O oră – cel mai scurt mandat din istoria celor aleși vreodată într-un partid

Nașul nostru de cununie a fost un om minunat, un suflet cu adevărat nobil. După evenimentele din 89 s-a implicat în politică, fiind convins că toți oamenii de bine trebuie să pună umărul ca națiunea noastră să intre în rândul lumii. Așa a ajuns mare șef la PD, un partid despre care nu știam mai multe decât despre toate celelalte, care răsăriseră ca ciupercile după ploaie. Mi s-a propus, de mai multe, ori să mă înscriu într-un partid sau altul, dar, deși le promiteam tuturor, nu m-am înscris în niciunul.

Într-una din zile, nașul a venit să ne roage să-l însoțim în Capitală, la Conferința Națională a partidului. I-am spus că noi nu ne-am înscris în partid, așa că nu cred că putem face parte din această echipă. A insistat ca eu să completez o cerere, spunându-mi că dacă nu voi dori nu sunt obligată la nimic și se poate considera că nu am semnat cererea. Apoi ne-a rugat să mergem, eu și soțul meu, ca să aibă numărul necesar de membri din județul nostru. Fiind vorba despre dorința nașului, am hotărât să-i facem pe plac. A fost frumos atât drumul, cât și faptul că am avut șansa să vizităm Casa Poporului, un edificiu ce trezește fiori prin măreția lui.

După ce a început conferința, soțul meu a mers în vizită la niște prieteni, iar eu am rămas în sală, că doar eram, de acum, membru. Nu vreau să insist asupra aclamațiilor făcute la apariția lui Petre Roman, nici asupra aplauzelor după câte o frază două rostită la tribună, încât se părea că acolo se rostesc rugăciuni sau vorbe de duh, vreau să mă opresc la punctul din program care viza alegerile. M-am trezit că apăream și eu pe buletinul de vot, ori asta m-a speriat de-a binelea. Am fost aleasă ca vicepreședintă a Consiliului Femeilor, parcă așa îi zicea. N-am reacționat, pentru că lămureala cu nașul urma să o facem acasă. Însă, lucrurile s-au precipitat, deoarece, în pauza care a urmat, vreo trei bărbați din grupul nostru au început să vocifereze, protestând la adresa mea: „De ce ea și nu eu?” întreba insistent unul. Nașul i-a explicat că este vorba despre Consiliul Femeilor, dar el o ținea sus și tare pe a lui: „De ce nu eu?” „Nu tu, pentru că ești bărbat!” i-a explicat un altul din grup. „Și ce? Aici este partidul muierilor?” continua el cu logica-i imbatabilă.

M-am simțit jignită și umilită, așa că i-am cerut nașului să meargă să rezolve situația. A plecat la masa de prezidiu urmărit de combatantul ce dorea să facă parte din Consiliul Național al Femeilor. Nașul a vorbit ceva în particular cu Petre Roman. Ce anume i-a spus nu știe nimeni, dar s-a întors și a spus că am fost scoasă de pe listă și județul nostru a pierdut locul în conducerea partidului. Cred că a fost cel mai scurt mandat din istoria celor aleși vreodată în vreun partid. Cel revoltat, râzând satisfăcut, s-a desprins de grup era euforic și repeta întruna : „No, așe! No, așe!”.