O învățătură pentru politicieni: E bine să-ți știe Șeful de frică

Dezastrul administrației românești în Basarabia. În Țară de foc, de piatră și de pămînt, Geo Bogza folosea reportajul Țară de pămînt, despre Basarabia, pentru a semnala dezastrul administrației românești peste Prut. Contrar reportajelor propagandistice, Trecerea Prutului în iunie 1941 n-a stîrnit un entuziasm de masă în rîndurile basarabenilor. Chiar Mareșalul reproșa basarabenilor, într-un Consiliu de miniștri, că au primit cu nepăsare, dacă nu chiar cu ostilitate, Armata Română. Nenorocita administrare românească a Basarabiei e mustrată de Nae Ionescu în Basarabia, din Cuvîntul, 2 mai 1927:

„Ştiu, toate guvernele au ţinut această provincie moldovenească sub un regim special; dar nu din punct de vedere constructiv, ci represiv. Tocmai pentru că am judecat pe basarabeni cu măsura noastră comună, a oamenilor din Regat sau din Ardeal, tocmai de aceea nu i-am înţeles; şi am crezut că ne aflăm în faţa unei situaţii anormale, pe care trebuia să o reducem la normal. Fals. În Basarabia nu avem de-a face cu o situatie anormală, ci cu una deosebită. Pe care noi nu ne-am încercat niciodată să o înţelegem.

Cine a plecat în 1919 din Vechiul Regat în Basarabia? Nu am întîlnit, în 1919, la Chişinău, ca om procopsit şi cu vază, pe abjectul codoş brăilean Balon? Cîți dintre trimişii oficialităţii au făcut sforţarea – absolut necesară totuşi – de a se pleca înţelegător asupra rănitului suflet basarabean? Regimul special instituit de noi în Basarabia a fost o eroare. Nu pentru că a fost special. Ci pentru că i-a lipsit înţelegerea. Cînd guvernul a crezut că trebuie să aşeze în capul treburilor basarabene pe generalul Rășcanu, cu misiunea de comisar special, noi ne-am bucurat. Credeam că acestui comisariat special îi corespunde şi un program. Programul nu l-am văzut pînă acum. Şi nici nu-l putem desprinde din activitatea desfăşurată pînă în prezent. Nu ştim cine e de vină – dacă e cineva de vină. Noi mai avem răbdare. Mărturisim, totuşi, că o activitate care, deocamdată, constă numai în vizite şi în banchete e prea puţintică, pentru a încuraja aşteptările noastre.”

*

Un ministru de care se împiedică toată lumea. Constantin Trancu-Iași e ministrul Muncii, Cooperației și Asigurărilor Sociale în Guvernul Averescu. E unul dintre membrii de bază ai Partidului Poporului, condus de Averescu. Despre el Nae Ionescu scrie în tableta Lupta pentru primărie din Cuvîntul, 15 mai 1927:

„Să recunoaştem că d-l Trancu-Iaşi începe să fie ceva cam «busculat». Toată lumea se împiedică de domnia-sa; şi, ce e mai grav, îl socoteşte deplasabil. Cînd e vorba de remaniere, numele domniei-sale e cel dintîi pus înainte. De ce? Probabil pentru că nu-l ia lumea în serios. Probabil pentru că îl ştie «devotat» partidului şi incapabil de a face o … dizidenţă. În politică, e adesea bine să-ţi ştie şeful puţin de frică. Actualul ministru al Muncii – o mai fi la această oră? – nu cunoaşte asemenea mici reţete ale vieţii publice.”

E bine să-ți știe șeful de frică – iată o învățătură valabilă pentru toți politicienii de azi, mai ales pentru cei din partidele mari. Dacă ești bleg, adică devotat partidului, șeful te ia de prost și te sare ori de cîte ori vine vorba de o promovare.