O enigmă: De cîte ori a ieșit Ion Iliescu în Balconul C.C.?

Azi noapte, am căutat pînă la două, două și ceva, pe rafturile cu cărți despre Evenimentele din decembrie 1989 o lucrare sau mai multe care să-mi dezlege una dintre multele enigme ale vremii respective:
De cîte ori a ieșit în balcon Ion Iliescu pe 22 decembrie 1989?
O dată sau de două ori?

Mulți se vor întreba contrariați:
Cum adică e o enigmă?

Nimic mai simplu de a ști că a ieșit o dată sau de două ori. Scena Balconului, despre care Alex Stoenescu notează în Istoria sa c-a devenit subiect de piesă satirică după 1989, s-a petrecut în urmă cu 36 de ani în urmă. Nu pe vremea lui Ramses al II-lea și nu pe vremea Vikingilor. Cu mici excepții, martorii și protagoniștii momentului trăiesc. Cei care au murit au avut vreme să dea interviuri, să-și scrie memoriile, să publice cărți. Sergiu Nicolaescu, de exemplu, e cel care în interviurile de după încheierea mandatului lui Ion Iliescu, declară sus și tare că el l-a înjurat de mamă pe Ion Iliescu în clipa în care acesta s-a adresat mulțimii din Piață cu Dragi tovarăși.

Sergiu Nicolaescu a publicat 4 cărți despre Revoluție, una chiar la editura Ion Cristoiu. A dat, firește, interviuri peste interviuri, a participat la îndelungi și zgomotoase talk-show-uri. Cu toate acestea după ce-am citit și cărțile și interviurile, n-am aflat dacă Ion Iliescu a ieșit o dată sau de două ori în balcon.
N-am aflat nici cine a urmat la microfon după ce Ion Iliescu și-a încheiat discursul. N-am aflat nici cînd a început să se tragă în Piața Palatului.

Potrivit datelor, la mitingul din Piață au fost cel puțin 100.000 de oameni. Au trecut de atunci 36 de ani. Admițînd că vîrsta de viață e în medie de 85 de ani, înseamnă că trăiesc azi dintre cei care au fost în Piață oameni între 50 și 85 de ani, luînd drept vîrstă de participare 20 de ani. Ei, bine, n-am găsit nici o mărturie despre discursul lui Iliescu în Balcon. Crucial pentru dezlegarea enigmelor e stabilirea datei precise la care a început să se tragă. Și la vremea respectivă, românii aveau ceasuri la mînă. Nimeni din Piață n-a avut curiozitatea să se uite la ceas cînd a auzit dacă nu prima, atunci măcar a doua împușcătură?

De ce e atît de important dacă au fost două sau una?
Alex Stoenescu susține că au fost două ieșiri. Una, înainte de a intra în ședința filmată de Adrian Sârbu și a doua după finele ședinței, în drum spre Televiziune. Dacă a fost sau nu o a doua intervenție e important prin raportare la primele împușcături. Prima ieșire a fost pe fond de liniște. Dar a doua? Transcrierea din Revoluția română în direct fixează două ieșiri.

Prima e astfel prezentă în transcriere:

„T.B. – Vă rog să mă iertați, toate ecourile sunt extrem de favorabile… se manifestă solidaritatea cu poporul nostru. Noi în momentul de față suntem anunțați că putem lua legătura direct cu carul nostru de reportaj care se află în Piața Republicii…

Rumoare. Urmează un defect de comutare, datorat probabil legăturilor proaste din acel moment, după care pe ecran apar imagini din Piața Palatului, mai exact balconul C.C. al P.C.R. În balcon se află Ion Iliescu (la microfon), generalul Gușe, în spate e generalul Militaru, înconjurați de mulți tineri. Se scandează ceva neinteligibil. După care se întrerupe sunetul, apoi și imaginea și se comută din nou în Studioul 4. Înregistrarea pe bandă începe mai tîrziu.”

Cartea transcrie în continuare momentele transmisiei din Piață, unde fusese trimis Carul 3, cel specializat în transmiterea mitingurilor cu Nicolae Ceaușescu, transmisie cu mari probleme tehnice, inexplicabile, totuși, cel puțin pînă la începerea împușcăturilor. Al doilea moment e un fragment din cuvîntarea ținută la microfon de Dumitru Mazilu.

