Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, sabotat chiar din interiorul PNL: „Voi face tot ce este omenește posibil să avem guvern”

Nu trăiești ca să-i menajezi pe ceilalți de tine însuți, ca și cum viața ta ar fi o permanentă scuză

Acum doi ani am vrut să fac un mic experiment, al libertății în raport cu o idee-imagine intrată adânc în mentalul colectiv, și anume epilatul la femei. „Pushing the boundaries and the limits”, să descopăr în primul rând ce voi simți mergând pe stradă până la casa unor prieteni unde se dădea un party nesimandicos, de grădină. Și nu în ultimul rând, să studiez reacțiile celor de la party. Poate era și un mod de a spune: chiar nu v-ați săturat de toate întâlnirile astea care se derulează după același tipic, unde noi ne lăudăm cu realizările noastre, cu toate câte le facem și povestim numai despre muncă și serviciu, un cerc al conversației atât de restrâns, uneori vorbind și despre copii? Știam prea bine puținul care îl oferea orice întâlnire de socializare, pasivitatea colectivă chiar dacă era și relaxare la mijloc, un șezlong, o păturică, ceva de băut și de ronțăit, o mică bârfa și întâmplări despre muncă. De fiecare dată plecam stinsă, ca un cărbune inutil după barbeque.

Mi-am pus o fustă pantaloni lungă doar cât să treacă de genunchi, m-am privit în oglindă – nu era nimic de speriat, excesiv, doar diferit- și am derulat din memorie placa unui fost vecin mai în vârstă, demult plecat dintre noi, referitor la părul de pe picioare al femeilor: „piciorul fără pic de păr parcă e un picior de pui de gostat.” Și apoi zicea ceva de Spania. Cine știe, o fi fost prin comunitățile Flamenco, unde dansul e la el acasă, și a văzut o altfel de lume.

Pe drum, pe durata a 30 de minute, o greutate invizibilă agățată parcă de gât, îmi apleca umerii în față, ca și cum ar fi vrut să-mi acopere picioarele de la genunchi în jos. Conștientă de această jenă pe care trupul meu o resimțea ca pe-un automatism, un act reflex, îmi trăgeam umerii înapoi, încurajându-mă: „Ăsta e doar începutul. You can do it!” Nimeni nu m-a privit chiorâș sau insistent pe stradă. Englezii sunt discreți de felul lor.

Îmi fac intrarea la garden party fără vreun obstacol interior – exterior și îmi găsesc un loc pe iarbă, unde puteam să stau turcește. Până aici totul bine, toți se făceau că n-au văzut, deși știam că acea imperfecțiune – deviere de la normă le-a sărit în ochi de cum am intrat pe ușă. Strategia mea era să stau într-un loc, să nu mă mișc protocolar de la un invitat la altul, să văd cine va gravita înspre mine. Și iată că vine o mignona drăguță, pe care nu o mai văzusem până atunci pe la prietenii mei. Se așază lângă mine pe iarbă și începe o conversație degajată, fără formalități, de parcă ne-am fi cunoscut deja, iar acum doar reluam o conversație veche, din punctul în care-o lăsasem demult. După accent, mi-am dat imediat seama că e franțuzoaică. Avea și doi copii care se jucau cu ceilalți prin curte.

Eu n-am făcut niciun efort, doar ascultam extrem de atent, cu neprefăcut interes. Era persoana care abordase o necunoscută ne-epilată, la party. Apreciam acest lucru. Era specială, indiferent de background-ul ei, din care simțeam că are nevoie să-mi reveleze. În doi timpi si trei mișcări, împreună devenisem sufletul garden party-ului, o pereche de care nu se apropiau ceilalți, deși toți ascultau și trăgeau cu urechea, chiar și în timp ce discutau încet cu alții.

Franțuzoaica scotea, rând pe rând, povestiri existențiale din cutia Pandorei și din lada zeilor buni. O făcea jovial, cu o stare bună, fără  traumă, deși unele lucruri împărtășite, prin mine, tuturor celor care aveau interes să  asculte, ar fi putut intra în categoria traumatică. Nu am uitat mai nimic din ce mi-a povestit, dar ce consider important să spun acum e felul cum se trăia ea la modul cel mai autentic și deschis: călătorind, fiind pe cale. Cred că asta simțea și în preajma mea, datorită picioarelor mele ne-epilate. Ceva asemănător călătoriei Santiago de Compostella.

Gazdele arătau tot mai  șocate. Nu de mine, ci de amica lor franțuzoaică. Începusem să mă gândesc că poate o vor șterge de pe lista de prieteni după acest part. Arătau jenați, de parcă le era rușine de ceilalți că au invitat-o. Ce greu e să nu judeci, atunci când protejezi cu orice preț imaginile cât mai aproape de perfecțiune (despre tine, ceilalți și realitate), pe care le confunzi cu buna reputație.

