Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

O ducem tot mai greu? Cʼest la faute à Putin (Klaus Iohannis)

Lumea democrațiilor de azi și nu numai a democrațiilor, dar și a autocrațiilor (a se vedea Rusia lui Vladimir Putin) se definește prin preocuparea demnitarilor de a sta de vorbă cu Poporul. Preocuparea exprimă un adevăr cu valoare de axiomă nu numai în prezent, dar și în trecut, ba chiar și în viitor:
O dată cu votul, Poporul a dat Înaltului demnitar și datoria de a veghea asupra realităților interne și internaționale pentru ca, ori de cîte ori e nevoie, să ofere Poporului, prin intervențiile publice (declarații, conferințe de presă, interviuri), opiniile sale asupra faptelor și evenimentelor din lumea de azi.

Aceste opinii sînt urmărite de Popor cu maximă atenție deoarece:

  1. Poporul e convins că Înaltul Demnitar, ca, de exemplu, Președintele sau chiar Monarhul, deține, dată fiind condiția aparte, informații pe care Poporul n-are cum să le aibă. Și nu e vorba doar de informații primite de la Servicii, dar și de informații reunite într-o imagine de ansamblu.
  2.  Poporul știe că Înaltul Demnitar n-are altă preocupare decît cunoașterea profundă a realității, pentru că numai aceasta poate da soluțiile cele mai nimerite la marile probleme încercate la un moment dat de națiune.

Klaus Iohannis va rămîne în Istoria țării (dacă aceasta se va osteni să piardă timpul cu el) ca Președintele care, beneficiind din plin de avantajele de lux ale funcției, a refuzat sistematic să-și îndeplinească datoria de a sta de vorbă cu Poporul. La început, jurnaliștii independenți, cei care nu stau, ca vrăbiuțele, pe sîrmele care trec prin fața Palatului, așteptînd să li se arunce pe fereastră ceva mălai, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-l determina pe Klaus Iohannis să dialogheze cu Poporul. Eforturile s-au dovedit zadarnice. Timp de opt ani, Klaus Iohannis a stat la Cotroceni cu ferestrele oblonite, mut mai ceva decît Lebăda din versurile lui Blaga. Klaus Iohannis mai are doi ani și ceva de mandat. Conștienți că-și bat gura de pomană, criticii l-au lăsat în plata Domnului. Și-au zis, ca toți românii care au identificat în Președinte un chiriaș de lux a unui apartament prezidențial dintr-un hotel de lux, că nu-i nimic, mai sînt doi ani și ceva de mandat și scăpăm de el. Fie-i țărîna politică ușoară! Cu toate acestea, încă hrăniți cu iluzii, cînd viața cotidiană se înrăutățește, cînd lucrurile merg prost în țară, românii se mai întreabă Oare ce spune despre asta Klaus Iohannis?

Ultima dată cînd Președintele a dat curs acestei așteptări a fost 27 aprilie 2021. Atunci a ținut Klaus Iohannis o conferință de presă despre situația social-politică și economică internă. De atunci, ieșirile sale în spațiul public n-au luat forma – cerută de comunicarea cu Poporul – a conferinței de presă. A scris pe Twitter (ceea ce nu cere prea mare efort, textul e obligatoriu mic), a rostit Mesaje, a ținut conferințe de presă strict protocolare cu prilejul vînzolelii diplomatice provocate de Războiul din Ucraina.

Viața cotidiană a românilor s-a înrăutățit dramatic în ultima vreme. Inflația, crescînd de la o zi la alta, reduce drastica puterea de cumpărare a leului. O pensie de 2000 de lei are acum valoare de piață de 1500 lei. Mult mai grav, România se împrumută într-un ritm de infarct la cea mai mare dobîndă din Uniunea Europeană. Sesizat de Eduard Hellvig, prin Notele zilnice, Klaus Iohannis și-a dat seama că trebuie să lase deoparte acest Somn ușor! Vise plăcute! care îi e mandatul și să țină o conferință de presă despre problemele social-economice ale țării. Prin urmare, și-a aranjat o vizită la un spital din București și i-a anunțat pe jurnaliștii din Grupul de presă că pot pune întrebări (cu excepția celei despre poziția României față de Reformarea UE).
Așa s-a ivit, după un an de tăcere, conferința de presă din 12 mai 2022.

