Pînă în 1472, Cordoba a fost sub stăpînire arabă. În anul de graţie 756, Abd-al Rahman I decide să se rupă de califatul de Damasc şi să se proclame emir totalmente independent. Dacă ne gîndim la ce s-a întîmplat în URSS şi în Jugoslavia după 1989, îl vom înţelege pe Abd-al Rahman. În fiecare om stă pitită nevoia de a deveni mai mare peste un teritoriu. Graţie acestei nevoi, nu-i exclus ca peste o sută de ani planeta să numere tot atîtea state cîte localităţi sînt azi. Vom avea, astfel, nu numai regiuni-republici sau regiuni-regate, dar şi cătune cu preşedinţi aleşi prin vot direct şi universal, parlamente care-şi ţin sesiunile în grajdul comunal şi ambasadori în întreaga lume proveniţi direct din rîndul ciobanilor şi văcsuitorilor de ghete. Oricum, primul lucru la care s-a gîndit Abd al Rahman I cînd s-a văzut emir independent, a fost să trîntească o Moschee. Dar nu o moschee oarecare, ci una care să le întreacă pe cele din Bagdad, Damasc, Ierusalim şi, în general, pe cele existente la acel moment pe întreg Globul. Dacă ar fi fost o Moschee pe Marte, indiscutabil Abd al Rahman I s-ar fi ambiţionat ca a lui s-o întreacă. Măreaţa sa idee a dat piept, chiar de la început, cu o realitate incomodă. Cînd au cucerit Cordoba de la vizigoţi, arabii au găsit în oraş o biserică creştină, a celor învinşi. Lipsiţi de prejudecăţi, arabii au propus creştinilor rămaşi în oraş după ivirea noului stăpîn să împartă clădirea pe din două. Drept urmare, în aceeaşi construcţie, oamenii se rugau, despărţiţi doar de un perete, la doi Atotputernici iremediabil adversari:
Creştinii, la Dumnezeu, şi arabii, la Alah.
Avînd o părere mai bună despre el însuşi, Abd al Rahman Întîiul îşi zise că tărăşenia nu mai putea continua. Drept urmare, el se porni să le ia creştinilor partea lor din clădire pentru a întregi Moscheea. Creştinii se burzuluiesc. Surprinzător pentru acele vremuri, Abd al Rahman nu le ia gîtul, nu se apucă să-i bombardeze, nici măcar nu pune mîna cu forţa pe bucăţica creştinilor deşi, între noi fie vorba, era stăpînul oraşului şi, pe deasupra, şi protejatul lui Alah. El le propune creştinilor să-i vîndă partea lor. Cum aceştia se învoiesc, marele Emir, fie-i numele lăudat! se apucă de înălţat grandioasa moschee. Nimic nu-l împiedică să pună tîrnăcoapele pe construcţie, să lase terenul gol şi să ridice mîndrul lăcaş islamic. Cu toate acestea, om practic sau mai ştii? leneş oriental, Abd al Rahman Întîiul hotărî să lase clădirea la locul ei şi s-o modifice în aşa fel încît să devină moschee. Începute în 785, lucrările au mers într-un ritm atît de rapid încît, în 788, bilding-ul era gata. Cum se întîmplă, de regulă, în Istorie, succesorii nu s-au mulţumit cu moştenirea primită. Rînd pe rînd, aceștia, ale căror numai sunt prea complicate pentru a le scrie, ciocăniră la Moscheea asta, mai dărîmînd un zid, mai ridicînd o coloană, mai punînd o încăpere. Astfel că de măreaţa moschee putem vorbi abia în 965, cînd, practic, nu i se mai putea adăuga nici măcar un cui.
În 1236, spaniolii, conduşi de Ferdinand al III-lea, pun mîna pe Cordoba. Ce putea face un rege catolic după cucerirea unui asemenea oraş înainte chiar de a se da jos de pe cal? Să facă rost rapid de un loc de rugăciune catolică. Pînă una alta, Cordoba avea deja o clădire măreaţă: Moscheea. Ferdinand al III-lea a proclamat-o de îndată, fără să şovăie, Catedrală Catolică. E drept, era Moschee, chiar dacă regele i-a schimbat numele în Catedrala Santa Maria la Mayor. Se pare însă că pentru spanioli n-avea importanţă ce se ascundea sub noul nume. Putea fi chiar şi un bordel! Cîtă vreme regele lor le-a zis că-i Catedrală, ca pe o Catedrală au tratat-o! Totuşi, ar fi fost prea de tot ca noii stăpîni, catolici din cap pînă picioare, să se roage lui Dumnezeu într-un loc destinat în întregime lui Alah. Acolo, sus, în Ceruri s-ar fi produs, mai mult ca sigur, ditamai babilonia. Judecînd după cele învăţate la şcoală, bănuim că în ceruri e mare aglomeraţie:
Dumnezeu, Alah, Buda, plus numeroşi alţi atotputernici ai numeroaselor triburi.
Un comentariu pentru articolul „Niște scîrțari ai Istoriei: Spaniolii”