Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”
Noi, adolescenții, suntem mai anxioși, mai temători, mai timorați
Cel dat afară pe ușă care intră pe fereastră este un jurnalist bun. Maria Caranica, debut la cristoiublog
Maria Caranica este o adolescentă, de nici 18 de ani, pe care am curajul să pariez. Tuturor tinerilor, pe care i-am îndrumat în ale gazetăriei, cărora le-am prezis „vei ajunge mare”, li s-a împlinit. Unora le-am spus că nu e de ei și m-au urât, au crezut că am ceva cu ei. Peste ani, cei pe care i-am întâlnit mi-au zis că am avut dreptate. Unii s-au împlinit în alte domenii, unde n-ar fi ajuns dacă rămâneau în presă.
Într-o zi, am primit un mail de la Maria Caranica. Voia, nici mai mult nici mai puțin decât să ajungă la domnul Cristoiu, pentru că este pasionată de istorie. Mi-a trimis un CV și câteva texte. Scrie bine și foarte corect, dar nu am sărit în sus, primim multe cereri de acest fel. I-am răspuns, i-am lăsat numărul de telefon și i-am propus „să vorbim mâine”. Nu am zis că o sun, nici să mă sune.
A sunat ea. Nu e o miorlăită, nici încurcată-n clișee. A fost concisă și a spus ce vrea. În acel moment, fără să o cunosc, am simțit că Maria Caranica va ajunge mare. Poate istoric, poate jurnalist. „Ați avut ocazia de a discuta cu domnul Cristoiu cu privire la un eventual voluntariat cu revista Historia?” – a revenit ea. Tenacitatea ei, dar și faptul că vrea să fie alături de cel mai bun, un profesionist de care tineri de vârsta ei nici măcar nu au auzit, m-a făcut și mai sigură pe ceea ce am simțit.
Am rugat-o să scrie un text, să văd cum se raportează la realitate. Vedeți, în vorbirea curentă, toată lumea folosește sintagma „fără doar și poate”. Am fost surprinsă să găsesc în scrierea Mariei forma corectă: „fără dar și poate”.
Cora Muntean
O adolescentă neînsemnată într-o mare de alți adolescenți neînsemnați. Așa mă puteam cataloga înaintea izbucnirii. A cui izbucnire? A obstacolului dintre mine și prieteni, dintre mine și școală, dintre mine și profesori, dintre orice om de pe planeta și simplele îndatoriri ale vieții de zi cu zi. Fără a fi pregătiți, am fost, fără dar și poate, forțați de împrejurări să ne adaptăm situației, de parcă am fi fost strânși cu ușa.
Obișnuitele întâlniri pe peronul de la metrou într-o dimineață aglomerată și momentele când eram salvați de clopoțel par acum undeva departe, într-un trecut de care eu una mă simt distanțată. Normalitatea a devenit alta și rutinele s-au schimbat. Suflarea pe care i-o șopteam colegului când era ascultat a devenit un mesaj trimis în grabă, testele înaintea cărora simțeam fluturi în stomac sunt acum doar niște lucrări scrise profanate. Este, totuși, inutil să mai vorbesc despre lipsa desăvârșită a socializării. Nu mă pot pronunța, dar cred cu tărie că acum, mai mult ca niciodată, adolescenții sunt și mai închiși în propria lor cochilie, mai anxioși, mai temători, mai timorați.
Dar nu suntem singurii afectați. O privire aruncată asupra oricărei persoane, de orice vârstă, ne lămurește pe loc că perioada ultimelor luni nu i-a adus mai nimic îmbucurător. Cum ai putea fi bucuros când știi că întreaga lume din jurul tău se prăbușește? Însă, privim înainte, căci înainte era mai bine.
Aud constant, de mai bine de 12 luni, o întrebare retorică la care nimeni nu a reușit să răspundă până acum. Oare de ce o fi trimis Dumnezeu una ca asta? Eu n-am reușit să înțeleg de ce, însă încerc, în continuare, din răsputeri să aflu.
Comentarii
5 comentarii pentru articolul „Noi, adolescenții, suntem mai anxioși, mai temători, mai timorați”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
Dacă a fost marți, s-au luptat cu trei ceasuri rele tot marțafoii din Belgia!
Invitații cristoiublog
Un tablou foarte bine realizat, folosind o paleta de cuvinte combinate armonios, menite sa faca cititorul “sa simta”. Felicitari!
Felicitări, Măriuca mea! Sunt mândră de tine!
Din păcate, am citit pe acest site articole și comentarii în care erau denigrați in corpore toți tinerii noștri. E bine că redacția încearcă să-și repare greșeala, e bine și mai târziu, decât niciodată! Sper ca această inițiațivă cu publicarea unor debutanți foarte tineri să continue.
Felicitări, Maria Caranica!
Observ câ viitorul scrisului e deja pe mâini foarte bune.