Scriam mai înainte că românii și-au dorit să afle părerea lui Klaus Iohannis despre dezastrul economic din prezent, convinși fiind că dibuirea de către președinte a unor cauze ale problemelor va fi urmată, evident, de anunțarea soluțiilor.

Există în Popor expresia, venită de la latini:
Dacă tăceai, filosof rămîneai.
Asta ar însemna că dacă nu deschideai gura, nu-mi dădeam seama că nu ești un înțelept.

Parafrazînd, am putea spune, adresîndu-ne lui Klaus Iohannis, după conferința de presă:
Dacă tăceai, Președinte rămîneai.

Luat la întrebări, Klaus Iohannis a recunoscut că prețurile au luat-o razna, că ne împrumutăm, evident, tot mai scump, că traversăm o criză pe cale să ia amploare.
După o asemenea recunoaștere, românii s-au așteptat să audă de la președinte și cauzele problemelor. Evident, însoțite de soluțiile adecvate.

Ei bine, Klaus Iohannis a respins categoric dintre cauze proasta administrare a țării de către Guvernul Ciucă, preocuparea Coaliției de a-și rostui clientela politică și clientela rubedeniilor, absența reformelor, umflarea zilnică a aparatului bugetar, cheltuielile nesăbuite ale statului.
După Klaus Iohannis Guvernul Ciucă e cel mai bun din lume. Coaliția PSD-PNL e cea mai eficientă din postdecembrism.
Guvernul, Coaliția, el, președintele n-au nici o vină pentru dezastruoasa înrăutățire a nivelului de trai: „Vinovat este Putin”.

Celebrul roman al lui Victor Hugo, Mizerabilii, ni-l înfățișează pe nu mai puțin celebrul Gavroche cîntînd pe baricadele Rebeliunii din iunie a 1832 din Paris cîntecelul ironic: „Cʼest la faute à Voltaire”.
Voltaire, Rousseau sînt părinții iluminismului.
Clerul, aristocrația, cercurile conservatoare i-au considerat pe cei doi vinovați de tot ce nu merge bine în Franța.

Pe baricade, Gavroche cîntă cam așa, ironizîndu-i pe reacționari:

„Je ne suis pas notaire,
C’est la faute à Voltaire,
Je suis petit oiseau,
C’est la faute à Rousseau.”

„Nu sînt notar/ E vina lui Voltaire
Sînt o pasăre mică/ E vina lui Rousseau)

Ceva în genul:
E urît afară /E vina lui Voltaire/Am rămas nemăritată/ E vina lui Rousseau
Expresia Cʼest la faute à Voltaire a rămas în istorie ca exprimînd găsirea unui vinovat absurd, doar de dragul de a descoperi un țap ispășitor.

Klaus Iohannis cîntă, fără să sară într-un picior ca Gavroche:

„O ducem tot mai rău
Cʼest la faute à Putin. ”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

16 comentarii pentru articolul „O ducem tot mai greu? Cʼest la faute à Putin (Klaus Iohannis)”

  • Tot de la mina și țițeiul și tot ce iese din el inclusiv banii sa fie aduse lui Apostoaie și întregii familii! Nu e de la Adam și Eva! Terenul uzurbat tot cum era înainte absolut tot! Să plantați absolut toți copacii furați și toate pădurile defrișate! Și Oancea sa ne arate ceva de ras Scade Crown cu parul lui! Tuns aproape chel să râdem cu toții de el și cu oua in cap !

  • Imbecilul asta de Johannis nu a inteles ca va fi sacrificat oricum dupa incheierea mandatului…la cite procese are si la cite va avea astept sa putrezeasca in puscarie…UN PORC VÂNDUT. Un tradator de tara, care a subminat economia nationala…un impotent si la propriu si la figurat..

    • Nu în mod obligatoriu, are să fie sacrificat, după mandat!
      Să nu uitam că există mereu posibilitatea deșurubarii teritoriale a Romaniei. Iar în Transilvania, există o sumă de organizații obscure, inclusiv paramilitare, dar și inițiative cu caracter social și academic, care pe fondul psihologic international ce se va fi creeat peste doi ani, respectiv acceptarea morală a revizuirii teritoriale, ….. El poate să fie foarte bine promovat pe linie politică, erou in Sibiu, datorită unei condamnari pentru înaltă tradare în Romania.

