Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a depus luni, 18 octombrie 2021, în Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor din Guvernul minoritar USR. Potrivit procedurilor, marți, 19 octombrie 2021, vor avea loc audierile miniștrilor în Comisii, iar miercuri, 20 octombrie 2021, va avea locul votul în plenul Camerelor reunite.
Pînă aici nimic deosebit față de investirile de Guvern în postdecembrism. Fie după alegeri, fie în urma unei Moțiuni de cenzură care a dat jos Guvernul, președintele desemnează un premier. Acesta întocmește programul de Guvernare și trece prin organismele colective ale partidului lista cu propuneri de miniștri. După care merge în Parlament pentru votul de investitură. În postdecembrism s-a încetățenit tradiția ca un premier desemnat să fie pînă la urmă și un premier votat. Din cauza acestei tradiții, președintelui i se atribuie puteri anticonstituționale în materie de desemnare. Altfel spus, deși președintele trebuie să desemneze un premier numai și numai după ce s-a convins că respectivul poate forma o majoritate, s-a creat impresia că președintele poate desemna și un premier despre care știe că nu va forma majoritatea. Și cu toate acestea, pînă la urmă premierul desemnat devine premier votat. Această impresie a stat la baza unei bizarerii după alegerile din 2012. Deși USL obținuse un procent zdrobitor, Victor Ponta s-a grăbit să accepte un Pact pe Justiție propus de Traian Băsescu. El s-a temut că Traian Băsescu va desemna pe un alt lider USL decît el, președintele PSD, să facă majoritatea și respectivul, fără a fi președintele PSD, avea să reușească. După expirarea mandatului, Traian Băsescu a mărturisit că totul a fost o cacealma. N-avea cum să desemneze pe altcineva decît Victor Ponta.
De ce a funcționat cacealmaua?
Pentru că în politica românească te poți aștepta la orice.
Inclusiv la faptul că altcineva decît liderul partidului biruitor în alegeri să facă majoritatea. Oportunismul moldo-valah își spune cuvîntul. Politicienii dintr-un partid trec fără să clipească de partea celui desemnat să împartă friptura.
Rolul consultărilor e cel de a oferi președintelui un tablou al posibilelor majorități. Deși vin separat la consultări, în clipa cînd ajung la Cotroceni, partidele au negociat deja majoritatea. În unele cazuri ea e deja formată dinainte de alegeri sau înainte de Moțiunea de cenzură. Stînd de vorbă cu fiecare în parte, președintele își dă seama, după propunerile de premier, cine va forma majoritatea. Dacă, de exemplu, două partide propun același premier și dacă ele fac majoritatea, președintele desemnează pe respectivul drept premier.
Așadar, un premier desemnat e în aceste condiții ca și votat. Constituția prevede că desemnatul își poate depune mandatul înainte de a ajunge la vot. În practică s-a întîmplat asta o singură dată. După alegerile din 2008, cînd Teodor Stolojan și-a depus mandatul. Din motive personale și nu pentru că a eșuat în formarea majorității. Nu știu pînă acum vreun caz în postdecembrism în care premierul desemnat să meargă în Parlament și să cadă la votul de investitură. Din cele două motive, pe care țin să le repet:
Toate acestea nu sînt valabile cînd președintele și partidele decid să fie anticipate.
Într-o astfel de situație (cea a lui Ludovic Orban din martie 2020) premierul e desemnat știind c-o să cadă, iar toată figurația sa ulterioară e o comedie.
Pe 11 octombrie 2021, la prima rundă de consultări, președintele s-a confruntat cu următoarea situație:
PNL și PSD n-au propus un premier; nici AUR, Călin Georgescu n-a fost propus oficial. UDMR l-a propus pe Kelemen Hunor, dar numai pe-o durată de cîteva luni. USR a venit cu propunerea Dacian Cioloș.
Pe 5 octombrie 2021, spre seară, după trecerea Moțiunii de Cenzură, Klaus Iohannis a declarat:
„Așadar, este nevoie de soluții și este momentul pentru decizii mature. Este nevoie de decizii mature din partea politicienilor, din partea partidelor politice. Pentru a da timp partidelor politice să se întrunească în forurile interioare, să găsească abordări mature și să vină cu ele la consultări, voi convoca consultări cu partidele politice abia săptămîna viitoare. Acum se cere maturitate și responsabilitate.”
