O permanență a Istoriei contemporane: Cine-a tras în noi?

Debutul oficial al războiului civil din Liban e considerat de toată lumea ca fiind 13 aprilie 1975. În această zi, pe la orele 13.00, un autocar transportînd palestinieni a fost întîmpinat cu focuri de armă automată la marginea Beirutului. La scurt timp după aceea, în Air en-Remmaneh, fie al creștinilor, 27 de pasageri sînt omorîți. Imediat, responsabilitatea e atribuită milițienilor falangiști creștini. Revoltați, musulmanii pornesc războiul în mai multe zone din Beirut. Luptele durează 3 zile, întinzîndu-se progresiv dinspre margini spre centrul orașului. Se folosesc din plin diferite categorii de arme: mortiere de mic calibru, rachete, arme automate. Toți istoricii sînt de acord că acesta a fost fitilul care a aruncat în aer butoiul cu pulbere care era la ora aceea Libanul. Atentatul din 13 aprilie a pus în mișcare o mașinărie care nu s-a mai oprit timp de 17 ani. Mașinăria războiului civil.

Istoriicii nu reușesc însă să se înțeleagă asupra unui lucru. Un lucru care a răma azi enigmă, deși, despre războiul civil din Liban s-a scris o întreagă bibliotecă. Musulmanii au susținut că falangele creștine au tras. Dar chiar imediat după atentat, acestea au negat implicarea. Cine a tras în 13 aprilie 1975? O întrebare la care e greu de presupus că se va răspunde atît de repede. Cum e greu de presupus că se va răspunde atît de repede și la o altă întrebare asemănătoare în legătură cu războiul civil din Liban. Un eveniment premergător confruntării, văzut de toată lumea ca unul dintre cele responsabile de acumularea prafului de pușcă social-politic, a avut loc cu 3 luni înaintea datei oficiale de începere a războiului. În cursul unei demonstrații de protest a pescarilor din Saida (sudul Libanului) se trage asupra manifestanților. Un glonte îl atinge pe deputatul musulman Maaruf Saad, care va muri la spital, în 6 martie 1975. Dat fiindcă armata libaneză ocupase orașul, toată lumea aruncă responsabilitatea asupra ei. Statul major dezminte însă imediat implicarea armatei în tragicul accident. Mai mult, expertiza balistică, adusă drept argument, arată că glontele tras asupra deputatului musulman nu provenea de la militari. Cine a tras în 26 februarie 1975? Ca și în cazul începutul oficial al războiului civil, zecile de cărți și articole dedicate confruntării sîngeroase din Liban n-au reușit pînă acum să dea un răspuns.

Ce ne spun aceste întrebări? Nu trebuie prea mare agerime pentru a-ți da seama că ele ne amintesc nouă, românilor, de o întrebare care a agitat demonstrațiile întregului an 1990 și continuă să preocupe pe jurnaliști și istorici: 16-22 / Cine-a tras în noi?”. Chestiunea cea mai controversată a evenimentelor din decembrie 1989 e următoarea: a tras sau nu armata în demonstranți? Dacă nu, atunci cine-a făcut-o? Din cîte se vede, întrebarea – Cine-a tras în noi? – riscă să devină o permanență a istoriei contemporane. Ea se pune în legătură cu războiul civil din Liban și cu răsturnarea lui Ceaușescu din România. Mai mult ca sigur ea se va pune și în legătură cu alte evenimente. Despre care, la ora actuală, nu știm decît atît: cineva va trage în altcineva pentru ca responsabilitatea asasinatului să cadă asupra altcuiva. Grație presei și televiziunii, în lumea contemporană, această înșelare, nu numai a cetățenilor simpli, dar și a cercetătorilor, a devenit un instrument fundamental al politicii. De aceea, cred că specialiștii ar trebui să se aplece, în sfîrșit, și asupra unei teme extrem de seducătoare: rolul lui Cine-a tras în noi? în istoria lumii contemporane.