe la ce se poate gândi!”.

(Pamflet-Ligia Enache)