O industrie înfloritoare: Cultul Personalităţii

Luni, 13 martie 2011, ca o prefaţă la noul număr al revistei Historia, Ion Ioniţă a organizat pe postul TV online al Adevărului o dezbatere despre Cultul personalităţii la Carol al II-lea şi la Nicolae Ceauşescu.

Pretextul taifasului de idei l-a constituit dosarul noului număr al revistei Historia: Un mogul – Carol al II-lea, dedicat de mine Trustului de presă care-i asigura Regelui Dictator satisfacerea intereselor sale, între care se detaşa cel de a fi cîntat zi şi noapte de jurnalişti şi scriitori.

Sincer să fiu, am răspuns invitaţiei lui Ion Ioniţă cu sentimentul că voi pierde o oră din viaţă în chip inutil, chiar dacă plăcut.
Un sentiment avîndu-şi rădăcinile în credinţa că o televiziune online nu e urmărită de nimeni.
După transmiterea emisiunii, am avut surpriza să constat că televiziunea online a Adevărului are telespectatori.
Am întîlnit cetăţeni care mi-au spus că s-au uitat la emisiune pe Internet, o noutate pentru mine, deseori confruntat cu situaţia de a fi prezent la o emisiune TV fără ecouri în rîndurile cunoscuţilor.

La dezbatere a participat, sub îndrumarea (înţeleaptă ai fi scris pe vremuri, dacă ar fi fost vorba de Ceauşescu) a lui Ion Ioniţă, şi Adrian Cioroianu.
Adrian Cioroianu a reuşit să-i scoată din sărite pe istoricii perioadei interbelice printr-o poziţie destul de favorabilă lui Carol al II-lea, un personaj antipatizat de istoricii de azi.

Spre deosebire de alţi intelectuali, Adrian Cioroianu nu e un susţinător fanatic al unei poziţii rigide într-o dezbatere TV.
Ca toţi cei dotaţi cu o inteligenţă mai mlădie, ştie să asculte şi chiar să accepte şi punctele de vedere diferite de ale sale.
Această calitate (într-o lume românească dominată de părerism categoric, în genul celui de care suferă Cocoşilă din Moromeţii) şi-a spus cuvîntul şi în dezbaterea on line despre Cultul personalităţii lui Carol al II-lea.
Graţiei ei, dezbaterea convocată de Ion Ioniţă a fost ceea ce trebuie să fie orice dezbatere la care participă intelectuali:
Un prilej de a scoate idei noi, interesante, dintr-o ciocnire de poziţii, aşa cum două ciocniri de pietre năşteau, în Preistorie, scînteia focului binefăcător.

Una dintre idei, formulată de Adrian Cioroianu, a fost următoarea:
Cultul personalităţii, atît la Carol al II-lea, cît şi la Nicolae Ceauşescu, dă naştere unei veritabile industrii.
O industrie care – ca să ne exprimăm în termenii economiei de piaţă – asigură numeroase locuri de muncă.

Într-adevăr, din cercetarea celor două momente de Cult al personalităţii din Istoria României, cetăţenii – de la scriitorii iscălitori de texte encomiastice pînă la regizorii montajelor literar-artistice – şi-au tras cîştiguri serioase din industria Cultului personalităţii.
Adrian Cioroianu observa, de exemplu, că tablourile omagiale nu erau comandate pictorilor de Nicolae Ceauşescu personal, ci de slujbaşii care voiau să-i facă o plăcere Conducătorului.

Mihaela Antoche, producătorul general al emisiunii, ne-a făcut o surpriză plăcută.
A procurat şi a difuzat la un moment dat două secvenţe semnificative Cultului Personalităţii la cei doi:
Unul din spectacolul de la ANEF cu prilejul Zilei Restauraţiei, 8 iunie 1938, şi celălalt din montajul literar-artistic în cinstea lui Nicolae Ceauşescu de la Porţile de Fier.
Urmărind cele două secvenţe, mi-am dat seama cît de mult m-au schimbat cei douăzeci de ani de experienţă democratică.
Astfel de spectacole pompoase am văzut şi înainte de 1989.
Acum însă, spre deosebire de momentele de atunci, am pufnit în rîs.
Imaginea coriştilor suiţi pe baraj pentru a-i cînta Conducătorului mi s-a părut de un ridicol fără seamăn.
De ce?
Pentru că anii de democraţie m-au convins că un om, fie el şeful statului, nu poate fi obiect de admiraţie mai mult sau mai puţin sinceră.
Mult mai important, atît la secvenţa de la ANEF, cît şi al cea de la Gura Văii, mi-am pus imediat întrebarea:
De unde au fost luaţi banii pentru astfel de paranghelii?
E o întrebare care nu mi-ar fi venit înainte de 1989.
Pentru că, la vremea respectivă nu aveam ceea ce anii de democraţie mi-au dat:
Conştiinţa de cetăţean plătitor de taxe şi impozite.

Indiscutabil, sindrofiile costisitoare de Cult al personalităţii în cazul lui Carol al II-lea, cît şi în cazul lui Nicolae Ceauşescu se făceau cu bani de la bugetul statului.
Buget care, şi în dictatură, e hrănit din munca fiecărui cetăţean.
Adrian Cioroianu avea dreptate.
Cultul personalităţii a dezvoltat o veritabilă industrie.
O industrie care a produs doar mori de vînt!

Singura notă pozitivă a acestei industrii ar consta în cîştigurile dobîndite de scriitori şi artişti.
De cei talentaţi, desigur.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Autoritățile din România excelează în morți și amenzi
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog