Nihil sine Deo

 În loc să stau în tranșee, aș fi vrut în genunchi

Să mă aflu acuma, să implor din rărunchi

Printre schije și foc, respirîd fumul greu

De război, pentru păcatele poporului meu…

Căci cînd clipele păcii neînțelept irosim,

Iar din limbă și suflet scuipăm cu venin;

Cînd în lumea modernă nu conteaz-un avort

(căci mama are drepturi și-și vrea bebe mort,

tras cu clești-în bucăți, dintr-un uter fecund

unde ce vrea embrionul e pe planul secund);

Cînd preferăm carnavaluri și schimonoseli,

Tatuaje, machiaje, satanisme, aiureli;

Cînd a Domnului rînduială demult nu mai ținem,

De la scîrnăvii și rele nu știm să ne-abținem,

Căci în lumea nouă trebuie rușine să n-ai

Uitînd că ești fiu de Mircea, Ștefan și Mihai!

Căci de unde să-nveți ce înseamnă dreptatea

cînd nici cei școliți nu se-omoară cu cartea,

ba, mai mult, la gunoi ne aruncă istoria,

trecutul, conștiința de neam și victoria?

De unde să-nveți că în venele tale

Curge sînge de eroi: bunicii matale?

Care popă mai crede ce mormăie-n amvon

în barba-i – chiar rasă -, dar cu ifos bonom?

Cine mai înțelege că ne-au trucit papistașii?

Idolatri sunt astăzi cetățenii și-ostașii…

Plîng îngerii-n ceruri, se-ntorc moaște-n morminte,

Căci românii de azi nu au crez, plai și ginte.

Dacă spada și glonțul în trecut ne certau

Pe atunci cînd cu caii tunurile trăgeau,

Azi – cînd nici nu mai știm gustul la carnea de vită -,

Ne așteaptă pedeapsa cu ciuperca otrăvită…

Căci Dumnezeu pe Pămînt ne-a făcut arendași

Prevăzînd că cei mulți vor fii doar cîrcotași;

Acum, lumea toată e cu fundul în sus

(chiar soarele-l vor să răsară la apus!),

Cînd la noi șobolanii vînează pisici,

Cînd șerpii se hrănesc cu muște și-arici,

Cînd țara o conduc niște veștejite flori

Ce flutură steaguri cu mai multe culori

Făcînd vînt la ce se numea populație

în trecut, iar azi pare doar vegetație;

Cînd cioara e albă și caii sunt verzi

Cînd migrezi către vest, faci un ban și te pierzi

Cînd Apocalipsa, sus-pușii o maimuțăresc,

Cînd haiduc galopează pe cal alb, arăbesc,

Să știi prietene, frate, că sfîrșitul e-aproape

Potopul de foc curăți-va pe toate

Căci acum puțin e pîn-la lupta finală,

După care neghina va lipsi din secară.

(Silvana Todea Depounti)