O instituţie cheie a ONU: Restaurantul de la parter

2. Ce mai încolo şi-ncoace – O beţie de steaguri

Avionul de la Bucureşti, căruia toate reportajele îi vor spune de acum încolo, preţ de cîteva zile, pînă la finele vizitei oficiale, Aeronava prezidenţială, aterizează pe Aeroportul J.F. Kennedy din New York, vineri, 9 noiembrie 2001.
Nu e tras la burduf, cum se întîmplă cu avioanele de cursă, ci undeva, într-un colţ al împărăţiei aeroportuare.

E 17.50, ora New York-ului. Un frig tăios, sever ca un anchetator de la Guantanamo, te ia la refec de cum ai coborît. Pînă ni se descarcă bagajele, ne aciuăm în dosul unei clădiri, despre care habar n-avem ce e. Întunericul e sporit de scînteierile girofarurilor. Au venit maşinile de Poliţie să-l ia pe domnul preşedinte. Nu să-l aresteze, Doamne fereşte! ci să-l protejeze de eventualii terorişti. Noi mai trebuie să aşteptăm pînă ne vom putea urca în microbuzul pe care scrie Presă. După ce bagajele sînt date jos din avion şi puse unul lîngă altul, pe asfalt, trebuie să le recunoaştem, să le luăm şi să le aburcăm în maşină.

Din minut în minut decolează sau aterizează cîte un avion gigant.
Cum trec pe deasupra noastră, cu luminile aprinse, vuind ca nişte farfurii zburătoare, tresar:
Şi dacă pică unul?! Şi eu, ca tîmpitul, am lăsat camera video în valiză!

Sîntem la nici două luni de la 11 septembrie 2001. Mă aşteptam la o altfel de atmosferă. La lunetişti peste tot, la mitraliere, tancuri, tunuri de mic calibru.
Nimic din toate aceste posibil neplăceri.

Neplăcerea e alta.
Că nu ştim dacă e voie să fumăm sau nu.
Dar asta n-are nici o legătură cu atentatul.

Nici drumul pînă la ONU nu trădează că s-ar fi întîmplat ceva deosebit în America. În afară de numărul uriaş de steaguri. Ce mai încolo şi-ncoace. O beţie de steaguri. 11 septembrie 2001 a deşteptat în americani un patriotism răscolitor. Cel puţin, aşa susţin analiştii. Pentru a dovedi că eşti gata să fii ucis de dragul ţării tale, nu e musai să-ţi iei puşca şi s-o porneşti spre Afganistan, pentru a scotoci prin grote după Bin Laden. Cu asta se ocupă militarii profesionişti. Cei plătiţi de tine prin taxe şi impozite. Tu ai la îndemînă un mijloc mult mai simplu şi mai eficient de a fi patriot dezlănţuit: steagul american. Îl poţi înfige, de exemplu, în aparatul la care faci suc pe Broadway. Nu-i exclus să-ţi aducă un spor la vînzare. Sau măcar curiozitatea turiştilor japonezi, care te filmează de zor, crezînd că-i o nouă născocire americană ce merită să fie spionată. Îl poţi pune pe botul maşinii. Prilej de a te simţi, cale de cîteva străzi şi cîteva stopuri, ditamai preşedintele SUA.

În varianta sa de pînză, drapelul naţional poate fi atîrnat la poartă sau spînzurat la balcon. Presupunînd că n-ai bani de perdele noi, nu te opreşte nimeni să-ţi astupi cu el fereastra. Va trece drept un semn de patriotism şi nu de sărăcie. Marile companii sînt şi ele vîrîte pînă-n gît în acest chiolhan de steaguri. Pe zgîrîie-norii din Manhattan se zbenguiesc luminos şi intermitent cele 52 de stele.

Din hîrtie, din cîrpă sau din circuite electronice, drapelul naţional costă. America e însă o ţară unde nimic nu e pe gratis. Nici măcar simţirea patriotică. Pentru a-i da cu tifla lui Bin Laden trebuie să cumperi unul sau mai multe drapele. Şi astfel s-a ivit o nouă afacere rentabilă: cea cu steaguri. Producţie de steaguri. Vînzare de steaguri. Transport de steaguri. Curăţare de steaguri.

(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „O instituţie cheie a ONU: Restaurantul de la parter”

  • http://proiecte-constanta.blogspot.ro/2015/07/importantant-pt-domnii-fagadaupetre_11.html DA, SE POATE CA CETATENII SI FIRMELE SA AJUNGA SA PLATEASCA TAXELE LOCALE ZERO!
    Aflati pt prima data dupa 89 unde in Romania va fi posibil acest lucru In atentie comisa Europena ,comisarul pentru Dezvoltare regionala Adevarata revolutia in mod in care trebuie facut “” dezvoltare regional “”incepe acum
    Zeci de milioane de Europeni vor spune 1) DA, SE POATE CA CETATENII SI FIRMELE SA AJUNGA SA PLATEASCA TAXELE LOCALE ZERO!2) Da, se poate ca elevii si studentii sa castige bani in timp ce studiaza ajutand institutiile la care studiaza ocazia sa implementeze unor proiecte de la care vor aduce sute de mii de euro la Constanta si cu aceasta ocazie
    vor avea suficienti bani sa plateasca pe elevii si studentii pentru ceea ce vor face!
    3) Da se poate ca someri menbri a unor minoritati si alte categoria de oameni care au putina scoala sa fiu ajutati sa valorifice talentul ,aptitudine si experinta lor sa castige suficient bani ca sa traiesca mandri si decenti si nu sa primeasca pomeni si sa traiasca mereu in saracie