O planetă (dez)infectată

Parcă niciodată planeta-mamă nu a fost mai bombardată ca în ultima perioadă cu chimicale care „dezinfectează”. Am (dez)infectat aerul, solul, străzile, parcurile, clădirile, obiectele, flora și fauna. Practic, tot ce ne-a ieșit în cale a fost supus unei astfel de proceduri, înainte de a fi atins de mâinile noastre – se înțelege – la fel de dezinfectate. Nu știu ce reprezintă dezinfecția și dezinfectanții pentru experții de ocazie, apăruți ca ciupercile după ploaie, dar pentru specialiștii în igienă și boli infecțioase au, cu siguranță, altă semnificație. Să încercăm s-o aflăm.

Atât omul, cât și mediul înconjurător mișună de microorganisme, și este bine să fie așa. Acolo unde sunt oameni sunt și germeni. Pe și în noi trăiesc mai multe microorganisme decât celulele care ne compun organismul (10¹⁴ versus 10¹³). Ele fac parte din microbiomul uman, cu care noi trăim în simbioză – adică în conviețuire pașnică – încă de la începuturi. În afara lor mai există, firește, și alți germeni, patogeni (cauzatori de boli) prin definiție. Între aceste două mari categorii, noi și sistemul nostru de apărare imunitară trebuie să putem face diferența. Trebuie să învățăm, pe de o parte să nu ne lăsăm provocați de orice, iar pe de altă parte să ne ferim de ce-i mai rău și poate avea consecințe nefaste. Ambele situații necesită învățare, antrenament și muncă asiduă. Tot restul vieții.

Dar ființa superioară a planetei s-a plictisit de învățat și a decis că e mai simplu să ucidă tot ce nu-i om și să-și facă, astfel, loc, scăpând de griji. Armele chimice botezate „dezinfectanți” i s-au părut perfecte pentru scopul propus. Numai că și aceste arme dispun de cel puțin două tăișuri: unele chiar distrug viața (nu degeaba se numesc biocide!) și echilibrul creat în natură pe parcursul milioanelor de ani. Dacă luăm doar microbiomul uman și încercăm să înțelegem cu ce se îndeletnicesc „chiriașii” noștri, o să fim poate surprinși să aflăm că ei se ocupă de o mulțime de lucruri pe care noi nu le conștientizăm, altfel nu i-am vâna cu chimia. Se implică de pildă în digestie și metabolism, în producția de vitamine, acid folic și anticorpi. Dar cel mai important lucru pe care-l fac pentru noi este apărarea de germenii patogeni. Prin simplul fapt că se află la post și ocupă locul, împiedică stabilirea în zonă a celor mai puțin prietenoși.

Ce înseamnă însă dezinfecția? Înseamnă distrugerea sau inactivarea ireversibilă a unui număr cât mai mare de germeni de pe o suprafață biologică (piele, mucoase) sau de pe un obiect, astfel încât o eventuală infecție cu punct de plecare de pe acestea să devină puțin probabilă. Vorbim de o reducere a numărului de germeni cu un factor de 10^-4– 10^-5, adică de o reducere între 99,99%-99,999%. Altfel spus, dintr-un milion de germeni vor rămâne după dezinfecție între 10 și 100. Cui i se pare mult: un cm² de piele găzduiește în funcție de regiune între 10² și 10⁶ microorganisme; întregul nostru înveliș cutanat oferă adăpost pentru 10¹⁰ – zece miliarde – de germeni. E doar flora rezidentă, adică cea „normală, permanentă”, căreia i se adaugă, în funcție de activitățile desfășurate, și ceva oaspeți nepoftiți: flora tranzientă. Prin pelicula, ușor acidă, pe care o creează, flora rezidentă face din piele o excelentă barieră împotriva germenilor patogeni.

Spre deosebire de dezinfecție, sterilizarea țintește distrugerea și inactivarea ireversibilă a tuturor formelor reproductive ale microorganismelor. Sterilizarea recurge la temperaturi de peste 100°C, la presiuni de peste 2 bari (autoclavă), la radiații etc. Prin urmare, nu ne putem steriliza, de pildă, mâinile (glumeții spun „…decât o singură dată!”). Pentru ca și dezinfecția și sterilizarea să funcționeze, este nevoie să fie precedate de curățenie. În afară de faptul că se produce o reducere suplimentară – cu 50-80% – a germenilor, prin curățire se îndepărtează și eventualele impedimente în calea dezinfecției, cum ar fi substanțele organice (biofilme, secreții, mucus, sânge, fecale etc.) Altfel spus, prin mizerie nu trec nici armele chimice, cel puțin nu așa cum trebuie. Ba mai mult, se ajunge la fixarea proteinelor, ceea ce le reduce semnificativ efectul.

Nu orice dezinfectant inactivează orice germen oriunde și oricum și, mai ales, nu o face instantaneu – are nevoie de un interval de timp pentru a-și face efectul. Locul dezinfectanților este doar acolo unde există oameni bolnavi, cu boli cauzate de germeni patogeni, aduși la tratament: în spital și în unitățile speciale de îngrijire. Până și acolo creează probleme, atunci când nu sunt utilizați conform, ajungându-se de fapt la o selecție artificială a microorganismelor obligate să se apere la rândul lor și să dezvolte rezistențe. Doar substanțele testate și autorizate de instituții specializate pot fi utilizate în scopuri medicale. „Norocul” nostru cu SARS-CoV-2 a fost că face parte din categoria virusurilor încapsulate (anvelopate), care sunt mai puțin rezistente la condițiile de mediu decât cele lipsite de înveliș proteic și lipidic, astfel că nu a fost nevoie să recurgem la substanțe pe bază de clor, acizi, baze sau aldehide (deloc inofensive), ci s-au dovedit suficiente acelea care conțin alcool, ba chiar și săpunul obișnuit. Ceea ce nu ne-a împiedicat, însă, în isteria care ne-a cuprins, să facem uz de orice otravă ne-a fost la îndemână și s-o folosim pe post de dezinfectant.

Există persoane care, în exces de zel „dezinfectează” orice: sacoșa de cumpărături și conținutul acesteia – inclusiv fructele și legumele –, îmbrăcăminte, încălțăminte, covoare, mingi, aparate, cărți, creioane. Unii merg chiar până la „dezinfectarea” mănușilor de cauciuc cu care se înarmează împotriva „virusului ucigaș”. Desigur, s-au ivit și specialiști măreți care, extaziați de efectul dezinfectanților asupra virusului, au cochetat cu ideea de a-i aplica și pe interior, inclusiv pe cale intravenoasă. Dar asta este o altă poveste (de groază!).

Oare acele persoane și-ar mai continua activitățile febrile chiar și atunci când ar afla că nu orice material poate fi dezinfectat oricum? Că, de pildă, mănușile devin poroase prin aplicarea dezinfectantului și tocmai atunci încetează să-i mai protejeze? Experții în domeniu s-au pus, de mult, de acord că dezinfectarea mănușilor este interzisă, dacă dorim să ne protejăm cu adevărat și să nu sporim și mai mult rata infecțiilor nosocomiale. Excepțiile acceptate actualmente sunt speciale și bine definite. În anumite situații, anumite mănuși pot suporta un maximum de cinci dezinfectări, după care trebuie înlăturate. Cine mai stă însă în forfota actuală să le mai aleagă din milioanele de oferte de echipamente pe acelea care suportă dezinfectanții de care dispune fiecare și să reflecteze dacă situația i-o cere sau i-o permite?

Oricum, mănușile protejează mai mult purtătorii (dacă știu cum să le poarte) – pe cei din jur doar condiționat, uneori dimpotrivă. Vă propun să vă urmăriți cu atenție stomatologul. Cu siguranță o să rămâneți cu gura căscată atunci când o să observați câte lucruri ajung să fie atinse de mâinile înmănușate, care se simt (și sunt) ferite de orice. De ce spun asta? S-a demonstrat că există diferențe considerabile între transmiterea germenilor prin atingerea cu mâinile goale (se dau mai departe în jur de 100 de bacterii pe atingere) și cu ele înmănușate (100.000), întrucât aderența acestora la pielea mâinilor este mai mare decât la materialul mănușilor, așa încât atingerea cu mănușa este un tsunami de germeni în comparație cu unda timidă a atingerii directe cu mâna.