  • Cinismul celor doi eroi ai zilei de ieri este inegalabil. Cum să dai vina pe Putin când toți stau ca niște ghiocei și aprobă toate aberațiile impuse de Bruxelles și de peste ocean?!

  • Și când nu era de vină Putin, era de vină PeeSeeDee! Are antecedente acest președinte care de 8 ani nu face decât să-și învârte verigheta pe deget! E drept, înainte, cu ajutorul serviciilor ”a învârtit” câteva milioane de români să-l voteze!

    • Nu l-au votat romanii…e o minciuna de nedescris….Cind a candidat prima oara si s-a spus ca l-au votat masiv romanii din diaspora, ba au aratat si poze din Germania, Anglia, Franta cu cozile la votat, realitatea sta in alta parte..ce-am vazut atunci a fost un spectacol pus la punct ca sa deruteze alegatorii si sa ne faca sa credem ca a fost ales cinstit…uitati-va la sectorul 1 cu straina aia cica „aleasa”…Ar trebui idepartati toti, fara exceptie…sa fie concediati de la femeia de serviciu si pina la herr inutilu’ national #1…daca ar fi posibila o astfel de „schimbare” ca sa-i zic asa,s-ar vedea rezultate bune in mai putin de-un an…omul sfinteste locul…sau il distruce,asa cum fac ai nostri”alesi”…Va doresc o zi frumoasa, numai bine.

  • Maestre, cu toată stima, Iohannis a decis să se obosească să dechidă gura după ce Guvernatorul Isărescu a prezentat Raportului anual a BNR.
    Atunci Iohannis nervos a convocat și el repede o conferință de presă.
    Probabil că Iohannis s-a infuriate că Isărescu “i-a luat fața” ieșind cu Raportul și arătând adevăratele cauze care au dus la situația de astăzi, și mai mult, răspunzând jovial tuturor întrebărilor jurnaliștilor.
    Păi să vedem ce a spus în esență Isărescu.
    *
    Prima propoziție a lui Isărescu a fost că inflația a crescut brusc în iulie 2021, adik acum un an, atunci când Rusia NU atacase Ucraina.
    Isărescu a explicat clar că inflația a apărut în țările europene care s-au angajat să meargă în direcția economiei verzi, (celebrul green deal al nemțoaicei Ursula) provocând un șoc energetic și astfel prețurile de producție au crescut brusc.
    A menționat costurile enorme care implică schimbarea tehnologiilor de producere a energiei verzi.
    A doua cauză a creșterii inflației a fost generată de sancțiunile impuse de politicienii occidentali împotriva Rusiei.
    Trebuie menționat că Rusia NU a crescut semnificativ prețul la gaze și la pertolul exportat, deci NU i se datorează nebunia prețurilor pe piața energetică.
    În concluzie toată Europa trage ponoasele “viziunilor” futuristice ale politicilor UE. Asta l-a enervat pe Iohannis, faputul că se deduce că UE impune politici greșite.
    Populația comenteză că – „o duceam prea bine și atunci s-au gândit politicienii cum să ne sărăcească și să ne aducă aminte de condiția noastră de sclavi pe plantații”.
    Dar bineînțeles, Iohannis s-a sucit, nu PeeSeeeDeee e de vină, acu Rușii sunt de vină!

    • Ce nu spune Isarescu e faptul ca „figura” este una veche…repetata..deja-vu…”alesii”poporului/popoarelor, in general vorbind,se copiaza unii pe altii…daca au dat un tun si le-a mers, in scurt timp il repeta si apoi se iau si altii dupa ei…regula e una: sa nu fie prinsi…ca sa nu fie prinsi si-au facut regulile si legile lor…asa ca au liber la dat tunuri financiare…da’ asta stiti si dvs,nu e nevoie sa va spuna nimeni cum functioneaza tilharii”alesi”…chestia cu „inflatia” e o mascarada de toata jena, iti intoarce matele pe dos numai cind auzi cuvintul…Daca ar fi economisti si contabili cinstiti in tarile vestice,prosti nu sint, doar necinstiti, asa zisa „inflatie” ar trece neobservata.Inflatia e artificiala, mai ales cind apare”brusc”(era sa zic „brusc si dintr-o data”)…asa au facut si acum citiva ani dupa tunurile date…intii au dat tunul, apoi au atacat te miri unde…stiti si dvs unde…atacurile respective au fost justificarea pt inflatia din trecut. Oamenii uita aceste aspecte si de aia maharii de la butoane ay curaj sa repete siretlicu’…Ba mai mult, ce traim de 2-3 ani se numeste experiment, unul nenorocit, facut de pustani plini de ifose,reinventeaza apa calda si roata, sint pusi in fata de mahari ca sa aiba maharii pe cine arata cu degetu”’cautati pe internet un clip cu un tzishti-bishti obraznic care a vorbit in senat la adresa lui Trump si o sa va lamuriti cum se „lucreaza” azi din umbra…asa si cu „inflatia brusca”….au dat trilioane pe vaccinuri, nu se stie in cite buzunare au intrat…au dat miliarde la ucraina(cica ajutoare)…au dat cu sutele de milioane in stinga si-n drepata, chipurile ajutoare nerambursabile ba pt Moldova, ba pt tari africane,si masa mai stie pe unde…asa ca sa nu-mi zica nici unu’ ca-i inflatie…e mascarada…minciuna cu ghiotura…bataie de joc…au stiut exact ce fac…apropos de „tunuri”care duc la inflatie…auzeam de la canadienii care stau 6 luni in Canada, 6 luni in Florida…ca unu’ Ford din Ontario a dat niste tunuri grozave cu construitul caselor…e vorba de corporatii care detin case cu sutele…Ford a intrat pe fir si pt ca are puterea la degetu’ mic, s-a inhaitat cu prieteni de-ai lui si vor construi cas epe terenul unor ferme…cica „convenabile” PT TOT PROSTU’…fac asta dupa ce au vindut casele alea ale corporatiilor pe nu stiu cite miliarde(pe total), deci si-ai facut fondurile necesare ca sa poata porni constructii din care sa le iasa si mai multe miliarde…si-mi spun mie ca-i INFLATIE?????sa si-o ia toti si sa si-o bage-n cur…sint niste mincinosi, nenorociti fara scrupule,distrugatori de dragu’ banului pt buzunaru’ lor,lacomi,oricit le \-ai da, nu le ajunge…vor mult, din ce in ce mai mult…inflatia e paravanul pt tunurile astea ordinare…a, sa vedeti luptele pt resurse…am mai scris pe aici, cine are resurse,de orice fel, sa si le tina bine, cu dintii, sa-i scoata pe straini din „pictura”sa plece la ei acasa sa exploateze acolo la ei orice doresc…herr ciolhanitu’ crede ca traieste vesnic, vrea sa fie mare scula, ratatu’ asta nenorocit ar minca proce cacat i s epune pe tava doar ca sa se simta deasupra altora…EL,restul de hoti ordinari care conduc Romania de 32 de ani incoace.Am avut o tara, O TARA, de care s-a ales prafu’ si pulberea din cauza lacomiei unora si a intereselor straine…n-am cuvinte sa descriu ce simt cind scriu aceste rinduri… familii nenorocite pe viata din cauza deciziilor dupa ureche, facute de nesimtiti cu minte putina si ego pina la capatul Universului si inapoi…si-mi spun mie ca-i „inflatie”,fi-le-ar inflatia sa le fie, in git sa le stea…aia e.

      ;

  • Macron a vorbit la telefon marti cu Xiao Ping (XI Jinping) despre infratirea dintre poporul francez si cel chinez… deci opozitia occidentului e doar de forma.
    Pun pariu ca Macron si Putin vorbesc pe ascuns la telefon si rad despre Zelenski.
    Ideea este ca e o tzeapa mondiala de proportii biblice tot ce se petrece pe planeta si ca razboiul e de fapt indreptat dinspre corporatii si oligarhia financiara mondiala (Hydra iudeo-masonica) catre omul simplu, cel care primeste ca un pumn in fatza toate aceste lovituri ale „Noii Ordini Mondiale”.
    Altfel, e unsor sa arati cu degetul pe unul sau pe altul pentru a da vina pentru infometarea deosebit de grava a populatiei, iar Iohannis e un personaj cunoscut pentru astfel de atribuiri.

