Nomenclaturiștii comuniști au descoperit Puterea uriașă pe care ți-o dă averea

Referindu-se la situația din Rusia, din România și din alte țări estice, multă lume a pus pe seama fostei nomenclaturi nostalgia după trecutele vremuri ale comunismului.
Nimic mai neadevărat.
Dacă vom cerceta cu atenție realitatea din fostul lagăr comunist, vom constata că peste tot fosta nomenclatură s-a dovedit cea mai înverșunată și cea mai eficientă în destrămarea vechiului regim și instaurarea democrației și a economie de piață.

Motivul?
Noul regim convine de minune fostei nomenclaturi. El îi dă posibilitatea să aibă acum o putere mult mai mare decît o avea în regimul comunist. E vorba de Puterea pe care ți-o dă mînuirea abilă a democrației. E vorba de puterea pe care ți-o dă averea. În 1956, după Raportul secret al lui Hrușciov, Raport în care erau dezvăluite crimele lui Stalin, multă lume s-a întrebat ce urmăreau noii stăpîni de la Kremlin? Răspunsul era foarte simplu. Noi stăpîni vorbeau în numele nomenclaturii. Această nomenclatură avusese puterea și pe vremea lui Stalin. Fusese însă o putere de care n-avuseseră cum să se bucure pe deplin. Cum să trăiești puterea pînă la capăt, în condițiile în care un capriciu al lui Stalin te putea arunca în Siberia sau, mai rău, în fața plutonului de execuție? Cum să te bucuri de putere, în condițiile în care stalinismul impunea un ascetism absolut al vieții individuale? Puterea are farmec în clipa în care îi împărtășești deliciile. Ce delicii puteau avea nomenclaturiștii sovietici în clipa cînd nu-și puteau permite nici măcar să divorțeze?! Liberalismul promovat de Nikita Sergheevici Hrușciov dădea nomenclaturii posibilitatea de a se bucura de putere mult mai mult decît pe vremea lui Stalin. Abolirea terorii însemna o relaxare a vieții nu numai pentru întreg poporul rus, dar și pentru nomenclatură. Malenkovismul, mai întîi, și hrușciovismul, mai apoi, lansau teza preocupărilor pentru viața individuală a omului. Se scrie și se vorbește acum că orînduirea socialistă nu presupune în chip neapărat ascetismul. Se caută în clasicii marxist-leninismului argumente pentru a demonstra că socialismul înseamnă înflorirea personalității umane. Toată această politică a fost, incontestabil, benefică pentru cetățenii simpli din fostul lagăr comunist. Ea a fost cu adevărat benefică pentru nomenclatură. În numele lichidării ascentismului, nomenclaturiștii și-au putut permite acum să împărtășească din plin deliciile puterii. Viața lor individuală nu mai era supusă unor norme morale extrem de severe. Ei își puteau permite acum să petreacă, să ducă o viață individuală mai relaxată, să folosească banii nu pe ascuns, ci pe față. Procesul s-a repetat și se repetă, chiar dacă la o altă scară, după 1989, în toate țările foste comuniste, inclusiv în România. Oricît de liberal ar fi fost socialismul după Stalin, el nu putea oferi nomenclaturii satisfacțiile pe care le oferea capitalismul clasei burgheze. Nomenclatura deținea puterea, dar această putere era, totuși, efemeră. În România, de exemplu, ea depindea de capriciile lui Ceaușescu. În plus, în țara noastră, sub semnul normelor destul de severe impuse de Ceaușescu prin codul eticii și echității socialiste, nomenclatura nu-și putea permite să trăiască viața din plin. Un lucru asemănător, chiar dacă e o mai mică intensitate, se petrecea în toate țările vecine. După abolirea comunismului, fosta nomenclatură a descoperit enormele avantaje ale democrației și ale economiei de piață. Noul regim i-a oferit ceea ce regimul comunist i-a refuzat:
Putere durabilă, pentru că bogăția reprezintă o asemenea putere, posibilitate de a împărtăși din plin deliciile puterii, vedetism.

Urmăriți cu atenție plăcerea cu care în postdecembrism demnitarii, parlamentarii, primarii țin conferințe de presă, se lasă fotografiați și televizați, acordă interviuri. Unii au fost demnitari și pe vremea lui Ceaușescu. Totuși, ei nu și-ar fi putut permite, în acea vreme, să se manifeste ca vedete. Erau permise două personaje principale ale vieții publice: Nicolae și Elena Ceaușescu. Ceilalți de la putere erau obligați să trăiască în anonimat. Numele miniștrilor erau aproape necunoscute marelui public. Se știau puține lucruri chiar despre apropiații lui Ceaușescu. Raportînd situația de atunci la cea de acum a foștilor nomenclaturiști, ne vom da imediat seama de însemnatele avantaje pe care le reprezintă pentru ei democrația și economia de piață. În toate țările din Est, comunismul dădea nomenclaturii o putere efemeră. După căderea comunismului, fosta nomenclatură a descoperit că democrația îți poate da o putere mult mai mare și mult mai durabilă decît cea pe care ți-o dădea comunismul. Nu numai pentru că acum puterea banului e mult mai mare decît puterea postului, dar și pentru că, odată cucerite instituțiile statului de drept pot constitui instrumente ale unei puteri mult mai mari, mult mai eficiente decît cele reprezentante de instituțiile și organismele comunismului. Conștientă, așadar, de avantajele pe care le reprezintă puterea în democrație, fosta nomenclatură s-a angajat într-o evidentă bătălie pentru putere. Cum însă spațiul puterii e limitat, asistăm, la ora actuală, la o confruntare între diferitele grupări ale fostei nomenclaturi, confruntare dusă în numele unor principii nobile. În cadrul acestei confruntări, lupta împotriva corupției e unul din instrumentele cele mai importante.