Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

O filă de jurnal din „Povestea unei Umbre”. Neputință

Notă: Am scris aceste rânduri pentru toți cei care s-au simțit la un moment dat îngenunchiați de Viață. Pentru toți cei care s-au simțit cândva fără urmă de speranță.

E-ely își simțea picioarele umede și amorțite. Oricât ar fi încercat era incapabil să facă vreun pas înainte. Și nici măcar înapoi. Era înțepenit în incapacitatea-i de a-și mai coordona corpul. Mintea îi era un vid din care nu putea pleca nicio comandă. Se simțea țintuit în propria neputință.

„Pe această Planetă, nimic bun nu era pentru el.” Iar acest gând, greu ca o piatră de moară, era singurul pe care și-l mai putea formula.

Încercă să respire, să-și găsească o conexiune cu Spiritul pământului, în care își avea înfundate picioarele. Nu nimerise în nisipuri mișcătoare, dar senzația era aceeași. Știa că dacă ar mai fi făcut un pas sau ar fi încercat să se zbată, s-ar fi afundat și mai tare.

Era singur, iar mai rău de atât se simțea părăsit de către Sine însuși.

Își roti ochii. Nori negri cu margini argintii fugeau pe cer în rotocoale amenințătoare fugăriți parcă de duhuri nevăzute.

Obosit și sfârșit de inutilitatea dorințelor sale, se simțea strivit de imensa-i neputință de a reacționa. S-ar fi întins în mocirla aceea rece și ar fi zăcut acolo până la descompunere.

Se ura pentru toate compromisurile la care se supuse, în lunga sa călătorie.

Se ura. Și ar fi vrut să-și șteargă toate amintirile.

„Nimic bun nu era pentru el pe această planetă.” Și acest unic gând, ca un stol de corbi flămânzi în jurul unui hoit, îi răsuna în cap reverberat în mii de ecouri. Vocea interioară îl părăsise, și el rămăsese prizonier într-un corp care nu-l mai asculta.

Încercă iarăși să respire. Căuta în amorțirea sa o firavă conexiune cu propria ființă. Și cu ceva, cu orice, din ceea ce-l înconjura.

Își mișcă din nou degetele de la picioare. Pielea umedă și încrețită îl ustura. Era singura senzație care îi mai amintea că, încă, viețuia în acel corp. Restul senzațiilor împreună cu tot ceea ce simțise el vreodată muriseră de mult în iluzii și speranțe. Crezuse. Se mințise. Se încurajase. Doar pentru a-și mai motiva o nouă zi pe această Planetă, când în fapt…„Nimic bun, nu era aici, pentru el.”

Din nou, încercă să se miște. Și pentru o fracțiune de secundă înțelese până în ultima sa celulă, că nimic, dar absolut nimic, nu-l mai motiva.

Curajul, ambiția, hotărârea și determinarea de care dăduse dovadă în multiplele lui existențe îl părăsiseră toate brusc, lăsându-l să se scufunde până aproape de glezne în mocirla bălții noroioase, în care ședea țintuit.

Motivația care-i hrănise nevoia de supraviețuire dispăruse brusc. „Geamănul lui de Lumină și Întuneric” părea iremediabil pierdut printre Lumi și eoni, iar acum se pierduse și pe sine de Sine.

Din ochii săi mari de culoarea ambrei, care uitaseră a mai clipi, printre acele de uscăciune care-i străpungeau retina, își făcu loc și începu a se rostogoli pe obrazul înghețat un bob cald de lacrimă sărată din străfundul tuturor suferințelor sale.

Neputință pusese stăpânire pe el. Și acesta era singurul Zeu care părea că mai stăpânește peste acea întindere de mlaștini urât mirositoare.

Îngenunche.

Cu ochii închiși, cu pumnii strânși adunați în poală lăsă să curgă timpul peste el. Câteva clipe, ore sau zile. Poate un veac întreg.

Și în toată acea cădere, amorțeală și neputință ceva îi atinse pleoapele. O undă de căldură luminoasă îi juca pe gene. Întredeschise încet ochii. Apoi îi strânse cu putere la loc. O sclipire, un fulger de lumină îi arsese ochii. Încercă din nou. Și totul se repetă întocmai.

Balta în care zăcea strălucea în pulberi de lumină.

Lăsă capul pe spate și încercă să privească din nou. Zâmbi.

„Întotdeauna apare Soarele. Doar că, uneori, trebuie să reziști puțin mai mult. Atâta tot.”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „O filă de jurnal din „Povestea unei Umbre”. Neputință”

  • Soarele exista chiar dacă e ascuns in nori,și din mlaștini răsar frumoase flori asemeni nuferilor,păsările dansează nupțial,au pui drăgălași…și in mlastini exista sublimul vieții trebuie
    doar ca mintea sa vrea sa vadă frumusetea vieții de pretutindeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *