Noi defrișăm, pe când toată lumea plantează, inclusiv Republica Centrafricană

În ultimii ani, autoritățile centrafricane au pus un accent deosebit pe lupta împotriva schimbărilor climatice și a defrișărilor, încurajând plantarea de arbori. Țara își propune să reîmpădurească mii de hectare de terenuri predispuse fenomenului deșertificării.
Liderii naționali, inclusiv șeful statului, au promovat intens ceastă activitate, cu scopul de a atrage tineretul țării. „Contăm pe tineri, pe participarea lor la dezvoltarea locală, la activitățile de conștientizare colectivă pentru dezvoltare”, a declarat Aristide Briand Reboas, ministrul Tineretului. Alții s-au apucat de plantat copaci din rațiuni comerciale. Alphonse Kossi este general în armata Republicii Centrafricane. Când nu este ocupat cu îndatoririle de securitate națională, Kossi își îngrijește copacii din care speră să facă bani într-o zi. „Suntem conștienți de faptul că arborii protejează natura și că, în loc să plantez copaci inutili, am ales să plantez un copac care într-o zi îmi poate aduce bani”, a declarat el pentru Africanews. O mentalitate pragmatică, dar dubioasă, din punctul meu de vedere. De ce ai planta copaci cu gândul la bani, când ai putea planta pomi fructiferi? Cu niște livezi productive ajuți toate sectoarele regionale și naționale, de la educație la finanțe, de la sănătate la turism. Și nu vorbesc anapoda, observ aceste lucruri și implicit iau parte la aceste fenomene în regiunea în care trăiesc. Poate domnul general nu știe de sumele exorbitante de bani pe care se vând metri cubi de lemn de nuc și cireș, pomi fructiferi, nu copaci. Desigur, poate mă înșel și are de gând să planteze exclusiv cel mai scump copac din lume. Localnicii îi spun Mpingo sau copacul negru african. Denumirea ştiinţifică este Dalbergia melanoxylon, iar această specie de arbore se regăsea în trecut din Sengal până în Eritreea şi din Etiopia până în Africa de Sud. Acum, cel mai scump copac din lume, care dă şi cel mai scump lemn din lume, mai creşte doar în Tanzania şi în nordul Mozambicului. Pentru ca lemnul de Mpingo să poată fi prelucrat, e nevoie de o perioadă de 60 de ani. Trebuie să ştiţi, stimați cititori, că un metru cub din cel mai scump lemn din lume costă cel puțin 25.000 de dolari. Dacă generalul are de gând să planteze exclusiv puieți din acest soi, îi felicit de pe acum pe urmașii acestuia, cei care vor culege roadele financiare, dar și cei care o să fie nevoiți să apere codrul de hoții de lemn.

Guvernul a inițiat un fond de dezvoltare forestieră al cărui obiectiv este de a crea pepiniere de mai multe soiuri de arbori. Puieții sunt distribuiți gratuit cetățenilor, o idee bună de aplicat și în țara noastră, România. În CAR, cultivatorii de arbori trebuie doar să scrie la biroul de silvicultură exprimându-și interesul. În prezent, există 46 de pepiniere în țară. După ani de conflicte și de neglijență, pădurile și animalele sălbatice din Republica Centrafricană au fost exploatate în mod ilegal și de către braconieri. În prezent, odată cu revenirea unei aparente păci în țară, autoritățile doresc să împiedice continuarea devastării și să repare cât, cum și unde pot. Zona care este acum Republica Centrafricană a fost colonizată cu cel puțin 8.000 de ani în urmă. Primii locuitori au fost, probabil, strămoșii popoarelor Aka (pigmei) de astăzi, care trăiesc în regiunile împădurite din vestul și sudul țării. Statul sclavagist Dar al-Kuti a ocupat partea de nord, până când diferitele regiuni ale Republicii Centrafricane au fost aduse sub dominația colonială franceză la sfârșitul secolului al XIX-lea. Administratorii coloniali au favorizat unele grupuri etnice în detrimentul altora, ceea ce a dus la rivalități politice care au persistat și după independența din 1960. După perioade de conflicte civile și de guvernare dictatorială, inclusiv regimul infam al autointitulatului împărat Bokassa I (care a redenumit țara Imperiul Centrafrican), țara s-a angajat pe calea democrației, care a fost amenințată, la sfârșitul secolului XX, de războaie civile interetnice în țările vecine, precum și de tentative de lovituri de stat. Obosiți de haosul social și de alianțele schimbătoare dintre elementele concurente ale elitei puterii, cetățenii țării citează un proverb regional: „Când elefanții se bat, iarba suferă. Când elefanții fac dragoste, iarba suferă în continuare”.

Capitala Bangui, fondată ca punct comercial francez în anul 1889, se întinde pe malul râului Ubangi. Recunoscut, în perioada colonială, drept unul dintre cele mai plăcute orașe din Africa ecuatorială, Bangui combină dealuri împădurite și pajiști cu mahalale foarte populate, un centru frumos, deși acum cam degradat, și cartiere rezidențiale moderne. Totodată, grevele și starea de asediu aduc adesea orașul în haos. Un exemplu de stat aparent eșuat, care are totuși politici clare de mediu, bine conturate și bine puse în aplicare. Sunt convins că mulți pădurari de la noi din țară ar „rămâne mască”, dacă ar vedea curajul și onoarea de care dau dovadă acești africani, apărând rezervațiile naturale, nu puțini pădurari și anti-braconieri rămânând infirmi sau fără suflare, în lupta contra braconierilor. Până și Thomas Gast, un fost legionar (Legiunea Străină), a rămas uimit de fidelitatea de care dau dovadă acești rangeri, față de patria și națiunea lor. Pentru cititorii blogului și nu numai, deși nu știu cum o să fie diseminată informația către cei din urmă, recomand cu încredere opera: „Rădăcinile cerului”, de Romain Gary.

Foto: fr.rainforestfoundationuk.org