O apreciere despre Osman pe care nu o găsesc

Lord Kinross, în a sa Istorie a Imperiului Otoman, citează la un moment dat pe Edward Gibbon cu o apreciere deosebită a lui Osman în legendara lucrare Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman. Marele istoric încadrează în Imperiul roman și Imperiul bizantin. Deloc bizar că în cartea sa monumentală se ocupă și de turci. El merge cu descrierea declinului pînă la căderea Constantinopolului. Despre Osman el scrie la un moment dat:

„… a fost un bărbat (după cum a spus-o H.A. Gibbons) «îndeajuns de măreţ încît să folosească oameni talentaţi»”.

Citesc aserțiunea și-mi spun:
Ia te uită, Edward Gibbon a scris despre Osman! Pe Edward Gibbon l-am frecventat cînd am scris despre Giustiniani. Am și remarcat, nu fără a strîmba din nas, că istoricul englez pune pe seama lui Giustiniani prăbușirea apărării de pe ziduri. Lucru neadevărat. Zidurile erau condamnate să cadă cîtă vreme apărarea bizantină era șvaițer. În astfel de împrejurări – de interes trezit de o carte – pornesc în căutarea ei. Am acasă două ediții românești din Gibbon:
Edward Gibbon – Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman, în trei volume, apărută la editura Minerva în 1976, în traducerea lui Dan Hurmuzescu.

Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman, un singur volum, scos de Humanitas. Lucrarea e o excrocherie. Din cele trei volume tipărite la Minerva, și așa prescurtate, editura Humanitas publică o antologie și aceea limitată ca timp la domnia lui Justinian.

Volumul de la Humanitas e reeditarea pe șest a textului apărut în 1976. Deși îl am în bibliotecă, mă apuc să caut cele trei volume de la Minerva, colecția Biblioteca pentru toți. Fiind vorba de Imperiul Roman, cele trei volume ar trebui să stea în rînd cu cele trei rafturi dedicate Romei. Pentru asta am nevoie de o scară, ca să ajung la rafturile de sus din birou, unde se găsește secțiunea Antichitate din cadrul Istoriei universale. E însă unu noaptea. Destul de tîrziu pentru a pleca prin casă în căutarea unei scări mobile. Dau să renunț, dar deodată îmi amintesc că volumul trei, cel care ar trebui să trateze declinul Bizanțului în fața turcilor, e pus deoparte, la îndemînă, pe un raft căruia i-aș zice, al cărților aflate în lucru. Am avut nevoie de volum cînd am scris despre Giustiniani și spre norocul meu la o oră atît de tîrzie, nu l-am mai pus înapoi, pe rafturile cu Imperiul roman. Nu-i deloc greu să-l găsesc. Îmi dau seama că pe raftul de lucru sînt și cărți care ar trebui puse la locul lor, pe rafturile diferitelor domenii.

Despre Osman găsesc la Cuprins c-ar vorbi capitolul următor:
Capitolul LXIV

„Cuceririle lui Ginghis-Han și ale mongolilor se întind din China pînă în Polonia. Salvarea Constantinopolului și a grecilor. Originea turcilor otomani din Bithynia. Domnia şi victoriile lui Othoman, Orhan, Murat I. Întemeierea și succesele monarhiei turceşti în Asia şi Europa. Pericolul ce ameninţă Constantinopolul şi imperiul grec.”

Merg la capitolul respectiv. Despre Osman scrie doar atît într-un paragraf tipărit cu cursive:

„Astfel a scăpat Constantinopolul de potopul nimicitor al tătarilor; dar tot atunci, și în parte tot datorită lor, îşi face treptat apariția o nouă putere, care peste scurtă vreme avea să domine orientul apropiat şi să scoată definitiv din scenă Imperiul Roman de Răsărit. Un mic trib de păstori turci, dizlocat din locul său de baştină de puhoiul tătăresc, s-a stabilit în Asia Mică la granița Imperiului Bizantin și după două generaţii a căpătat destulă forță și îndrăzneală ca, sub comanda califului său Othoman să invadeze pentru prima oară Bithynia. Fiul său Orhan cucereşte Brusa, capitala provinciei și organizează o armată regulată otomană; Bizanţul, măcinat de intrigi și războaie interne, este salvat provizoriu prin moartea califului turc și a fiului său Soliman.”