Când am plecat acasă, nu mai eram un cărbune de barbeque stins, ci Pegasus, care-și purta nonșalant coama. O experiență inedită, unică, ce nu am mai simțit nevoia s-o repet.

Exhibarea unei imperfecțiuni respinse de imaginarul colectiv m-a făcut să simt pe pielea mea ce înseamnă să ai o dizabilitate sau o infirmitate și să încerci să duci o viață fără vinovății si rușine de tine însuți, printre ‘normali’ și sănătoși care-și doresc să rămână așa! Chiar dacă există legi care-l protejează pe cel cu infirmități, probleme de sănătate mentală, cei care nu se identifică cu acel grup îi vor privi altfel pe cei considerați ‘vulnerabili’. În fața acestei nedreptăți, trebuie să răspunzi cu atitudini sigure pe tine, de absolută încredere, luând cu fărașul preocuparea ta despre ce gândesc și simt ceilalți în raport cu ‘infirmitatea’ imperfecțiunea ta. Nu trăiești ca să-i menajezi pe ceilalți de tine însuți, ca și cum viața ta ar fi o permanentă scuză. Tata, în ultima lună de cancer terminal, făcea aproape totul singur, pentru că așa voia el și nu se lipsea de ultimele mici bucurii: o plimbare, fără însoțitori. Avea povestea lui pe care o broda pentru cei care-l opreau pe stradă, șocați de cum arată. Nu era o poveste despre moarte, ci una banală, despre o viață mai diferită și încurcată. Acestea sunt atitudinile eroice simple.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Nu trăiești ca să-i menajezi pe ceilalți de tine însuți, ca și cum viața ta ar fi o permanentă scuză”

  • https://youtu.be/2AzpHvLWFUM
    Finalul filmului Zorba the Greek- Alexis Zorba

    Pentru ca mi-ati dat o stare bună (Nu pozitiva) citindu-va comentariile.
    La câte tragedii s-au întâmplat in acea comunitate, și cu toate acestea, viața, forța vitală nu e împuținata, dimpotrivă. Englezul dansează și râde, ceea ce nu mai făcuse până atunci.
    Bigotismul și violența falsilor credincioși au ucis-o pe văduvă, ca indraznise sa mai iasă din casă, mai mult, să intre în biserică, după o noapte de dragoste cu englezul, singurul (În afara de Zorba) care o respecta și se purta cu bunătate față de ea. Si apoi soarta Bubulinei…muribunda privind la gloata femeilor corbi care intraseră deja in casă si începuseră jaful, pandindu-i rasuflarea. Si alea mergeau la biserica.

    • Super-surpriza, Monica, multumesc, scena memorabila, mare actor…

  • @Monica,

    Pe vremuri, era o reclama care spunea ceva in genul: „In a world of copiers, Xerox is the original”… 🙂
    Ai amintit despre depilatul la femei, dar poti lua orice alt exemplu si ajungi tot acolo: conventiile sociale sunt forme de control asupra individului. De-asta vei gasi tot felul de „ciudatenii tribale” in lume. Ne uitam cu mirare la triburile „salbatice” fara sa realizam ca noi nu suntem cu nimic mai deosebiti. Cu cativa ani in urma am vazut un documentar despre o delegatia a unui trib de „salbatici” care a fost in vizita in UK. Reactiile lor cand au vazut unele dintre „ciudateniile” lumii noastre civilizate sunt fantastice. Dar bigotii nu vor pricepe ideea. De-asta atunci cand cineva vrea sa fie natural si sa se simta bine cu el insusi, va avea mereu de-aface cu bigotismul „copiatoarelor”… 🙂

  • Mi-ai adus aminte de „păroasele” colege grecoaice din vremea studentiei. Grase si pline de păr pe față si pe picioare, mie nu-mi faceau o impresie prea buna.
    Pe de alta parte, am amintirea învatatoarei la care am tinut foarte mult. O doamna de vârsta mijlocie, cu trasaturi foarte frumoase, dar… cu fire de par negre si rare pe fata, acolo unde barbatii îsi poarta, în semn de maxima virilitate, barba si mustața. Oricât am placut-o si oricât am iubit-o (ca orice copil din clasele primare), nu-mi era totuna sa o vad cu fire de păr pe față, plus pe picioare, atunci când purta rochiță.
    Sigur ca daca stau sa ma gândesc mai bine, ar trebui sa admir persoanele care dau dovada de „curaj” si ies în lume asa cum „le-a lasat Domnul”, dar, totusi… una este sa le admir caracterul, vointa si alta este sa le admir aspectul. Eu, pretentiosul, prefer sa le admir pe amândoua în acelasi timp. 😉

  • Interesant si de vazut daca se vor mai reduce in numar si intensitate astfel de „probleme de constiinta” (cum se imbraca si cum traieste x) dupa ce trece molima, daca trece. Sau ramanem tot la ce credeam noi ca e „important”. (Nu pentru cei care au avut de suferit foarte direct, acolo se cam stie.)

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog