O moarte simbolică

Înainte de a se fi măritat cu aprigul bărbătuș Vijulie, femeia cu barbă Stelian Tănase nu părea a ști să dea în bobi și a citi în zațul cafelei, ca astăzi, cînd, făcîndu-i o concurență neloială Mamei Omida, mi-a descîlcit destinul, deconspirundu-mi intențiile subterane de a fugi la drum de seară cu o televiziune particulară după ce m-am adăpat cu nerușinare din banii poporului la TVR.
Între noi fie vorba, cel mai suculent onorariu de la TVR mărturisesc că l-am avut pe vremea directoratului lui Stelian Tănase care a știut să-mi aprecieze farmecul, curajul și ratingurile plătite ce-i drept, nu de popor ci de către exploatatorii capitaliști cărora le-am făcut reclamă.

Pe cînd combăteam împreună în comedia ”Tănase și Dinescu”, fusei întrebat de mucalitul Tucă dacă-i adevărat ce se zice prin tîrg că la emisiunea cu pricina eu sunt în direct iar Stelică în reluare, că lui așa i se pare cînd se uită la noi.

Ei bine, de data asta Stelică e chiar în reluare, fiindcă în loc să-mi dea un telefon și să mă întrebe, în direct, ce e cu mine, a catadicsit să strîngă într-un frumos buchețel micile calomnii veștejite prin presă, aidoma găinarilor care fură florile de pe morminte ca să le vîndă a doua oară.

Scenariul de astăzi al lui Stelian Tănase seamănă ca două picături de pipi cu scenariul în care am jucat în ’89, cînd mulți colegi de breaslă își adormeau lașitățile cu povești: bănuind eu că nea Nicu începe să miroase a mort, m-am apucat ca șmecherul să-l înjur în presa străină și pe la Europa Liberă, ca să devin mai tîrziu eroul lu’ pește la TVR, cînd, în realitate, în cîrdășie cu Grupul celor opt din cartierul Primăverii, sugeam banii KGB-ului și mă prefăceam că lucrez.

Acum, cu fleru-mi recunoscut, fug din calea năvălitorilor liberali, înainte de a-mi da Ludovic Orban cu crucea la mir pentru păcatul de a-mi fi înfipt colții în turul pantalonilor de schi ai lui Iohannis, instigat din pușcărie de Liviu Dragnea, alături de care m-am dedulcit în Grupul de la Scroviștea.

Geaba m-am jurat eu țigănește, pe copiii mei și cu mîna pe Biblie, la televizor, că n-am călcat în viața mea în palatul din Scroviștea și că în ultimii doi ani de domnie ai Ciumatului Roșu, nici pîine cu icre negre n-am gustat cu el, nici dialog în direct sau telefonic n-am avut, căci, urcîndu-i-se puterea la cap n-a suportat să citească într-un pamflet de-al meu din Cațavencii că a ajuns un jalnic ”gigolo de provincie” și că era mai simpatic cînd țuțărea pe lîngă Victor Ponta, decît după ce i-a făcut de petrecanie.

Sigur că mi-e lehamite să recitesc toate neroziile și minciunile imbecililor care-și înmoaie stiloul în lături. Nu bănuiam însă că o să fiu cuprins de lehamite și de scîrbă chiar și la moartea simbolică a unui fost prieten, pe care, l-am îngropat în cuvinte chiar azi.

(Text de Mircea Dinescu)