  • Și revin pentru ca încep vacantele și sunt supărată, cu ceva găsit tot în franceza despre turism,,,:o lingura de smerenie,10grame de realitate,25 grame de curaj,1pliculet de studii medicale internaționale,Amesteca totul,Ar trebui sa dispara””

  • Am revăzut filmul American Hustle,Teapa în stil american. Cred ca se potrivește vremurilor prezente și tot odată ma întreb dacă trebuie sa am un bărbat în spate pentru reusita

  • V-am ascultat dimineața la radio și am fost surprinsa plăcut.Nu mai faceți emisiuni la colt de strada.Ba chiar spre deosebire de mulți alții care cred ca vom deveni peste noapte vorbitori de engleza ,ne-ati adus aminte de franceza.Oricum mai Exista Presa,grozav,!

  • Un articol excelent ,nu ne dezminte MAESTRUL ION CRISTOIU ca de fiecare data ,FELICITARI SI MULTA SANATATE !

  • Domnule Ion Cristoiu
    L-ati pomenit pe Victor Hugo si al sau celebru roman „Mizerabilii”……
    Spre rusinea Mea….nu l-am citit….
    Dar aveti un citat din el…..
    “On a beau tout rêver. Tu dépasses le rêve. Ton œil promet l’ amour, ton cœur donne le ciel”….adica…..”Putem visa la orice. Treci dincolo de vis. Ochiul tău promite iubire, inima ta dă raiul”…..
    ce sa mai spun….urat…nemaritata…..americanii au „simplificat” 1462 pagini in patru cuvinte……”fight dream hope love”……e mai complicat un pic…..
    Toata Stima!!!

  • Domnule Ion Cristoiu
    E posibil sa ramana in Istorie acest Articol……
    Multe subiecte…..
    Sa incerc sa le iau pe rand…japonezii au alt obicei…daca nu spui ceva interesant sau daca nu invata ceva de la tine nici nu se obosesc sa deschida gura
    iohannis e un subiect inchis….premierul de la grivco….stapanul sistemului ramane ion iliescu….
    situatia economic vorbind este intradevar dezastruoasa si evit sa folosec „cuvinte mari”
    am citit…STIU….am vazut „cifrele”….e dezastru…..faliment…nici nu stiu cu ce perioada sa aseman ce va urma…..anii ’80-’90 sa zicem….
    Acum ati deschis mai multe subiecte interesante….nu dau doi bani pe cei din servicii…..au avut toate informatiile si le-au transformat in bani,adica le-au fructificat pentru ei….serviciile romanesti au incetat sa existe in 1978…pacepa….restul sunt povesti….
    Acum…..statul nu inseamna doar iohannis…chair azi ma gandeam la ce zicea acum vreo trei ani Ingrid Mocanu….”nevotatii inalti functionari ofiteri superiori si magistrati”….casta conducatoare privilegiata a statului…..sunt vreo 15.000 daca am numarat EU bine….cam ca gluma aia cu cei 15.000 de specialisti ai conventiei democrate dupa vremuri….adica lasand gluma sunt vreo 7.000 „magistrati”-judecatori si procurori….vreo cateva mii de ofiteri superiori prin sna si inca niste mii prin ministere autoritati….directori…sefi departamente….Ingrid Mocanu stia ce stia….a fost una din ei….
    Ce sa va mai spun…..va fi macel…..masacru…asa ca de la „firul ierbii”….in privat oricum treaba mergea prost….astia la stat…se vor devora intre ei ca intra Romania in incapacitate de plata in 2-3 luni maxim estimez….va fi rau si pentru pensionari….se va alege praful si de pensiile „private” ca sa-i mai plateasca pensiile 1-2 ani….nu stiu….nationalizari depozite valutare din banci…..azi a iesit si isarescu sa grohaie…sa bea oamenii cei de tei sa se calmeze…sa doarma probabil….se doarme si de foame…..
    Ce pot sa mai spun…..
    Felicitari pentru Articol
    Toata Stima

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *