Niște scîrțari ai Istoriei: Spaniolii

Urmarea?
Peretele pus e de o sărăcie lucie. Oricît de zgîrie brînză sînt spaniolii, nu-şi puteau permite să aibă o biserică paparudă. Construcţia trebuia dusă pînă la capăt. Pentru a face rost de bani, om practic, regele Filip al II-lea acceptă ca biserica să se pricopsească cu mai multe balcoane, din care se puteau urmări spectacolele din Piaţă, şi, în general, care puteau fi folosite ca locuri de fală pentru nobilime.
Voiai un balcon la discreţie?
Nimic mai simplu. Umblai la pungă.
Vîndute la suprapreţ, balcoanele au fost sursa banilor pentru a continua construcţia. Cum însă orice spaniol face apoplexie cînd e vorba să pună toţi banii jos, suma pentru biserică a fost dată cu ţîrîita de-a lungul a două sute de ani. Ca şi-n alte cazuri, arta n-a stat pe loc. S-a transformat după legile ei. Astfel că Sfînta Maria a Încarnării oferă vizitatorului un haloimăs arhitectural:
Arăbesc, gotic, renascentist.

Nu e singurul exemplu din Ronda de pînă unde poate merge lipsa de scrupule a spaniolilor cînd vine  vorba de bani. La încrucişarea străzilor Arminan şi El Marques de Salvatierre se ridică minaretul San Sebastian. Istoria lui e semnificativă pentru zgîrcenia spaniolilor. Pînă la cucerirea Rondei, aici se afla turnul Moscheei, de unde muezinul lălăia de cinci ori pe zi. După venirea spaniolilor, minaretul a fost transformat pur şi simplu, fără prea mari modificări, în clopotniţa bisericii San Sebastian. Cu timpul, din lipsă de bani, biserica a dispărut. Clopotniţa a rămas. Numai că ea fiind o componentă de moschee, botezată clopotniţă după dispariţia bisericii, adevărul s-a dezvăluit gol-goluţ:
Clopotniţa a deveni ceea ce fusese – minaret.
Astfel că azi, la bifurcaţia celor două străzi, ghidul îţi prezintă obiectivul turistic:
Minaretul care a trecut prin faza de clopotniţă.

Nu sînt singurele mostre de cîrpăceală spaniolă. Peninsula e arhiplină de astfel de miş-maşuri culturale. La Alhambra, în Grenada, Mexuar-ul, parte a primului palat arăbesc pentru guvern şi administraţia judiciară, a fost pur şi simplu, transformat în capelă catolică, după Recucerire. Carol Quintul n-a dărîmat palatele maure. În 1526, Maiestatea sa decide ridicarea unui palat propriu în coasta celor existente. Banii erau luaţi cu japca prin taxe şi impozite. Morescanii, arabi care preferaseră trecerea la creştinism plecării din peninsulă, au pus de o revoltă. Regele se văzu obligat să întrerupă lucrările de împodobire a palatului. Şi astfel că Palatul lui Carol Quintul a rămas doar cu pereţii. Lîngă splendorile palatelor arăbești, cel al lui Carol Quintul e un fel de hardughie goală, rece, bună pentru uscat grîul.

În celebra operă a lui Cervantes, Don Quijote se repede asupra morilor de vînt doar cu suliţa.
Cîrpă-n fund, ca toţi spaniolii, iscusitul hidalgo a vrut, probabil, să facă economie. Şi a reuşit! Confruntarea cu moara i-a adus drept pagubă doar o suliţă ieftină, din cele care se găseau pe toate drumurile.

Pagini: 1 2 3 4