Niște scîrțari ai Istoriei: Spaniolii

Fiecare dintre Dumnezei stă cu urechea aplecată spre pămînt ca să prindă rugăciunile numai Lui adresate. Cum domeniul n-a trezit atenţia americanilor, lipseşte încă o maşinărie ultrasofisticată, compusă din sateliţi, capabili să sesizeze mormăielile şi chiar şoaptele rugăciunilor de pe pămînt, să le capteze automat şi să le direcţioneze spre stăpînul fiecărei religii. S-a rămas în acest domeniu la babilonia moștenită  de secole. Fiecare Atotputernic se descurcă pe cont propriu. Mirosind afacerea, catolicii au trîntit în mijlocul moscheei un altar creştin. Cît de cîrpănoşi or fi fost regii spanioli, totuşi modificarea, prea grosolană, nu ţinea. Mirosea de la distanţă a şmecherie. Mai trebuiau unele modificări pentru ca Dumnezeul catolic să-i poată face sîc! lui Alah, că i-a mai luat un lăcaş. În 1257, Fernando de Mesa, episcop de Cordoba, mută altarul în aşa fel încît credincioşii catolici să nu se mai roage, cum făceau pînă acum, cu faţa spre Meca, ci spre Ierusalim. Alţi şefi ai bisericii catolice, sprijiniţi de regi, umblă şi ei la Moschee în aşa fel încît, fără a trebui să scoată bani pentru a ridica un nou edificiu, să-i poată spune Moscheei Catedrală. Mai multe coloane de tip musulman fură dărîmate şi înlocuite cu ogive catolice. Minaretul deveni clopotniţă. Dat fiind că nici un rege nu găsi de cuviinţă să scoată bani din buzunar pentru a termina o dată cu afacerea, Catedrala din interiorul Moscheei s-a construit de-a lungul a zeci de ani. Odată cu anii s-a schimbat şi arhitectura.

Urmarea?
Catedrala din Cordoba are de toate în materie de stil: Gotic, renascentist, italienizant.
A rezultat un soi de tochitură religioasă, descumpănitoare pentru vizitatorul de azi. Deşi activă în ipostaza de Catedrală catolică, instituţia trece, potrivit tuturor ghidurilor, drept cea de-a doua Moschee din lume, după cea de la Mecca. Turiştii dau buluc aici, pentru a vizita Moscheea. Banii intră în buzunarul statului spaniol.
Acesta e însă catolic. Şi astfel ne confruntăm cu strălucita întruchipare a zgîrceniei spaniole:
Catedrala catolică trăieşte pe spezele Moscheei islamice!

Nu e singurul exemplu de cît de zgîrie brînză pot fi spaniolii. La vreo sută de kilometri de Malaga, pe o stîncă înaltă de vreo 100 de metri se află localitatea Ronda. Ca toate aşezările din sudul Spaniei, ea a stat multă vreme sub stăpînire arabă. În 1485, spaniolii reuşesc, în fine, să pună mîna pe ea. Nu fără probleme, dat fiind că localitatea era o veritabilă fortăreaţă. Noilor veniţi le trebuia un loc de cult. Alţii s-ar fi apucat să trîntească o catedrală. Nici vorbă de un asemenea gînd la spanioli. Aceştia mai degrabă mor decît să vîre mîna în buzunar. Ca şi-n alte locuri, ei au avut noroc. În piaţa centrală a localităţii, numită ca peste tot în Spania, Plaza Mayor, cuceritorii găsesc o Moschee construită de arabi. Oameni practici, ei n-au complexe. Cum era musai să facă rost de un loc de cult, iau moscheea, umblă puţin la ea şi o transformă în biserica Sfînta Maria a Încarnării.

Lucrurile sînt însă niţel mai complicate. O moschee e, totuşi, o moschee. Să faci din ea, fără prea mulţi bani, o biserică catolică e ca şi cum ai face dintr-o oaie o capră, care să fete viţei. La unele lucruri a mers. Astfel, minaretul a fost ciocănit niţel, spart într-o parte, dres într-alta, şi a ieşit, pînă la urmă, o clopotniţă. Mai greu a fost cu interiorul propriu-zis. La început, noii veniţi se aruncară la lucrări cît mai mari. Se apucară, astfel, de un perete, pe care-l împodobiră atît de bogat că rămaseră rapid fără un şfanţ. Deoarece nu s-a descoperit încă biserica dintr-un singur perete, constructorii improvizară rapid restul.

Pagini: 1 2 3 4