Declarația lăsa să se înțeleagă că președintele își dă seama de imposibilitatea formării prea repede a unei majorități. Pentru a nu convoca partidele degeaba, el a amînat consultările pentru săptămîna viitoare. Anunțul a fost făcut marți, 5 octombrie 2021. Președintele dădea partidelor o săptămînă pentru a negocia între ele, astfel încît să vină la consultări cu o majoritate deja constituită. Într-o conferință de presă ținută a doua zi, Klaus Iohannis a explicat de ce n-a convocat partidele la consultări imediat după Moțiunea de cenzură:
„Cred că este nevoie de zile bune pentru ca toată lumea să ajungă pe pămînt … Politicienii au ajuns să aibă declarații anti-toate. Toată lumea este împotriva tuturor. Nu se poate așa … M-am gîndit că vor dura cîteva zile pentru ca acest entuziasm nemotivat [în legătură cu căderea Cabinetului Cîțu] să se estompeze puțin. Oamenii ajung să-și pună întrebarea acum și să înceapă discuții serioase, mature, pentru că altfel problemele vor deveni mai îngrijorătoare”.
Joi, 7 octombrie 2021, în chip surprinzător, Klaus Iohannis anunță începerea consultărilor luni, 11 octombrie 2021. Între timp, nu se conturase nici o majoritate. Toată lumea era convinsă că președintele a convocat consultările doar așa, de ochii lumii, să nu se spună că tace și nu face. Date fiind declarațiile anterioare și situația din decembrie 2020, cînd convocase un alt doilea tur de consultări, se paria că Klaus Iohannis va face loc și unui al doilea tur.
Înaintea consultărilor, USR a anunțat că merge la Cotroceni cu propunerea Dacian Cioloș.
PNL și UDMR au reacționat imediat prin precizarea că nu vor reface Coaliția sub conducerea USR. Nu era nici o îndoială că prima rundă de consultări avea să fie un eșec.
Nici un partid nu putea veni la Cotroceni cu o majoritate deja constituită.
Cu toate acestea, președintele desemnează ca premier pe Dacian Cioloș. În declarația privind desemnarea el ține să precizeze și principalele obiective ale noului Guvern. E vorba de rezolvarea unor urgențe, misiune trecută și în Programul USR.
Cine să creadă că președintele l-a desemnat pe Dacian Cioloș convins că acesta va forma o majoritate?
Suspiciunea c-a știut de eșecul lui Dacian Cioloș s-a confirmat în aceste zile.
Desemnarea lui Dacian Cioloș rămîne o enigmă.
O mare enigmă postdecembristă.
Il ascult chiar acum pe idiotul nostru nr 1, asa zisu’ presedinte ales. Spectacol mai jalnic si discurs mai ridicol, plin de rahat,nu cred ca am auzit nici la locul de munca atunci cind vine cite un pafarist sa ne vorbeasca de profitul de miliarde facut de companie,dar urmeaza somaj pt ca pierdem bani…asa si presedintele asta imbecil. S-a ajuns prea departe cu abuzul de putere. Tocmai ne da de veste ca miine va veni cu restrictii si abuzuri noi. Oricine spune o vorba impotriva vaccinurilor, poate fi distrus pe viata pt ca asa vor hotari niste cretini care nu-s in stare sa administreze un grajd, o tara nici atit. Au adus „ajutor extern”…asa o rusine nu a patit tara asta niciodata in istorie.Ce ajutor bai politicieni ratati?A dat niste cifre din care nu s-a inteles practic NIMIC,a venit cu un discurs steril pe care nici el nu l-a inteles, nici nu cred ca stie ce a citit, pare ca l-a citit in premiera,pt prima oara.Sint atit de multe de spus si de intrebat despre aceasta pandelie si vaccinuri si tratament, ca nu stiu cine ar fi potrivit in momentul asta sa fie intrebat si sa fie capabil sa raspunda corect d.p.d.v. medical. Cind a mintit acest neghiob de presedinte? Atunci cind a spus ca „am invins pandemia”, sau acum cind se vaita ca un inapoiat mintal?CIne mentine starea asta din ce in ce mai greu de suportat?Astia care-s implicati cu firmele de medicamente si producatorii de vaccinuri?Adica doftorei care se lauda cu lucrari peste lucrari publicate, dar care in realitate sint bagati pina-n git cu firmele productaoare de medicamente si vaccinuri?Cercelusi, cacarafati, coriu, tzincu, jurma, citi alti shmecheri or mai fi de care nu-mi amintesc acum…?????Pt o tara cu 20 de milioane de locuitori, s-au cumparat 125 milioane de vaccinuri.De