Joe Biden se retrage din cursa prezidențială: „Este în interesul partidului meu și al țării”

„Nu aveam doar reputația de şantajist – eram chiar şantajist – a răspuns Şeicaru”

Ceasornicul Carol I. Decid să public în serial la Suplimentul literar artistic al cristoiublog.ro cartea sau mai degrabă cărticica lui Archibald, Ce-am văzut în România Mică. Sub pseudonimul Archibald, publicistul G. Dumitrescu a tipărit la editura ziarului Universul în 1926 o carte de ceea ce el numește Anecdote istorice despre România Mică. Primul capitol din lucrare a fost publicat și prefațat de mine la Historia. Era pe vremea cînd revista avea o rubrică născocită de mine, cu intenția vădită de a reaminti cititorilor de existența unor cărți uitate. Acum, de exemplu, aș publica romanul lui Mircea Dumitrescu În cetatea idealului, după ce o scrisoare de a lui Pamfil Șeicaru m-a avertizat că e o excepțională radiografie a afacerilor din perioada Neutralității, văzute de mulți ca una dintre cele mai corupte perioade din istoria țării. Prefața o voi da Jurnalului gîndurilor mele. Citind însă primul capitol, de fapt recitind, pentru că am citit cartea cu prilejul publicării în Historia a capitolului, descopăr un nou fapt menit a mă convinge de punctualitatea lui Carol I. Cred că despre ea am mai scris. Amănuntul povestit de Archibald sub forma unei anecdote istorice se dovedește semnificativ pentru personalitatea lui Carol I:

„Reflectat, consecvent, metodic și, ca să slujească de pildă, pururea călare pe protocol, acest cel dintîi servitor al Statului se studia pînă în cele mai migăloase amănunte ale atitudinii. Pentru el, între altele, cum scrisese însuși în albumul Paris-Murcie, «exactitatea e politețea regilor». De aceea, ca să dea exemplu întru aceasta, cabinetul său de lucru avea, drept obiect de primă necesitate, un cronometru – și pentru vizitele pe care le anunța în oraș calcula, prin curieri, cu ceasornicul în mînă, distanțele și timpul întrebuințat pentru a ajunge la destinație, așa încît, cînd făcea cunoscut că la ora 8 se duce în inspecție la Malmaison, trompetul de la poarta cazărmii putea să sune «sosirea suveranului» la 8 fără un minut.”

*

Mărturisirea lui Șeicaru. În cadrul colaborării dintre Regimul Ceaușescu (spun asta, deoarece Pamfil Șeicaru n-a colaborat cu Securitatea, ci cu Regimul Ceaușescu, cu aprobarea directă a lui Nicolae Ceaușescu), marele publicist era vizitat la Madrid de diferite surse. Unele era ofițeri de Securitate, altele colaboratori ai Securității sau pur și simplu cărturari care primeau acceptul de a sta de vorbă cu Bătrînul. Florian Bichir s-a ocupat de relația dintre Șeicaru și Regim cu un profesionalism mult deasupra celui semnificat de Dinu Zamfirescu, autorul unei cărți de pamflete Cîrtițele Securității. Printre altele Florian Bichir redă dintr-o Notă alcătuită în 3 februarie 1969 de Sursa Cornel Toma dialogul dintre sursă, invitată la masă de Viorela Șeicaru, fata lui Șeicaru, și Pamfil Șeicaru. Următorul fragment e edificator pentru stilul Șeicaru. Cel de a intimida interlocutorul indiferent de cine era acesta pe scara socială:

„La Paris, în ziua de 21 decembrie 1968, sursa a fost invitată la masă de doamna Viorela Şeicaru. Aici se mai aflau tatăl ei, Pamfil Şeicaru, şi un musafir din România (Borza, de profesiune inginer agronom).

Pamfil Seicaru în timpul mesei a fost destul de morocănos, deşi politicos. După masă, rămaşi amîndoi (Pamfil Şeicaru şi sursa) la un pahar de vin şi la cafele, a început o discuție cu momente de tensiune şi chiar de agresivitate orală.

Interogatoriul lui Pamfil Şeicaru a fost nedisimulat, direct, uneori brutal.
– Mai întîi întrebarea: «Cine eşti dumneata?»

Sursa şi-a repetat numele şi profesia.
– N-am auzit de dumneata.
– Nu-i de mirare, a răspuns sursa. Cînd aţi părăsit țara eram la început de carieră şi aveam vreo 25 ani.
– De mine-a întrebat Seicaru – ai auzit? Ce părere aveai despre mine?

Sursa a mărturisit că nu prea bună, întrucît Pamfil Şeicaru avea reputația de şantajist.
– Nu aveam doar reputația de şantajist – eram chiar şantajist – a răspuns Şeicaru. Cum crezi dumneata că se putea face ceva în România, coruptă, levantină? Am lovit, am amenințat, am demascat etc., dar în problemele fundamentale am fost patriot s-a autoapreciat Seicaru. Nu m-am vîndut nici unui partid, nici regelui, nici legionarilor, nici lui Hitler şi nici ruşilor.”

Potrivit sursei , la întîlnirea cu Șeicaru avea 48 de ani. Deoarece Șeicaru declară că n-a auzit de acest nume, pe care-l dă sursa, presupunem că era un istoric sau un om de cultură. Dacă ar fi fost mecanic auto, Șeicaru ar fi fost penibil zicîndu-i că n-a auzit despre el. Mie însă din acest dialog mi-a trezit interesul mărturisirea cu șantajul. Nu era o bravadă. Așa cum se vede, de altfel, și din relația cu Securitatea, Pamfil Șeicaru a fost un ins care și-a văzut interesul și de dragul acestui interes n-a avut mamă, n-a avut tată. Într-un fel el are dreptate. Cum dracu să faci ceva în România coruptă fără a fi și tu corupt?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „„Nu aveam doar reputația de şantajist – eram chiar şantajist – a răspuns Şeicaru””

  • Domnule Cristoiu,
    inspre sanatatea evolutiei noastre ca neam spre mai bine, cred ca ar fi potrivit sa ne marturisiti partile, sa le zicem, mai intunecate ale presei romanesti de dupa ‘989. Cat fost si cat e, santaj? Cat a fost si cat e presa „in nume privat” orientata spre capatuiala individuala si de grup? Cat a fost si cat e „flasneta” pornita din incultura si din aroganta? Cat a fost si cat e manipulare obedienta? Cat a fost si cat e asumare in a servi interesul public?
    Ce fel de presa practicau Dumitru Tinu, Horea Alexandrescu, si ce fel de presa practica urmasii lor pe line de sange, Anca Alexanrescu, sau pe linie profesionala, Cristan Tudor Popescu? Ce fel de presa practica Rosca Stanescu, Mihai Gadea, Marius Tuca si altii? Ce fel de presa ati practicat dumneavoastra?
    Nu ma refer la povesti de can-can, ci la set de valori.
    Ca „istoric al clipei” cum va considerati si creator de presa, la varsta dumneavoastra cred ca ar fi mult mai util pentru posteritate sa scrieti „Memoriile presei romanesti” asa cum le stiti si cum le-ati trait; mult mai util decat redarea unor apecte din trecut; importante si astea, dar „gasibile” de cine e interesat de ele.
    Cu respect,
    Ion D. Roman

  • Pamfil Seicaru un „borfas cu har”. Eu ii reprosez ca si-a folosit talentul deosebit ca sa sminteasca lumea.
    Pleaca din tara pe 10.aug.1944 si isi salveaza viata. Culmea este ca Eugen Cristescu, seful informatiilor, nu
    a intuit ce va urma si a sfarsit trist. De unde „stia” Seicaru ? Doar banuiesc.
    In Vest viata este grea si nu poti trai doar din „intrigi” (vezi si cazul Petru Dumitriu), asa ca a fost nevoit sa mai
    „ciupeasca” un banut de la fosta Securitate; cu demnitate si discretie.
    Vine in RO in 1977 si ce credeti ca face ??? Isi viziteaza fostele proprietati din : Bucuresti, Ciorogarla si Mangalia.
    Comunistii au fost mai rationali si nu au distrus tot, ca astia de azi. In final Conu’ Pamfil a plecat linistit din tara si
    dupa 3 ani avea sa treaca la cele vesnice. Amin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *