O întîlnire pe terasă cu James Baker

Momente și evenimente comentate de mine. La începutul lui iulie 1994, James Baker, fost secretar de stat în administrația Bush, a făcut o vizită particulară la București. Domnia sa a ținut să se întîlnească, într-un cadru restrîns, cu cîțiva jurnaliști români. Urmare a unor intrigi despre care nici acum nu știu nimic, m-am numărat printre invitați. Drept pentru care am publicat în ediția din 2 iulie 1994 a Evenimentului zilei, comentariul O întîlnire pe terasă cu James Baker

Ieri dimineață, am răspuns cu plăcere invitației lui James Baker, fostul secretar de stat american în administrația Bush, de a participa la o întîlnire într-un cadru restrîns cu cîțiva jurnaliști români. Evenimentul s-a petrecut într-un spațiu aparte: pe terasa vilei din Primăverii unde a fost cazat înaltul oaspete. N-a fost o conferință de presă propriu-zisă, deși întîlnirea a respectat întocmai tipicul unei asemenea acțiuni: un cuvînt de deschidere al oaspetelui, întrebări și răspunsuri după aceea.

A fost mai degrabă o întîlnire amicală. Și cînd spun aceasta mă refer nu numai la atmosfera de vacanță, la verdele din jur, la măsuțele de pe terasă, cu James Baker așezat la una dintre ele, ci și la atitudinea interlocutorului. Ca toți politicienii americani, James Baker are marele talent de a-i trata pe jurnaliști cu o familiaritate seducătoare. Încă de la primele cuvinte, noi toți cei de acolo, deși îl întîlneam întîia oară în viață, am avut impresia că îl știam dintotdeauna. Am fost și rămîn un admirator al administrației Bush și, deci, și al politicii externe conduse de James Baker. Sub această administrație, America a ieșit învingătoare din cel de Al Treilea Război Mondial: Războiul Rece cu Uniunea Sovietică. Acest lucru a fost posibil numai și numai datorită fermității americane în bătălia cu comunismul.

După înfrîngerea lui Bush am scris că americanii au repetat greșeala făcută de englezi în 1945. Tocmai cînd lumea avea nevoie mai mult ca niciodată de Churchill, adică de un conducător al Angliei în stare să se opună expansiunii sovietice în lume, englezii l-au votat pe blîndul și ștersul Attlee. Prăbușirea comunismului n-a simplificat, ci a complicat problemele planetei. Războiul Rece ținuse multe țări zurlii în chingile ordinIi din fiecare dintre cele două blocuri. Odată destrămate cele două blocuri, multe dintre aceste țări au simțit nevoia să-și facă de cap. S-au creat astfel condițiile unei dezordini planetare. Prăbușirea Uniunii Sovietice a făcut ca America să rămînă singura putere în stare să mențină ordinea pe planetă. Mai mult ca înainte, se impunea ca America să fie puternică, fermă cu țările zurlii, consecventă în deciziile sale. Adică exact așa cum a fost sub Bush și Baker.

Din nefericire, sub noua administrație, America are o politică externă contrară a ceea ce s-ar aștepta de la singura superputere a lumii. Lipsa de fermitate, atitudinea șovăielnică față de principalele conflicte regionale de pe glob, folosirea surîsului amabil acolo unde ar fi nevoie de posomorîrea amenințătoare, tentația de a rămîne doar la avertismentul verbal sînt cîteva din slăbiciunile evidente ale Americii de azi, slăbiciune care conferă adevăr celebrei porecle date de Mao: tigru de hîrtie.

Pe parcursul întîlnirii cu James Baker, am regăsit în declarațiile, în întreaga personalitate a interlocutorului fermitatea americană din perioada administrației Bush. Rezolvarea marilor probleme ale lumii contemporane – de la includerea țărilor din Est în NATO pînă la programul nuclear al Coreii de Nord – a lăsat să se înțeleagă James Baker, este imposibilă fără o Americă în stare să folosească, atunci cînd e nevoie, limbajul forței. L-am întrebat pe oaspete ce crede domnia-sa despre actuala politică externă americană. Fiind de acord cu multe elemente ale acestei politici, James Baker a arătat, în răspunsul său, că nu împărtășește atitudinea șovăielnică arătată de SUA față de China, față de Coreea de Nord, față de conflictul din Somalia. Nici nu mă așteptam la un alt răspuns. James Baker întruchipează o altă Americă decît cea care reușește să ne stupefieze azi prin marile bîlbîieli în materie de politică externă.