ce?Cite doze pe om, presupunind ca vaccinezi de la bebelusi si pina la cel mai virstnic roman?Apoi, pt ca urmau sa expire, citzu a donat si a vindut o parte, intre timp OMS a marit termenul de garantie al vaccinurilor ce expirau, cu inca 3 luni.Pai or e termen clar,or e termen negociabil, ca daca iau orice produs cu termen de garantie si-l analizez, nu cred ca poti sa maresti, dupa ureche, termenul dupa expirare…ia laptele sau iaurtul…daca expira azi, poate producatorul sa spuna”nu, marim termenul de expirare cu inca trei luni”?????Pe ce planeta sintem?Unii vor spune ca cele doua produse,alea lactate si vaccinurile sint „animale” diferite si pt vaccinuri poti…daca producatorul a stabilit deja un termen de valabilitate, nu l-a stabilit pt siguranta oamenilor?Cum poti sa-l schimbi si sa adaugi luni?e peste puterea mea de acceptare a unor astfel de manevre in numele unei pandelii…cacarafat spunea sa se taie „microfonul” celor ce sint anti-vaccin, asta inca nu intelege un lucru esential: aici nu e vorba de vaccinisti si anti-vaccinisti, aici e vorba de informatii pe care tot omul le cere,iar autoritatile care ar trebui sa prezinte informatiile respective MINT de ingheata apele…Aici nu e vorba sa fi impotriva unui vaccin care ar salva vieti omenesti, aici e vorba de o substanta facuta in graba, care s-a dovedit ca poate avea efecte secundare mortale pt anumite persoane,unii murind imediat dupa vaccinare, altii in interval de citeva zile…deci daca are efecte secundare, cum e posibil sa vina un imbecil de politician sa-mi spuna ca vaccinurile pt covid sint „sigure”???Nici un medicament, vaccin, etc nu este sigur, depinde de afectiunile pe care un pacient le are, un tratament, vaccin poate sa-i fie salvator sau mortal, de ce se minimizeaza efectele secundare, asta e ce vreau sa-mi spuna uatoritatile. Isi iau autoritatile responsabilitatea pt cei ce mor sau ramins cu sechele grave in urma acestei vaccinari fara sens?Isi ia responsabilitatea vreun producator de vaccinuri pt efectele secundare?Daca NU, cum e posibil sa vina cacarafati si ciolhanisti cu atitudinea cu care-si permit sa vina in fata oamenilro si sa minta cu o nerusinare demna de spitalu’ de nebuni?Cum e posibil asa ceva?Herr ciolhanis a chemat „strainii” in ajutor…Ce inseamna exact asta? Poate sa detalieze ce inseamna, ce implica asa zisul ajutor strain? Acum un an jumatate cind in Italia era prezentat la TV dezastru’ ca urmare a covidului, cine si citi straini s-au implicat?Dar in Spania?Aceeasi indivizi care vor veni si-n Romania?Poate herr si cacarafat sa prezinte clar ce inseamna exact acest „ajutor strain”.De ce nu au fost cumparate medicamente de baza, medicamente pt boli incurabile, pt diabet si tiroida, in schimb s-au cumparat 125 miliane doze de vaccin si aparatura medicala, respectiv respiratoare, gasite stind degeaba intr-un depozit?Justificarea autoritatilor a fost ca spitalele au refuzat sa cumpere respiratoarele pt ca ar fic costat prea mult.SERIOS?Cum adica?Pai n-au fost cumparate de Ministerul Sanatatii?Cind au fost achizitionate, nu au fost platite?Daca au fost platite, de ce au fost puse in deposit si nu distribuite spitaleleor?De ce spitalele trebuie sa le cumpere?Acum au fost date GRATIS spitalelor.Dumnezeu sa va inteleaga acolo in politica, ar terbui sa plecati Dumnezeului de pe posturile alea, sinteti de-a dreptul nebuni de legat si incompetenti de nedescris. Deci uite la ce ma astept miine: sub influenta lui cercelus, coriu, cacarafat, si a coprofagilor din umbra care vor si ei faima si sa fie bagati in seama (cen tzincu, cheorghita, jurma, tataru, chiar si rafila ala, plus altii a caror nume-mi scapa acum),vor decide vaccinarea obligatorie, restrictii legate de circulatia oamenilor,carantine si politie pe strazi. La spitale vor continua cu schema de tratament impusa de OMS, schema care nu functioneaza dar in care sint incluse medicamente pt boli incurabile si probabil se vrea studiu pe tema asta. Nu cred ca pacientii sint tratati corect d.p;.d.v. medical, doctorii din spitale avind miinile legate, saracii de ei, au de ales intre