O istorie repetată după 30 de ani: cum a fost furată și secătuită această țară în numele unei „reforme” fără chip și fără nume. Vinovații, însă, au și chip și nume
Episodul 1: 9 noiembrie 1991, Theodor Stolojan, pe atunci prim-ministru, emite o hotărâre de guvern prin care obligă toate firmele din România să vândă valuta avută în cont statului, la un curs fix de 180 lei/dolar american. Dacă aceleași firme, care aveau valuta respectivă în cont ca urmare a unor operațiuni legale de export, și-ar fi dorit să importe ceva de valuta respectivă, trebuia să o cumpere de la băncile deținute tot de stat la cursul pieței, care era între 300 și 400 de lei. Această hotărâre de guvern a distrus, peste noapte, orice brumă de capitalism, a decapitalizat instant primele firme private din România și a pus pe butuci toate fabricile de stat de atunci, care nu mai puteau face import de materii prime și export de produse decât cu pierderi enorme.
Stolojan a invocat greaua moștenire, lăsată de guvernul Petre Roman, guvern în care el însuși fusese secretar de stat și ministru de finanțe. la rândul său, guvernul Petre Roman a invocat greaua moștenire lăsată de regimul Ceaușescu, regim în care același Stolojan fusese Șeful diviziei Contabilitatea Bugetului Statului și Director al Departamentului Relații Valutare și Financiare Internaționale, dar și Inspector General în Departamentul Venituri de Stat .
Măsura confiscării valutei nu a dat niciun rezultat, România intrând într-o criză profundă, în care inflația a depășit 200% în următorii doi ani.
Episodul 2: După fix 30 de ani, coaliția PNL- USR -UDMR decide să „decarbonizeze” brusc România. Motiv pentru care, sub motivația unui ajutor de stat minuscul (251 de milioane de euro) acordat Complexului Energetic Oltenia, decide închiderea carierelor de lignit și a grupurilor energetice pe cărbune de la acest complex. A cincea parte (18%) din producția de energie a țării era condamnată. Guvernul PNL-PSD-UDMR, instalat în toamna acelui an, decide să continue să aplice un „plan de restructurare” al respectivului Complex Energetic, prin care se prevedea construirea unor noi centrale pe gaz (Ișalnița și Turceni) până în 2025 pentru a înlocui centralele pe cărbune. Centralele respective nu au fost nici măcar atribuite unor constructori până astăzi.
Autorul ticălosului „plan de restructurare” a fost Virgil Popescu, ministrul energiei din 2020 până în 2023, iar avizatorii au fost ministrul finanțelor de atunci , același de acum, Alexandru Nazare și ministrul justiției, Stelian Ion. Totul sub bagheta lui Superman Vasilică Cîțu.
Urmare a distrugerii energeticii clasice (pe cărbune), oferta de energie devine insuficientă, iar prețurile se triplează până astăzi. Toată drama trăită de economia României, în ultimii cinci ani, pleacă de la explozia prețurilor la energie, care a adus cu sine recesiune, cea mai mare inflație din UE și triplarea datoriei publice. Această dramă se va amplifica major de la 1 septembrie 2026, când se vor fi închis cu totul grupurile energetice pe cărbune.
Unde au ajuns autorii acestor decizii dezastruoase pentru țară? Ambii au eșuat în scaunele pufoase ale parlamentului european, de unde Stolojan s-a ales cu o pensie consistentă, iar Popescu se va alege cu o pensie consistentă, după ce ambii vor fi ronțăit milioanele de euro cu care UE își hrănește demolatorii economiilor naționale.
(Petrișor Peiu)
Decarbonizarea este atat un fals stiintific, cat si o lovitura data economiilor tarilor care accepta sa aplice asa ceva. De ce? Pentru ca reducerea procentului de CO2 din aer (care este oricum la rate infime) nu va duce la scaderea temperaturii medii globale provocata de asa-zisa incalzire globala, pentru ca nu CO2 este cauza. Scaderea CO2 din aer va duce la scaderea cresterii vegetatiei (inclusiv a productiei agricole), contrar dorintei de a avea o planeta verde a celor care sustin masura scaderii CO2. Punerea de piedici (taxe pe carbon, inchideri fortate de mine si de termocentrale pe carbune) duce la cresterea pretului energiei electrice, la scaderea competitivitatii economice si la scaderea nivelului de trai. Sustinerea energiei asa-zis “verzi” duce la variatii uneori incontrolabile in sistemul energetic national, asta cu pretul prioritizarii in SEN a acestei energii, si a subventionarii ei, ea fiind foarte scumpa in comparatie cu energia electrica produsa din gaz, carbune, nuclear, sau din forta apei (hidroenergie).