O plimbare pe Calea Victoriei (II)

Din “Plimbări prin locuri vechi din București” (Strolls in Old Corners of Bucharest),

Ethel Greening Pantazi si Julieta Theodorini In Editura “Cultura Nationala”, Bucharest, 1926

 

La jumătate de bloc mai departe, ajungem la Biserica Kretzulescu, aflata într-o curte interioară. Duminica, un cor excelent atrage mulțimi mari aici. Nu există o oră fixă pentru slujbe, de la ora nouă și jumătate până la unsprezece, credinciosii sau vizitatorii pot intra si iesi. Ca de obicei în bisericile ortodoxe, nu există locuri pe scaune.

Acum, ajungem la Palatul Regal, folosit doar cu ocazii oficiale, întrucât Familia Regală locuieste la Cotroceni. La palatul Regal, garda se schimbă în fiecare zi la ora unsprezece și jumătate, iar grupuri de oameni pot fi văzuti mereu la porțile de la intrare, urmărind ceremonia. În fața Palatului se află Fundația Carol, o instituție culturală cu bibliotecă și amfiteatru, legata de  Universitate. Intemeiata de regele Carol cu mare previziune și dotata cu numeroase burse, a oferit deja rezultate demne de speranțele fondatorului său și își extinde constant domeniul de utilitate.

La următorul colț găsim Ateneumul, cu porticul său grec situat în spatele unei grădini plăcute, mărginită pe ambele părți cu portrete și busturi ale unor cetățeni iluștri, majoritatea din ultimele generații.

Așa cum Fundația Carol a fost opera regretatului rege, Atheneul se datorează în mare parte influenței reginei Elisabeta. Finalizat în 1888, a fost construit prin subscripții publice, cea mai mică sumă fiind primită cu recunoștință. „Da un leu pentru Atheneu” a fost o expresie familiară mulți ani. Conține o sală de concerte pentru o mie de persoane. Concertele simfonice au loc regulat o dată pe săptămână în timpul sezonului, impreuna cu numeroase alte concerte, iar mulți muzicieni de top din toate colțurile Europei au cântat în fața sălii pline de aici. Există, de asemenea, mai multe galerii unde se organizează expoziții artistice individuale, pe lângă Salonul Oficial anual. O colecție permanentă de picturi ale lui Grigorescu poate fi văzută în fiecare marți, joi și sâmbătă, între orele 11 și 15, iar multe statui de mare valoare artistică sunt expuse permanent în Rotondă. Deasupra intrării principale se află mozaicuri care îi reprezintă pe Neagoe Basarab, constructorul Catedralei de la Curtea de Argeș, Alexandru cel Bun, regele Carol și alți patroni regali ai artei. Aproape de colțul cu Calea Grivitei, strada care duce la gara principală a Bucureștiului, Gara de Nord, se află vechiul Palat Stirbey, o casă de mare ospitalitate ale generațiilor trecute, apoi vin cladirile spațioase ale Ministerului Finanțelor și, nu departe de ele, găsim o casă veche, acum magazin pentru broderii românești, odinioară casa familiei Moruzzi, unde veneau vizitatori cu o sută de ani în urmă, si depanau amintiri si  conversații plăcute in dispoziție plină de bunăvoie. Imediat după aceea urmează Academia Româna, fondată în 1866 pe aceleași linii ca si instituții similare din străinătate, și de atunci ‘mama’ adoptivă a literaturii și științei din Romania.

În sălile de lectură liniștite sunt mii de volume în multe limbi puse la dispoziția elevilor. O colecție fină de manuscrise, gravuri, tablouri, cărți vechi, multe cu legături rare, poate fi examinată, iar în impresionanta sălă a aulei, se comunică frecvent rezultatele cercetărilor în știință, arheologie sau alte ramuri ale învățământului. Unul dintre vorbitorii recenți a fost eminentul american, Dr. Shotwell [1].

Mai departe, atenția noastră este atrasă de cladirea Ministerului Comerțului  si apoi de reședința impresionantă a familiei Cantacuzino, construită de regretatul G. Cantacuzino, cunoscut ca „Nababul” și presupus cel mai bogat om din România al vremii sale.

Pe partea opusă a străzii, puțin mai departe mai departe, se află casa Prințesei Alexandrina Cantacuzino [2], cunoscută internațional pentru activitățile sale filantropice și feministe. Ultima casă din partea dreaptă conține o bibliotecă de împrumut, incluzând cărți în engleză și franceză, o casa fondata de Domnișoara Helene Vacaresco, poeta care este delegatul român la Liga Națiunilor. În fața noastră se află acum Ministerul Afacerilor Externe, găzduit în impunătorul palat al regretatului Prinț Demetru Sturdza. În stânga, începe Soseaua Kiseleff cu Muzeul de Istorie Naturală, care se compară favorabil cu muzeele similare din Occident, datorită activității academice a directorului sau, Dr. George Antipa.

Acum suntem în cel mai bun cartier rezidențial în oraș. Bulevardul Lascar Catargiu, Filipesco și Parcul Bonaparte, precum și Soseaua însăși, sunt pline de case frumoase, cele din Parc fiind în mare parte construite incepind cu 1918. Astfel, vedem astăzi Calea Victoriei.

Poate ar fi interesant să aflam si impresia pe care a lăsat-o Calea Victoriei asupra domnului Wilkinson, consul britanic în 1820 (primul consul britanic la București, a fost numit în 1802). El ne spune că strada numită atunci Podul Mogosoaiei era pavată cu scânduri și descrie zgomotul facut de trasurile care trec pe ea, ca și accidentarilor frecventa ale cailor din cauza găurilor neașteptate în scândurile pavajului, deoarece drumul avea nevoie permanenta de reparații.

 

Timpul se schimbă și noi ne schimbăm odată cu el, dar dacă domnul Wilkinson s-ar putea întoarce astăzi, ar găsi în Calea Victoriei, cu noul său nume și fundal mult modificat, aceeași animație vesela, alte doamne, la fel de frumoase și elegante, și atmosfera românească unica care nu poate fi definita cu precizie sau pusa în cuvinte, si care i-a atras atenția și i-a inspirat stiloul acum o sută de ani.

 

[1[ James T. Shotwell a fost un istoric și educator american proeminent, născut în Canada. A jucat un rol semnificativ în relațiile internaționale și a fost implicat în înființarea Organizației Internaționale a Muncii în 1919. Activitatea sa s-a concentrat pe promovarea păcii și cooperării internaționale. Implicarea sa în diverse organizații internaționale l-a adus si în Europa de Est, inclusiv România, ca parte a eforturilor de promovare a securității colective și a relațiilor diplomatice.

[2] Alexandrina Cantacuzino a fost o activistă politică, filantroapa și diplomată română, una dintre cele mai importante feministe ale Romaniei în anii 1920 și 1930. Lider al Consiliului Național al Femeilor Române și al Asociației Femeilor Române, a fost vicepreședinte al Consiliului Internațional al Femeilor, reprezentând Alianța Internațională a Femeilor, precum și România, în Liga Națiunilor. În 1931, a devenit prima femeie care s-a adresat Comisiei pentru Pace și Dezarmare la Geneva, unde a obținut un vot unanim în favoarea recunoașterii „valorii muncii femeilor și rolului lor esențial în liniștirea spiritelor și punerea fundamentelor pentru o pace adevărata.”