– Următorul! Să poftească cine este programat pentru 10:25.
– Eu sunt domnule doctor, Stere Raimond, ora zece douăș-cinci.
– Poftiți, puneți vă rog jacheta în cuier, așa, rucsacul tot acolo. Nu, nu trebuie să vă descălțați. Așezați-vă comod în acest fotoliu.
– Nu suport fotoliul. Nu aș putea să stau altfel?
– Pe scaun?
– Nici pe scaun nu stau comod.
– Poate doriți un taburet.
– Pe taburet în nici un caz.
– Doriți să vă întindeți pe canapea?
– Nu.
– Dar cum vreți să purtăm discuția? Să stăm în picioare e obositor pentru amândoi.
– Domnule doctor eu vreau să stau ciuci pe linoleum iar dumneavoastră puteți să stați ciuci pe scaunul de la biroul dumneavoastră.
– Cum să stau ciuci pe scaun? Aveți umor.
– Atunci stați cum vreți domnule doctor, eu prefer să mă așez pe podea.
– Bine. Putem începe?
– Vă rog domnule doctor, întrebați-mă orice.
– Ce reprezintă tatuajul acela de pe glezna dumneavoastră?
– Pe glezna stângă am dorit să am etern o șosetă cu dungulițe. Un artist foarte priceput în desene pe epidermă avea un catalog cu modele: mărgele, flori, balauri, sirene, etcetera dar eu am ales să beneficiez de această textilă la purtător, șosețica tatuată.
– Și de ce doar la un picior?
– Aș! Nu vedeți? La celălalt picior am tatuată perechea! O șosetă puțin căzută față de cealaltă întinsă. Priviți cum coboară spre călcâi. Nu-i așa că-i perfectă?
– Este, e perfectă. Domnule Stere Raimond, stați comod așa, pe jos, în mijlocul odăii? Nu doriți să vă sprijiniți?
– Nu, mulțumesc. Dar aș fi încântat să-mi pot relaxa spatele de fișetul acesta.
– Lipit de fișet vă rog, nu!
– Domnule doctor, dar am plătit consultația! De ce nu mă pot sprijini de fișet?
– Fiindcă în dosul lui e tabloul electric.
– Vai de mine! Și mă electrocutez?
– Vă atenționez că în cabinet trebuie să respectați anumite…
– Bine, mă adaptez, rămân aici pe jos între scaunele astea și biroul dumneavoastră.
– Haideți să începem. Vă ascult.
– Am coșmaruri.
– Sunteți cafegiu domnule Stere? Obișnuiți câte un expresso seara?
– Nu beau expresso, dar ce înseamnă cafegiu?
– Un băutor de cafea.
– Ha-ha-ha! Am crezut că e altceva.
– Nu poate fi altceva. Așadar aveți coșmaruri. Și ce visați? Există vise care se repetă?
– Da, chiar seriale!
– Povestiți-mi unul.
– Nu pot. Fiind serial, nu știu la care să mă opresc.
– Să zicem cel de-al doilea de după episodul pilot.
– Care pilot? Nu înțelg!
– N-are a face, luați unul la întâmplare, cel din ultima noapte să zicem.
– Noaptea nu am coșmaruri. Eu visez mai ales ziua.
– Dormiți mult ziua?
– Nu mult, dar dorm. În metrou întotdeauna îmi vine somnul. Între Pipera și Tudor Arghezi pic de somn și dorm în general bine dar mă trezesc brusc la Apărătorii Patriei. Văd că am ajuns în stația aia, apoi iar ațipesc două stații și când cobor – începe coșmarul.
– Continuați, vă ascult.
– Merg pe stradă și îi văd ca prin vis pe Apărătorii Patriei îmbrăcați în uniforme de gărzi patriotice, așa ca la defilare, apoi dintr-o dată toți poartă bermude din material de camuflaj, precum luptătorii din junglă. La un moment dat apare Ceapaev și cântă ceva la o balalaică. Apărătorii Patriei în bermude încep să danseze hora călușarilor, Ceapaev scoate dintr-o valijoară un acordeon și în clipa aia vine naistul Gheorghe Zamfir și-l acompaniază.
– Și țineți minte ce cântă ei doi?
– Cum să nu! Zamfir cântă melodia aia din filmul „A fost odată America” și Ceapaev care nu știe tot cântecul, la refren se încurcă, și imediat amândoi încep să se caftească.
– Domnule Stere, ăsta nu e coșmar, e fantezie.
– Cum nu e coșmar? Dar ce e?
– E pură fantezie. Altceva ce vă mai supără?
– Mă supără că vin rușii peste noi.
– Peste cine?
– Peste noi care stăm în case liniștiți și supraveghem să fie democrație, fără corupție și fără ruși. Știți, părinții mei sunt din generația celor care au avut la școală la limbi străine, franceza și rusa. Opt ani limba rusă! You cannot imagine doctore!
– În afară de fobia asta cu rușii ce altceva vă face să fiți deprimat?
– Eu, domnule dragă, sufăr… Fiind foarte sufletist în general, mă doare sufletul, vă rog să mă credeți, plâng atunci când nu mai au la Mall gelul meu de păr, gelul preferat vreau să spun. De asemenea sunt foarte trist când trece un weekend întreg și nu găsesc cu cine să mă plimb prin Mall… În rest, sunt obosit de atâta suferință inutilă în lume. Eu empatizez non stop, așa să știți.
– Pot să vă întreb ceva?
– Vă rog domnule doctor.
– Unde ați auzit prima dată de Ceapaev?
– Unde am auzit? În copilărie, de la bunicu. Tatăl bunicului meu, străbunicul cum ar fi, Stere Arghir îl chema, a fost pe front, bunicul Stere Jean nu a fost pe front dar a văzut în tinerețe filmul cu Ceapaev. Erau și plăci de patefon cu cântece din film. Cu timpul i-au intrat în cap melodiile și de atunci întotdeauna de Anul Nou, după vreo trei-patru țuici le cântă fără să-l roage cineva. Cum să mă vindec să nu mai am coșmaruri cu Ceapaev?
– Încercați să dormiți la retur, între Piața Sudului și Pipera, deci după Apărători.
– Am încercat. Dar e și mai rău.
– De ce?
– Cum de ce??? Păi toate au nume de groază: Eroii Revoluției, Aviatorilor… nu vă dați seama? Iar îmi vine în minte Ceapaev!
– Ați putea schimba direcțiile?
– Nu m-am gândit…
– Ce ziceți de Preciziei cu Izvor?
– Imposibil! Păi sunt stații ca Păcii, Eroilor… Domnule doctor, simt că nu mă înțelegeți! Uff…
– Nu vă grăbiți! Spuneți un NU ferm concluziilor pripite! Ar fi o soluție.
– Chiar credeți?
– Ce ar fi să citiți povestea lui Ion Creangă, Ivan Turbincă*?
– Ce face??? Vă bateți joc de mine domnule doctor? Iarăși ruși??? Am plecat! Adio!!! Am să vă reclam la protecția consumatorului!
…
Lasă un răspuns