locul lor de munca,deci venitul pt familiile lor, si a trata pacientii dupa afectiunile avute de fiecare.Mi-e mila de doctori in perioada asta, cred ca sa umilinta n-au trait niciodata. Din aceasta cauza, personal nu voi cere nici unui doctor vreunt sfat medical pina nu se termina cu isteria asta. Herr poate sa latre si la Luna, la fel si cei ce-l manevreaza din umbra, e nevoie de o schimbare la 180 de grade nu doar pe scena politica, dar si sus la nivelul colegiului medicilor si al celor ce fac decizii legate de sanatatea publica. S-a ajuns mult prea departe cu minciunile si abuzurile. Faptul ca-mi arunca herr cu cifre si cacarafat isi rostogoleste ochii aia de shmecher in toate directiile, sint suficiente motive pt mine,repet pt mine, ca sa nu ascult la ce spun si vor acesti doi nenorociti.Cacarafat trebuia dat afara demult, asta nu mai are ce sa caute in nicio pozitie de virf, sa plece in Dubai sa le faca SMURD acolo,nu mai are ce cauta in Romania.Degeaba se screm cu asa zisele sondaje sa arate cum cacarafat are cea mai mare credibilitate, ca adevarul e altul, cacarafat nu are credibilitate in fata romanilor iar statistica e mama tuturor minciunilor…daca e sa fac o comparatie, as zice ca udmr-u e curva in politica, in timp ce statistica poate fi considerata curva din matematica…ce mi-e una, ce mi-e cealalta…Deci fara suparare, domnule Cristoiu, poate ii lasati pe politicienii astia deoparte,macar citeva zile, scrieti va rog pe tema vaccinarii si a minciunilor latrate de herr si papusarii din umbra. Nu degeaba spunea cacarafat sa fie taiat microfonu’ pt cel putin 3 luni,celor ce nu ii tin isonul,pt ca uitati, au anuntat ca vine nu stiu ce mare reprezentant OMS care o sa stea la noi in tara cel putin 2 luni…deci sint legate cele doua „chestii”?Am pus mai sus niste intrebari, vreau raspunsuri, nu discursuri tinute de indivizi care citesc cu greu ce le-au scris altii…in hamerica se spune asa „just because you say it, it does not make it so”…asa si cu herr si cacarafati…faptul ca spun ei ce spun, nu inseamna ca e si adevarat…ce statiu e asta la care s-a ajuns?Ma refer pe lista de experimente internationale,unde s-a ajuns la noi?Sau noi sintem principalii cobai?Au gasit cumva ceea ce cautau?Au descoperit la noi ceva ce trebuie analizat mai detaliat?Ca nu pun botu’ la spectacolul ieftin, teatral dar de prost gust pus in scena de cercelusi, cacarafati, citzi si herri ciolhanisi, fara suparare, cine-s astia de fapt?Ce se intimpla?A…sa nu uit…nu e stire recenta, dar poate avea asemanari cu ce se intimpla…citeam pe internet ca-n canada, guvernul si-a cerut scuze comunitatii de indieni nativi ai caror copii au fost luati cu forta de la familiile lor si dusi la o scoala catolica unde au fost tratati inuman si peste 300 de copii cu virste fragede,(3 anisori), au fost ucisi si ingropati in jurul scolii catolice. Dupa vreo 50 de ani, adica anul 2021, cind a fost descoperita tragedia asta, guvernul si-a cerut scuze familiilor si chiar unor supravietuitori care au fost fortati sa mearga la aceasta scoala. Deci distrugi vieti si familii si vii dupa 50 de ani sa-ti ceri…scuze…????????Acum cu vaccinurile, vin unii sa zbiere ca toata lumea trebuie vaccinata…nu se stiu efectele vaccinurilor astora pe termen lung, nici nu ne intereseaza, vaccinati-va si vedem noi…bun, eu ce sa inteleg, ca peste 50 de ani o sa vina guvernu’ de atunci, in Romania si peste tot prin lume, si-o sa-si ceara scuze pt abuzul facut prin asa zisa vaccinare salvatoare?Aia care deja au murit ca urmare a vaccinarii, si despre care nimeni nu vrea sa vorbeasca, toti cei din vrf minimizeaza efectele secundare, ce se intimpla cu familiile lor?O sa-si ceara scuze vreun bezmetic gen cacarafat ca au exagerat intentionat pe tema acestei gripe?Daca ar fi disponibile,medicamentele traditionale si medicii ar fi lasati in pace sa profeseze meseria aia pt care au muncit in facultate 6 ani de zile , apoi au facut rezidentiat si trebuie sa faca pregatire zi de zi ca sa nu se joace cu vietile oamenilor,nu crede un cacarafat si herr ca n-am mai avea nicio pandelie?