Dacă nu analizăm atent ce fel de dezinfecție suportă fiecare instrument și material în parte și ce nu, riscăm ca la finalul operațiunilor să trebuiască să le înlocuim, fie pentru că au fost distruse de dezinfectanții greșit aleși, fie pentru că și-au pierdut proprietățile, nemaiputând fi dezinfectate nici de cei potriviți. Ca și măștile, ca și dezinfectanții, mănușile au fost concepute pentru personalul sanitar și de îngrijire, care le utilizează doar după o instruire corespunzătoare, tocmai pentru că greșelile pot avea consecințe neplăcute. De pildă, după scoaterea mănușilor trebuie efectuată dezinfecția mâinilor, operațiuni pe care 99% dintre purtătorii neprofesioniști le fac greșit. În timpul epidemiei de Ebola, cele mai multe contaminări ale personalului medical s-au produs secundar, la dezbrăcarea echipamentului de protecție, nu la îngrijirea pacienților, lucru confirmat și de simularea în laborator, care a arătat o rată de contaminare secundară de 50%.

Și pentru că am ajuns la mult-practicata dezinfecție a mâinilor, haideți să revenim cu gândul la acea floră cutanată așezată de natură cu scopul de a ne apăra de intruși. Apelăm la dezinfectanți pentru a ne debarasa de acei oaspeți nepoftiți, adică de flora tranzientă sau de cea patogenă. Însă, chiar și fără să întreprindem ceva, aceștia din urmă ne-ar părăsi de la sine după câteva ore (mor, pentru că nu găsesc condiții prielnice sau locul e deja ocupat). Prin urmare, dacă nu-i introducem singuri în corp, nu e cazul să ne temem de ei. Dezinfectanții, însă, ca și antibioticele, nu fac diferența între flora bună și cea rea: distrug o mare parte din flora rezidentă, care are nevoie de câteva ore pentru regenerare.

Spre deosebire de microorganisme, care nu pot pătrunde prin pielea intactă, alcoolul (fie etanol, fie diverși propanoli) din dezinfectanți o poate face, mai ales prin pielea copiilor. Dacă mai adăugăm și vaporii inhalați la pulverizarea dezinfectanților în palma fiecăruia – așa cum se procedează adeseori – și multiplicăm totul cu numărul aplicărilor în decurs de mai multe luni, ar fi cazul să ne întrebăm dacă procedăm bine. În plus, pielea suferă iritații prin folosirea îndelungată a dezinfectanților și își poate pierde funcția de barieră mecanică. Iar a dilua dezinfectanții (vezi Hexi-Pharma) e o soluție la fel de nepotrivită și de nefericită ca aceea de a-i folosi în cantitate și concentrație mare și a nu aștepta evaporarea (vezi incendiile pe masa operație). Prin urmare, în mediul casnic sunt suficiente apa și săpunul. Dezinfectanții ar trebui să constituie excepția.

Nu pot încheia nici acest articol fără a atrage atenția asupra mediului și a problemelor suplimentare pe care ni le creăm. Ca și când tonele de mănuși și măști folosite zilnic de instituțiile de îngrijire a sănătății nu erau suficiente, li se mai adaugă acum și acelea purtate de populație. Nu numai munții reprezentați de deșeurile din plastic reprezintă o povară, ci și sutele și miile de tone de dezinfectanți care ajung, mai devreme decât ne-ar plăcea nouă să credem, în solul și în apa care ne vor „hrăni” pe viitor. Pentru ce s-a recurs la iluzia „dezinfectării” străzilor sau a aerului de afară?! Ce sens au avut astfel de acțiuni, care încă nu au dispărut în totalitate? Biocidele distruseseră și așa destule specii (trei sferturi dintre insecte au dispărut din 1990 încoace!). Nu mai durează mult și va trebui să le luăm locul, polenizându-ne singuri plantele, dacă vrem să mai avem ce pune în farfurie.