Transmisia e întreruptă de Teodor Brateș, care explică și de ce TVR transmite în direct din Piață:

„Din nou în Studioul 4.
Teodor Brateș – Stimați telespectatori, întrerupem pentru puțin timp transmisia din fața… din Piața Palatului. Vom relua transmisia în momentul în care vor fi aduse la cunoștința națiunii hotărîrile luate de Comitetul Salvării Naționale. Permiteți-ne în continuare să citim știri externe, sunt extrem de importante și îmbucurătoare pentru noi toți.”

Contrar a ceea ce s-a susținut de propaganda mitizării Evenimentelor, transmisia n-are drept scop să arate telespectatorilor balamucul de la Balcon, deși într-un fel n-ar fi stricat să-l vadă toată țara, ci momentul în care echipa lui Ion Iliescu anunța preluarea puterii. Se știa că Ion Iliescu și ai lui lucrează în sediu CC la un Document asumat de un Comitet al Salvării Naționale (cred că asta a fost la început, altfel Ion Iliescu n-ar greși invocînd în loc de Consiliul Frontului Salvării Naționale Comitetul Salvării Naționale). Televiziunea, pusă rapid în slujba noii echipe, simte nevoia să-l cultive deja pe Ion Iliescu.

A treia legătură e dată la finele unui discurs din studio al profesorului Ion Mânzatu:

„T.B. – Mulțumim în numele celor prezenți, în numele tuturor celor care v-au ascultat. Dăm acum legătura cu Piața Palatului Republicii de unde așteptăm vești importante pentru țară… pentru țară, pentru popor…

Legătura cu Palatul. Din balconul CC al PCR vorbește un bărbat.
Bărbatul – … pentru țară, pentru popor, noi condamnăm pe fostul președinte al țării, Nicolae Ceaușescu, care a introdus în timpul anilor dictaturii în guvern… (se aud fluierături).
Se întrerupe transmisia. Imaginea se comută iar în Studioul 4. Probabil o înregistrare parțială…”

Nu cred că de vină sînt numai problemele tehnice. Cred că legătura era dată în speranța că la balcon se va ivi noua echipă. De aici precizarea:
Așteptăm vești importante.
Ar fi culmea să credem că Televiziunea murea să-i transmită în direct pe cei care luau cuvîntul de la balcon, un fel de facebookiști avant la lettre.

Reconstituirea transmisiei în direct a întîmplărilor din Piața Palatului, făcută de Mihai Tatulici în cartea sa, e de puțin folos pentru a stabili ce s-a întîmplat de adevăratelea. Potrivit transcrierii Ion Iliescu e la un moment dat surprins în balcon.

Numai că transcrierea s-a făcut după înregistrarea emisiunii de către telespectatori. Mihai Tatulici nu a avut la dispoziție părți importante din transmisie. Ca, de exemplu, întregul dialog din studio la 19 și ceva, cînd vine Ion Iliescu, despre întîmplările din Piață. Ion Iliescu și după el vin istoricii, susține că a ținut un singur discurs în balcon. Alex Stoenescu susține că a ținut două. Unul în care a început cu dragi tovarăși și a fost huiduit. Altul după primele împușcături, în care a făgăduit judecarea lui Nicolae Ceaușescu. Mi-e practic imposibil să reconstitui desfășurarea mitingului după transcrierea emisiunii.

În transcriere, apare o nouă secvență cu Ion Iliescu în balcon:

„Focurile izolate se transformă în rafale compacte, asurzitoare. Camera care «citea» piața rămîne pe un reflector. Secvența are aproximativ 10-15 minute. Apoi împușcăturile se mai răresc, sunt tot mai izolate. Pe bandă apare o întrerupere de înregistrare apoi în imagine apare balconul C.C., iar în balcon între cei prezenți se remarcă Ion Iliescu, generalul Gușe, generalul Militaru, Mihai Lupoi, Gelu Voican, Petre Roman și alții.”

Urmează finalul discursului ținut de Ion Iliescu. El debutează astfel:

„Încă două vorbe. Stimați cetățeni (imaginea este defectuoasă, apar dungi, sonorul are paraziți, pîrîituri)”.

Ion Iliescu vorbește mai departe despre trecerea Securității în subordinea Armatei, după care dă cuvîntul lui Ștefan Gușe, pentru a întări credința românilor că Armata e cu noi. Televiziunea transmite apoi scena de import din opera lui Caragiale în care Petre Roman îl pune pe Gușe să jure.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *