O caricatură despre eternul oportunism românesc

E sîmbătă, și mai și plouă. Sala de lectură e aproape pustie. În drum spre cafeaua de 11 de la Dud (e vorba chiar de un dud, cel din curtea BAR, și nu de un restaurant), deja întîrziată, mă opresc la prima masă din mijloc, pe care sînt puse (nu-mi dau seama dacă pentru trimitere în depozit sau pentru reținere) mai multe colecții.

Una e a ziarului Curentul, din 1932. Nu mă stăpînesc să n-o frunzăresc pentru poze de publicat la rubrica Am deosebit pentru dumneavoastră. Conform obiceiului interbelic, ziarul are în centrul paginii întîi, sus, spre deosebire de Adevărul, care o plasa în dreapta sus, o caricatură. Din cînd în cînd ziarul dă unei serii de caricaturi banda de jos a paginii întîi. Am văzut, de exemplu, și am revăzut cu ocazia asta, un soi de săptămînă ilustrată prin emoțiile feței lui Nicolae Iorga, plecînd de la incapacitatea savantului rătăcit în politică de a-și ține emoțiile sub control. Mă opresc asupra cîtorva pentru a le plasa la Am deosebit pentru dumneavoastră. Răsfoind paginile, privirea trece rapid peste titluri, texte, fotografii. Curentul e un ziar bun, produs de Pamfil Șeicaru, un ziarist cu mult deasupra ziariștilor prin preocupările sale de generalizare și meditare asupra faptelor. Asta se vede și în conținutul ziarului, deosebit prin vioiciune și interesant. Mult mai interesant decît Universul lui Stelian Popescu. Spre deosebire de Stelian Popescu, Pamfil Șeicaru era el însuși un ziarist de mare talent. Mă bate gîndul să mă apuc de lectura colecțiilor fără nici un țel tipografic anume, pur și simplu ca și cum aș citi o carte de dragul lecturii viciu. Alung rapid gîndul, învățat cum sînt să mă întreb mereu la ce folosește o lectură, o piesă de teatru, un film, chiar, incapabil să văd și altceva decît muncă, muncă și iar muncă.

Caricaturile sînt în mare măsură politice, spre deosebire de cele de la Adevărul, înclinate spre social. Pentru cititorul de azi asta le face mai greu de digerat. Rețin însă cîteva, presupunînd o valoare generală, valabilă și azi. O caricatură îl arată pe Constantin Argetoianu mergînd prin ceața Londrei cu Dem Dobrescu, primarul Bucureștilor. Legenda vrea să spună că Dem Dobrescu a venit la Londra ca să studieze cum ar putea aduce ceața la București, ca să nu se mai vadă mizeria de pe străzi. O alta surprinde un tip cu ochelari căruia alți trei tipi (unul are și el ochelari) îi dau o hîrtie. Legenda sună așa:

„– Domnule prim-ministru, am vrea să ne înscriem și noi în partidul național-țărănesc. Sîntem absolut dezinteresați și nu vrem decît binele țării…
– Atunci de ce n-ați venit pînă acum?
– Păi de unde era să știm că veniți la putere?”

Cititorii Curentului vor fi identificat rapid pe Alexandru Vaida Voevod, premier din partea PNȚ între 6 iunie 1932-19 octombrie 1932.
Vor fi sesizat și un adevăr al momentului:
După parvenirea PNȚ la putere se înregistrează o veritabilă năvală de înscrieri în partid. Cititorii de azi nu știu asta. Rețin totuși caricatura, în vederea publicării. Chiar dacă personajele le sînt străine, realitatea – tipică oportunismului românesc – le e familiară.