O dezamăgire uriașă

Pe feribotul care mă întoarce din Sicilia în Malta, citesc, în lipsă de-altceva mai bun, Un yankeu la curtea Regelui Arthur de Mark Twain.
Am luat cartea cu mine în străinătate, din credinţa că umorul lui Mark Twain îmi va stimula, prin biciuire, inspiraţia.

Nu ştiu de ce mă iluzionasem că voi scrie proză în această călătorie.
Aveam toate motivele să cred că aşa va fi:

  1. Amintirea lecturii anterioare dintr-o tinereţe imemorială, cînd, din cîte mărturiseşte cartea, plină de sublinieri, am notat mai multe exemple de sarcasm. Desprind unul mai acătării, transcris pe ultima pagină albă: „Avea acelaşi fel de a vorbi ca şi nemţii. Orice avea de spus, fie o simplă remarcă, fie o predică, fie o enciclopedie, fie istoria unui război – trebuia să spună într-o singură frază, că de nu, ar fi murit pe loc. Cînd un neamţ se azvîrle în oceanul unei fraze, nu-l mai vezi, pînă ce nu iese pe malul celălalt, cu verbul n gură”.
  2. Motivul prozei: Conflictul dintre omul secolului al XIX-lea, picat în secolul V al Erei noastre.

N-am reuşit s-o dau gata pe vas.
Totuşi, pot spune deja că a fost o dezamăgire.
O dezamăgire uriaşă.

Scriitorul foloseşte contrastul între civilizaţie nu pentru a produce haz, ci pentru a-şi etala, strident publicistic, tezele sale politice:
Antiregaliste, antireligioase.

Rămîne, totuşi, întrebarea.
De ce abia acum, la 65 de ani îmi sar în ochi tendenţiozitatea, retorismul găunos al romanului?!
Pentru că mi s-a strepezit lăcomia din tinereţe de a citi tot ce-mi pică în mînă, numai şi numai de dragul cititului!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „O dezamăgire uriașă”

📹 Videoblitz 📹
Loading