Nici vorbă de „folosirea oamenilor talentați”. Deodată îmi amintesc că ediția românească are trei volume mici, în timp ce opera propriu-zisă are șase volume mari. Înseamnă că rîndurile trecute cu cursiv sînt un rezumat al mai multor pagini din opera propriu-zisă. Hai la opera propriu-zisă. O găsesc pe Kindle sub titlul The Decline and Fall of the Roman Empire, volume I-III, Complete and Unabridged. Operă completă, așadar. Are trei volume: 18 dolari. Caut în volumul trei, unde sigur se află referirile la Osman. Sînt pagini întregi care lipsesc din ediția pe scurt tipărită la noi. Găsesc și traduc pagina despre Osman.

După ce vorbește de Soliman Șah, Gibbon trece la fiul acestuia Ertugrul, care „devine soldat și supus lui Aladin (sultanul de Konya n.n.) și se stabilește la Sogut pe malurile Sangarului, un cîmp de patru sute de familii sau corturi, pe care i-a guvernat 52 de ani în pace și război. El e tatăl lui Thaman, sau Athaman, al cărui nume turcesc a fost topit în cel al apelării califului Othman; și, dacă descriem acel șef pastoral ca pe un păstor și un tîlhar, trebuie să separăm de acele personaje orice idee de rușine și josnicie. Othman poseda și, probabil, depășea virtuțile obișnuite ale unui soldat; iar circumstanțele timpului și locului au fost propice independenței și succesului său. Dinastia selgiuciză nu mai era; iar distanța și declinul hanilor moguli l-au îndepărtat curînd de sub controlul unui superior. Era așezat în pragul imperiului grec; Coranul și-a sanctificat gaz-iul, sau războiul sfînt, împotriva necredincioșilor; iar erorile politice ale acestora au deblocat trecătorile Muntelui Olimp și l-au invitat să coboare în cîmpiile Bitiniei. Pînă la domnia lui Palæologus, aceste treceri au fost păzite vigilent de milițiile țării, care au fost răsplătite prin propria lor siguranță și de o scutire de taxe. Împăratul le-a abolit privilegiul și și-a asumat funcția; dar tributul a fost riguros adunat, custodia trecătorilor a fost neglijată, iar alpiniștii grei au degenerat într-o mulțime tremurîndă de țărani fără duh sau disciplină. În douăzeci și șapte iulie, în anul doisprezece sute nouăzeci și nouăzeci și nouă, era creștină, Othman a invadat pentru prima dată teritoriul Nicomedia; iar acuratețea singulară a datei pare să dezvăluie o anumită previziune a creșterii rapide și distructive a monstrului. Analele celor douăzeci și șapte de ani ai domniei sale aveau să prezinte o repetare a acelorași incursiuni; iar trupele sale ereditare au fost multiplicate în fiecare campanie prin ascensiunea captivilor și a voluntarilor. În loc să se retragă pe dealuri, el a menținut cele mai utile și mai defensibile posturi; a fortificat orașele și castelele pe care le jefuise pentru prima dată; și a renunțat la viața pastorală pentru băile și palatele capitalelor sale. Dar abia cînd Othman a fost asuprit de vîrstă și infirmități a primit vestea binevenită a cuceririi Prusei, care a fost predată de foamete sau trădare în brațele fiului său Orchan. Gloria lui Othman este întemeiată în principal pe cea a urmașilor săi; dar turcii au transcris sau compus un testament regal al ultimelor sale sfaturi de dreptate și moderație.”

Din cîte se vede aprecierea cu oamenii talentați, atribuită lui Gibbon, nu există. De unde o fi scos-o Lordul?