‘Adam Smith, „tatăl capitalismului modern” spunea în Avuţia Naţiunilor, publicată în 1776, că „nu de la bunăvoinţa măcelarului, berarului sau brutarului aşteptăm noi să ne fie servită masa, ci de la grija cu care aceştia îşi privesc interesele lor. Ne adresăm nu omeniei, ci egoismului lor şi niciodată nu le vorbim de nevoile noastre, ci de avantajele lor proprii.” ‘ (Cristian Popa, BNR )
–
Pentru inceput, daca e vb despre 1776…primul pas e sa vedem daca nu cumva zicerile lui au expirat, ibtre timp.
deci nici macar nu ne apucam sa vedem ce a zis Adam Smith ca mai intai ii cautam la vitalitate…zicerile:))
–
Fiecare ‘termen fibonacci’ e temelie pentru anii care ii urmeaza…pina la aparitia urmatorului ‘termen fibonacci’ al aceleiasi progresii:))
Prin urmare, cu toate ca Adam Smith a fost un ‘termen fibonacci’ el fiind un…, citez, ‘parinte’, prin…secolul 18,
insa mai cu seama pentru ca acusica ne aflam in plina Revolutie Mondiala, moment care aduce cu sine in mod implacabil…Noi Temelii, e clar cristal ca zicerile lui Smith…sint pa!, au expirat, nu mai sint capabile sa explice dinamici proprii acestor vremuri:)
Acu’ daca asa se arata a fi, io ce sa le fac?!:))
–
De la mine se vede ca Smith a privit doar spre una din componentele pietelor, cea naturala. Care, dupa cum bine zicea, se autoregleaza.
–
Intre timp…egoismul si avantajele proprii..ale macelarului s au dezvoltat in stil fibonacci:)), astazi el e si cel care, intre timp, l a cumparat si pe brutar, ba si pe taranul care producea si…grau si…hrana pt animale, etc, asa ca…pe piete au aparut si dinamici artificiale, iar pastea Smith nu le a mai explicat, ca pe vremea aia el nici nu si inchipuia, creca, o posibila artificializare a dinamicilor pietelor.
–
Globalizarea a facut ceva deosebit, l a sustinut pe macelar sa i cumpere pe alti macelari, ba sa i cumpere si pe alti brutari, ba si pe taranii care produceau grau si hrana pt animale, prin urmare el a ajuns, la un moment dat, in fapt cam pe vremurile astea, sa fie si cel care vinde carnea insa si cel care le plateste salariile celor care ii cumpara produsele:))
–
insa mai cu seama pentru ca el avea tot lantul in buzunare, daca o za s ar fi scumpit, chiar daca celelalte deveneau, proportional, impotente, el le hranea…fix din profitul pe care zala aia il facea din belsug:)),
asta in timp ce…altii, …aia care mai erau, neavand din ce sa si sustina afacerile…pentru ca sacul lor nu era ca al macelarului, fara fund:)), vor da de el:)), moment in care macelarul va avea tendinta sa ocupe…intreaga piata.
–
mai simplu:
dinamicile naturale, despre care vorbea Smith, au capacitatea sa regleze pietele, insa dinamicile artificiale, despre care Smith n a mai zis o iota:)), au capacitatea de a deregla, spre profitul celor care o deregleaza, orice piata sau chiar pe toate in acelasi timp, pentru ca echilibrul …tot se manifesta, insa el il pastreaza doar pe cel care a initiat dezechilibrele…innechilibru relativ, insa nu numai pe profit il pastreaza, ci mai cu seama pe Piata!:)))
–
Prin urmare scumpirile la energie, care acopera intreaga planeta, se prea poate ca sa aiba ca tinta ramanerea pe piata doar a…macelarului:),
asta ar fi din povestea Revolutiei Mondiale
–
Desavarsirea dorintelor macelarului e sa i vanda ‘o zi’, omului, pentru ca de vinzare sint…dorintele oamenilor, implinite, .. ce altceva,
iar cea dintai dorinta a omului, de cind e el paici, a fost …sa mai cumpere barim ‘o zi’…,
insa pina atunci macelarul se ocupa cu generat…dorinte bune de dorit:))), pentru ca oamenii dupa dorintele pe care le au..’dorit’ alearga, si spre a le implini alearga, asa ca…nu mai bine pune el pe Taraba cu Dorinte…mai cu seama propriile ‘produse’?:))
–
Adam Smith s a referit la dinamici naturale.
Pe vremurile astea tendinta dinamicilor este inspre artificializare, caz in care zicerile lui Adam Smith au devenit simple produse expirate.
O altă enigmă este că dumneavoastră, domnule Cristoiu, ați schimbat foarte mult tonul atunci când vorbiți despre acțiunile lui Iohannis. Și spun asta fără nicio conotație, îi rog să se abțină să-mi răspundă pe cei care vor să vă acuze de ceva. Bine, Paul?
