Nicușor și Certificatul

Duminică. Acasă la primarul general. Exterior: soare, o zi frumoasă de toamnă. Interior: perdelele trase, puțin zgomot casnic doar în bucătărie și zbierete care vin din dormitor.
– Stau în unitate
Fac târăș pe coate
Fac sectoare și plantoane
Pân’ la liberare!
⁃ Nicușor! NICUȘOR!
⁃ Hai LIBERAREEEE!
⁃ Nicușor, ce cânți acolo, tati? Hai până la ușă, e un jeep negru în față. Se vede tare frumos în soare, sigur e cineva important!
⁃ STAU ÎN UNITATEEE
FAAAC TÂRÂȘ PE COATEEE…
CÂT MAI E DIN MANDAT, FRATEEE?
“ Incredibil, săracu’ băiat, dar ce afectat e din cauza primăriei ăsteia! Cum l-am luat eu, un aiurit cârlionțat fără umor și uite ce am acum: un aiurit pletos fără umor cu depresie și sindrom post traumatic.
Voce n-a avut niciodată dar m-a durut inima să-i spun. Poate știe săracu’, de aia zbiară în dulap. Și știe și că mă enervează asta, stă acolo și a terminat lemnăria de la transpirație. Da-l iert. E cumplit prin ce trece. Se face fleașcă, săracu, toată noaptea țipă în somn, bate cu pumnii în pernă, dă și din picioare! Tot repetă NU, Ludovic, NU!!! Nu-mi face asta, nu suport spațiile închise, nu pot sta în birou la primărie toată ziua!
Voia saracu’ doar așa, de plăcerea competiției, să scrie presa, să îl știe lumea că se bate să ne salveze.
Dar un coșmar! Se agață de mine, mă roagă să-l salvez. Așa e în fiecare noapte. De asta stă aproape tot timpul în dulapul de la bunica, mi-a și zis că face singur terapie, să își vină în fire cu biroul.
Cum ajunge la primărie, tremură. Nu nimerește ușa. M-a și lăsat o dată încuiată în casă! A luat cheia noastră și a vrut să deschidă cu ea biroul de la primărie. Ei, da, am râs puțin atunci cu polițistul local, m-a sunat și se bâlbâia de emoție, am crezut că e chiar Nicușor și i-am zis din start să nu trimită pe nimeni după dulap că nu mă mai păcălește a doua oară să stau cu hainele în saci. Dar nu, nu asta era! Nicu al meu îi spunea cătrănit că i-a schimbat cineva broasca de la ușa biroului. Dar eu știam și i-am zis să-l trimită cu cheia noastră acasă, trebuia să plec. Dar ce problemă o mai fi acum???”
Soția deschide ușa. În prag, dl Arafat.
⁃ Bună ziua.
⁃ Aaa, dar cu ce ocazie pe la noi, domnule Arafat?
⁃ Doamnă, îl adăpostiți pe primarul general.
⁃ Dar nu-l adăpostesc. Locuim împreună, e soțul meu.
⁃ Cunosc, doamnă. Nu admit miștoul.
⁃ ?
⁃ A solicitat certificat verde.
⁃ ? Nicușor al meu????
⁃ Da, doamnă. Iar mă luați peste picior.
⁃ Cum să solicite, domnule? Nu e vaccinat. E om de știință, a zis peste tot asta.
⁃ Mâine are întâlnire cu premierul. Deci a solicitat.
⁃ Nu nene, lasă-mă cu certificatul. A făcut destule deja pentru succesul campaniei de vaccinare. De ce crezi ca nu e apă caldă?
⁃ ?
⁃ Asta e când nu gândești ca un matematician. Nu vezi domne’ în spațiu, în perspectivă!
Ce iși dorește bucureșteanul? Apă caldă. Bun. Nu îi dăm ce vrea. Dacă primeau apă caldă, nu mai venea, domnule, nimeni la vaccinare, că se obișnuiau cu binele, să primească ce li se promite.
E clar, domnule, raționamentul? Ce tot dai așa din cap? Și un copil înțelege: omul s-a dus la vaccinare pentru ca i se dădea ceva. Nu i se lua. Asta numim noi sacrificiu. Ne-am sacrificat pentru vaccinare, nu le-am dat apă caldă. Acum, bună ziua!
Piciorul lui Arafat blochează ușa.
⁃ Doamnă Nicușor, soțul de ce nu s-a vaccinat atunci?
⁃ Haide, domnule, că am treabă. E foarte clar. Noi avem apă caldă! La revedere.
⁃ Bine, doamnă, e clar. Să vină soțul mâine la guvern, e așteptat. Nu cumva să întârzie, așteaptă presa. La guvern, da?

(Pamflet. Ligia Enache)