O poveste politic corectă despre autoguvernare

Astăzi mi-am făcut doi prieteni: un rom și un gay. Mergeam eu pe stradă și îmi sună telefonul. De pe fix, din Cluj. Doamne, am zis că mă sună Boc. Era o pițigăiată de la Banca Transilvania. Cu actualizarea datelor. Date pe care le-am actualizat și în februarie și 3 iunie, când am și scris despre cât de tare m-au enervat. Mă apuc să o porcăiesc pe tipă, de cred că mi-a închis și vorbeam singură, ajung la o farmacie și îmi amintesc că am nevoie de ceva. Deschid ușa, una grea de mă opinteam să o țin, și îmi bag mâna după mască. În prag fiind. O farmacistă, pitită după geamul de plexiglas, începe să urle: „Masca, masca!”. Eu o întreb de ce e așa isterică și-i spun că, de-a dracului, fac vânt cu ușa să intre toți covizii de pe stradă în farmacie. Și încep să mișc ușa. Grea ca plumbul. Aud din spate: „Doamnă, vedeți că-l loviți pe rom!” (aici puneți termenul interzis de corectitudinea politică). Mă uit un pic în spate și-l văd pe el; îmbrăcat în pantaloni scurți verde brotăcel, tricou portocaliu, machiat discret. După ușă era un brunet, rom (citiți paranteza) cu un pahar cu cafea într-o mână și câteva cutii de medicamente în brațe. Scoate capul de după ușa pe care eu o mișcam continuu și se ia de ăsta: „Bă, bip (cuvânt interzis de corectitudinea politică) pe cine faci tu rom?”. Și încep ei să se certe, de parcă nu era de-ajuns că eu și doamna urlam una la alta. În fine, ne potolim, iese și romul de după ușă și amândoi se apucă să se certe cu aia, că e o isterică. Să-i numim Ț și G. G preia ofensiva și îi zice lui Ț: „Ți-am salvat viața, că îți dădea doamna cu ușa în cap”. Ț l-ar fi lovit în cap, dar nu mai avea mâini. „Bă, de ce m-ai făcut rom?”. „Pentru că ești”. „Și tu ești gay”. „Da, normal”. Intervin eu. „Domnilor, să mergem la o cafea!”. G a sărit în sus: „Da, da, da!”. Ț s-a uitat la mine, s-a uitat la G, și-ar fi pus mâinile-n cap, dar erau ocupate și a arătat cu capul către terasa unui fast-food: „Să mergem acolo! Tu stai lângă doamna!”, îi spune lui G. Ne așezăm, Ț își debarasează mâinile și se caută de o pungă în buzunar. Scoate un șomoiog de bani, de i s-au rotit ochii în cap lui G. „Auzi, sigur nu-ți place de mine?”, îl întreabă pe Ț bătând din gene. Ăsta se întinde peste masă, să-l pocnească. „Stai, stai că glumeam”. A realizat și Ț că glumea. Și am început o discuție pe care, din păcate, din cauza rigorilor, nu o pot reproduce. S-au mai tachinat ei pe seama apartenenței, însă amândoi cu mult, foarte mult umor. Am râs împreună de ne-am prăpădit. La un moment dat, Ț îl întreabă pe G: „Băi, ți-e foame?”. A dat din cap. „Du-te vezi ce vrei și mă duc să plătesc”. „Putem merge amândoi”. „Bă!” G s-a ridicat, se vedea că se alintă, așa cum fac ei, și s-a dus legănat. „Vă era teamă că dacă îi dați bani pleacă?”, l-am întrebat pe Ț. A dat energic din cap: „Nu! Dar nu am vrut să îl jignesc”. S-a întors G, a spus ce vrea (nu s-a aruncat la ceva costisitor) și a plecat Ț.

Comentarii