Enigma cea mai mare e cum de te rabda pamintul !!???!!
Pt mine nu e nici o enigma. E simplu. Dulapu a vrut ca Ciolos sa pice si USR sa cada si mai jos in sondaje. Nu am vazut partid mai idiot ca USR. Cocalari si trotinetisti de 30-45 ani, o generatie de pulifrici onanisti LGBTQ. O generatie de ratati. Flegme…
Nu e niciun mister, e stilul lui Iohannis ca să-și bată joc de noi, adik să ne rânjească în nas!
„Stilul” era a lu` Basau . Acesta e o papusa lenesa teleghidata .
Presiunea politică vine, şi se va intensifica, de la morţi, ceea ce va reflecta pe vecie şi Istoria, şi Literatura. A şi zis-o Iohannis, ortodocşilor, de Paşti: „după sărbători vor fi înmormântări”. Însă numai profetul Tiresias al lui Enescu a tâlcuit că prin „sărbători” trebuie să înţelegem alegerile din PNL şi USR. Avem azi doar un formal un transfer de răspundere de la Cotroceni la Casa Poporului, în chestiunea guvern Cioloş pentru ţara neguvernată, pe marea şi ruşinoasa pandemie. Parlamentarii nu vor altceva, deci rămâne Cîţu pe poziţia lui Cîţu.
La noi, nu există răspundere politică. De vină sunt cetăţenii care au ghinion.
Consecinţele politice ale cifrelor noilor contaminaţi şi ale morţilor sunt nule. Guvernul Cîţu a donat milioane de doze de vaccin, iar în Epoca Iohannis, dosarele Înscenării Teroriste şi al Mineriadei s-au îngropat în saci de plastic. Aşa se va îngropa şi ce „ciumă” a început să pustiască în secolul XXI fosta capitală a lui Vodă Caragea.
‘Guvernul Ciolos’ e expresia unei majoritati,
altfel, evident, alta ar fi fost propunerea de prim-ministru.
–
majoritatea trebuie sustinuta pina in… pinzele albe, ca ‘pinzele albe’ sint finalul oricarei sustineri plenare.
prin urmare e de bun-simt ca ‘Guvernul Ciolos’ sa fie investit, pentru ca cea care il sustine e ‘majoritatea’ care l-a propus.
„Nu știu pînă acum vreun caz în postdecembrism în care premierul desemnat să meargă în Parlament și să cadă la votul de investitură”. Nu știți dvs., dar există totuși unul: 2009, Lucian Croitoru. (https://www.mediafax.ro/politic/guvernul-croitoru-a-fost-respins-de-parlament-5080859)
Bine punctat…”pusca si cureaua lata, ce vremuri erau odata”. Culmea, ce spunea Iohannis atunci: „Domnul Croitoru a venit cu acest guvern pentru ca i s-a impus de PD-L si Traian Basescu. Acest guvern este facut pentru a fi picat in Parlament. Presedintele Basescu doreste sa mentina guvernul Boc 2 pana dupa alegeri”.
Cei care nu doar au trait acele zile dar isi mai si amintesc (stiu, stiu, partea cu amintitu’ e mai complicata), Basescu l-a respins pe Iohannis (propunerea de PM venita din partea PSD+PNL) in favoarea lui Croitoru. Nu mai intram in detalii…ideea e ca in final tot Boc a ramas PM.
Sa schimbam, zic, Basescu cu Iohannis, Boc cu Catu si Croitoru cu Ciolos in declaratia de mai sus si sa-l ajutam pe Maestru sa-si elucideze misterul. Nu stiu daca va mai urma si un „Liviu Negoita” in aceasta poveste dar asta este deja irelevant.
P.S. “Nu ştiu altii cum sunt, dar eu” popcorn inca mai am. Din pacate filmul e prost (spre foarte) si pe deasupra l-am mai si vazut. Sa nu disperam totusi, si maine este o zi, se vor naste alti oameni care, precum cei de dinaintea lor, isi vor imagina la randu-le ca au descoperit apa calda, cad ea, apa, are in fapt „decat” 4°C.
Corect domnu Boris
Dupa revolutie sunt multe enigme. Jocul presedintelui este o enigma, in situatia crizelor actuale, mai ales criza covod, cu un numar mare de morti covid. Ca sa intelegem enigma, ar trebui sa vedem numarul mortilor covid din total decese. In anul 2018 au fost 261000 decese, 23000 pe luna, 750 pe zi, cu varfuri in oct. mar. Zilnic mor de covid 400, cat mor din alte cauze? Smecheria este cunoscuta atat de Iohanis, Ciolos, ciolacu. Pentru ei, crizele sunt de forma.
L a pus in bataie de joc pe Ciolos,Iohann ca sa si bata joc atat de Ciolos cat si de USR cat si de Romania in general.
Nu i nici o enigma,este fel de a spune a lui Sassone „Imi bag dramba n voi in toti si n tara voastra”.Ca asa vrea muschii lui.De ce? Pentru ca poate.
Nu e nicio enigma. Deciziile se fac dupa ureche si dupa cit de bine vorbeste fiecare,pe moment.Impresionare artistica, asta e, nu e nici un profesionalism, nicio cunoastere a realitatii, ba as zice ca nici macar jocuri serioase nu se fac pt simplul motiv ca-s o adunatura de neghiobi bezmetici,plini de tzifna, ambitiosi sa fie ei deasupra altora si-n rest? VID mintal. De aia e asa de usor pt un cacarafat sa faca ce vrea cu si din ei, acesti politicieni infatuati in peopeiile piei lipsite de orice valoare.Cind ii auzi pe politicieni cum se screm sa convinga oamenii de una sau alta, si-i compari cu felul cum vorbeste cacarafat, culmea e ca asta-i un harap care a invatat Limba Romana dupa virsta de 16 ani, nici macar n-a facut scoala generala in Romania,deci cum spuneam, cind ii compari in felul cum se prezinta si vorbesc romanilor, pai e foarte simplu, banal pt un cacarafat sa convinga pe oricine de orice vrea el.Cred ca pt arabete e mana cereasca sa aiba de-a face cu clasa noastra politica, asa o adunatura de idioti mai rar…Chestia cu ciolos „enigma”, nu prinde, pt ca ciolosica a facut joc de glezne sub cearsaf, l-a jucat pe prostu’ ala de barna fara sa mishte practic un deget,a prins,crede el(ciolos), friiele partidului, un partid care e artificial”in afaceri” ca sa ma exprim asa,plin de ciudati straini ca herr fritz de la timisoara, insurat c-o chinezoaica care lucreaza ca nu stiu ce diplomat pe la ONU, ba mai mult nea Fritz figureaza ca fiind cetatean german, atentie nu scrie nicaieri cum ca fritz a capatat si nationalitatea romana, alta paparuda e frantzuzoaica de la sectorul 1 care nu stiu ce aia masii mai face pe acolo ca ar fi trebuit zburata demult, plus alti bombalai ciudati care au creat numai animozitati si probleme pe oriunde au fost pusi.Partidu’ asta a lu’ ciolos n-a facut o laie in nici un domeniu si in nici un birou unde si-au pus oamenii lor. Deci ce enigma? PROSTIE?DA, cu ghiotura, da’ nu e enigma.Herr e intre ciocan si nicovala, in ultima perioada era fiert de ziceai ca da in clocot. Motive sa clocoteasca are nenumarate…in primul rind i s-a stricat programul de recreere, a trebuit sa reduca plimbarile si orele petrecute in aer liber,or daca-l atingi la asta, e ca Dr. Jekill si Mr. Hyde, odata il apuca strechea si nu te mai intelegi cu el, ca sa scape repede, numeste pe oricine, oricum nu-i pasa…de ce i-ar pasa?Are o virsta, e aranjat, il doare-n cocostirc de oricine si orice…Citzu pe de alta parte, are un caracter atit de infect,incit nimeni nu-l suporta pe aproape, nu numai ca e de-o aroganta prosteasca extrema, da’ e razbunator, imatur,indecis, vuieste de la stinga la dreapta dupa cum i se pare ca bate vintul. Asta s-a pishat contra vintului si s-a udat…n-a invata nimic nou din asta, doar s-a udat ca prostu’…pt ca-i un prost de zile mari.Deci pe cine sa numeasca herr daca nu pe cioloshica?Cioloshica avea ochii(aia de tatar) alunecosi cu mult inainte sa apara in forta pe scena politica din Romania. Cit era pe la UE, habar n-avea lumea de el. O fi fost recrutat si asta pe acolo pe la UE si acum merge inainte cu ce i s-a ordonat sa faca si sa dreaga. Tante Anjelic a nemtzalailor s-a dat deoparte,nu cred ca s-a dat deoparte pt ca nu mai avea ce face, ci pt ca treaba in Europa s-a imputit si in citiva ani, nu prea multi, va deveni mai vizibil decit e acum, deci a facut loc altui fraier care n-are decit sa se descurce si cu Macrou si cu herr ciolhanis si cu cine mai vrea sa faca pe”lidaru'” prin UE. Crede cineva ca ciolosica sta la o shampanie doar cu Macrou? NU, ciolosica sta si la un schnaps daca trebuie si la un visichi, la orice si cu oricine e la moda azi, cioloshica e un „jack of all trades”, asa se spune prin hamerica la baietii ca cioloshica… mi-a venit o idee, da’ nu stiu daca-i si buna…te pomenesti ca „shnapan” vine de la „schnappen”,mai stii? Deci ca s-o termin, ca am lugit-o destul: herr ciolhanis nu avea pe cine sa numeasca, el insusi a fost derutat de rezultate, deci a ales varianta comoda lui,previzibila unora, stiind ca udmr-u’ e curva clasica cu care nu te intelegi decit cind au ei interes, cu pnl-u’ nici atit,mai ales cu un citzu ca presedinte,cu psd-u’ si aur pretind ca nu vor sa se alieze, desi realitatea a aratat ca se aliaza intre ei daca interesu’ poarta fesu’, or acum daca se ajunge la acelasi „principiu” cu interesu’ si fesu’, vor bate palma la ceva, doar ca saq-i vada praf pe pnl-isti…sqa fim seriosi, si pnl si usr vor sa fie ei piua intii, nu vor nicio alianta reala, vor control si laude,vor sa culeaga lauri imaginari pt rezultate imaginare, rezultatele lor, oricine va fi asa zisu’ guvern, vor fi doar pe hirtie,practica zero barat. Cind ai o tara care e la resuscitare si problemele se agraveaza, ei o frecancesc ca la gradinita. Stiti de ce udmr vrea sa guverneze Romania doar 6 luni?Pai lor nu le trebuie mai mult de-o saptamina sa termine matrapazlicurile incepute cu autonomii si ruperea de tot ce-i romanesc, indiferent cum pare ce-am spus, asta e realitatea, cind esti „guvernu'”, inseamna ca esti la butoane, le apesi cum vrei, cind vrei…in plus hungaria si-a facut stocuri de gaze, au rezervoarele pline la peste 80% ceea ce le asigura consumul intern, consum de urgenta daca va fi vreuna si le mai si ramine, Deci Romania, cu hunii la butoane, ar putea cumpara gaze pt consumul din iarna asta, de la huni…la ce pret?Ramine de vazut…pe vremea lu’ basescu, vladimir i-a sugerat marinarului sa negocieze pt conducta Nord Stream 2, si i-a propus ca Romania sa fie distribuitor pt Ucraina de ex, ba chiar Romania sa fie distribuitor in Europa…or basescu ce-a facut? „neh, noi stam cu partenerii strategici, noi sintem loiali”…intre timp rusu’ a terminat conducta, de south stream si nabucoo nu mai discuta nimeni, s-au dus pe apa Simbetei, si oricit au incercat sa-l evite pe rus, tot la mina lui au ajuns in anu’2021. Pai daca aveam politicieni cu cap, ar fi dat atentie la toate detaliile, si ar fi ales ce e realizabil si potrivit pt Romania, mai ales ca a deveni independent energetic, nu poti s-o faci peste noapte. E foarte bine sa fii independent energetic, e foarte bine sa nu depinzi de nicio natie, nici de rusi, nici d tuci, nemti, amerolaci etc, da’ de ce nu au facut un plan cu cap si coada, de ce se inneaca toti ca tziganu’ la mal?Hunu’ pe de alta parte, il doare-n dos de oricine, orice, ei fac si desfac la intelegri dupa principiul”iau si fac ce vreau, cind vreau si de la cine vreau”, realtiile lor sint tensionate cu toata planeta, dar cind vine vorba de resurse naturale, gasesc ei o cale…noi le-am dat izvoare de apa potabila, cu rusu au facut contract pe 15 ani ca sa aiba necesaru’ de gaze asigurat, or Romania ce face? Predictii daca o sa guverneze citzu sau ciolos, de parca ar fi vreo diferenta intre buimacii astia pafaristi…Sint multe de spus, si multe de analizat…dar stiti ceva?In timp ce noi analizam si ne spunem parerea, ei, adica papagalii astia cu functii, merg inainte…salariul le merge, vile au, plimbari fac, pensia si-au asigurat-o, daca mai pica si ceva prime, privilegii de orice fel, de ce nu..>Deci cine-i cistigat pt moment? TOTI POLITICIENII, fara exceptie…restul oamenilor stau si „analizeaza” si spera la mai bine…Iar m-am intins mai mult decit as fi vrut s-o fac,da’ m-am enervat din nou…Aia e.
Că bine le mai ziceți, domnule ”Nu e nicio enigmă…”! E drept, am făcut un efort să vă citesc, dar a meritat! Parcă ne-am fi vorbit înainte să postați și multe lucruri le-ați scris pentru că vi le-am spus eu. O radiografie perfectă a ceea ce trăim! Felicitări!