O capodoperă a literaturii universale scrisă de dragul paralelor!

Că „Salonul nr. 6”, nuvela lui Cehov, e una dintre capodoperele neliniștitoare ale literaturii universale, nu mai încape azi discuție. Oricînd poate fi pusă alături de „Macbeth” a lui Shakespeare sau de „Procesul” lui Kafka.

Amorezații de literatură s-ar putea aștepta, potrivit unei viziuni de romantism ieftin, la un Cehov, oprindu-se din cînd în cînd din truda la „Salonul 6” și zicîndu-și, cu privirile pierdute pe fereastră: Asta mă va plasa în nemurire!

Volumul V „Opere”, A.P. Cehov, scos de editura Univers în 1999, pune la dispoziția cititorului de azi Notele alcătuite de Sorina Bălănescu despre prozele din volum și, firește, despre „Salonul nr. 6”. Surpriza e stupefiantă! Bucata a apărut în revista Russkaia Mîsl (Gîndirea rusă), nr. 11, noiembrie 1892.

De remarcat, întîi și-ntîi, părerea proastă a lui Cehov despre proza la care lucra. Pe 31 martie 1892, el scrie lui Alexei Suvorin:

„Bucata e plină de cugetări, îi lipsește însă elementul dragoste.”

Din scrisoarea către L.A. Avilova, 22 aprilie 1892, aflăm A.P. Cehov e ferm convins că proza are o slăbiciune de esență:

„Mai am puțin și termin o nuvelă. Dar e foarte plictisitoare, pentru că lipsesc din ea femeia și dragostea. Nu pot suferi asemenea bucăți. Am scris-o întîmplător, din nechibzuință”.

Cu toate acestea, scriitorul nu abandonează lucrul, cum ne-am putea aștepta. Continuă să muncească la ea și în condiții mai dificile. Pe 8 aprilie 1892, îl anunță pe V.M. Lavrov, redactorul revistei Russkaia Mîsl:

„Din Vinerea Mare și pînă astăzi, casa mi-a plină de musafiri … și n-am scris nici măcar un rînd …”

De ce se chinuia, totuși s-o termine? Ca să intre deja în Nemurire? Nici vorbă. Pentru că avea nevoie de bani.
Pe 31 martie 1892, îi scrie lui Alexei Suvorin:

„Lucrez la o nuvelă. Înainte de a o publica, aș fi vrut să ți-o trimit s-o cenzurezi, deoarece, pentru mine, părerea Dumitale e de mare preț, dar trebuie să mă grăbesc, pentru că n-am bani.”

O altă publicație, Russkoe Obozrenie, îi promit un onorariu mai bun. Cehov se grăbește s-o dea acestei reviste. La 15 mai 1882, nuvela era culeasă parțial. Cehov și-o retrage, văzînd că revista șovăie să-și țină făgăduiala. O dă, în fine, revistei Russkaia Mîsl.

Între timp, Cehov lucrase și la nuvela „Povestea unui necunoscut”. Cele două bucăți sunt programate să apără în 1893. „Salonul nr. 6” e tipărită însă în noiembrie 1892.
Nu, nu pentru că A.P. Cehov ardea să-și vadă tipărită mai întîi capodopera asta, ci pentru că directorul publicației îi cere voie să publice mai întîi „Salonul nr. 6”, convins că nu-i va face probleme la cenzură precum „Povestea unui necunoscut”.

A.P. Cehov îi scrie lui V.M. Lavrov la 25 octombrie 1892:

„Facă-se voia ta! Publicați întîi «Salonul nr. 6», deși o să-mi fie rușine de Boborăkin [editorul revistei «Russkoe obozrenie», n.n.], căruia i-am spus că-mi retrag nuvela ca s-o țin la mine vreun an și s-o refac. N-aveam deloc intenția să-l mint, acum însă o să creadă că l-am mințit… Și, într-adevăr, Salonul meu ar fi trebuit revopsit, prea duhnește a bolniță și a morgă. Nu prea sunt amator de nuvele de felul acesta.”

Dincolo de jongleriile lui Cehov cu șefii de publicație, rămîne părerea sa proastă despre nuvelă. Slava Domnului că „Salonul nr. 6” a mai fost citită și de alții decît de autorul A.P. Cehov!