“Operațiunea din Venezuela” aruncă definitiv în aer Ordinea Mondială. Asistăm la un “concert al marilor puteri” și o revenire la sfere de influență (Ștefan Popescu)>
O realizare strategică remarcabilă a statului (a statului paralel, fără a deveni conspiraționist)
Există momente rare în istoria unui stat când trebuie să lași deoparte micile neajunsuri cotidiene și să saluți, cu respect instituțional, marile performanțe strategice. România trăiește un asemenea moment. Nu vorbesc despre autostrăzi, spitale sau apă potabilă — teme mărunte, care țin de administrare. Vorbesc despre adevărata bijuterie a arhitecturii noastre de securitate: capacitatea statului (statul paralel, evident) de a scoate oameni în stradă, la timp, pe subiectul potrivit.
În ultimele 60 de zile, două județe ale României au rămas fără apă potabilă. Nu pentru irigații, nu pentru piscine, ci pentru uz elementar: igienă, toaletă, viață zilnică. Statul (statul paralel, evident) a gestionat situația cu calm, iar populația a răspuns cu o maturitate demnă de manualele de educație civică: liniște. Nicio piață ocupată, nicio pancartă, nicio emoție colectivă scăpată de sub control.
În același interval, un bloc a explodat în centrul Capitalei. Oameni și-au pierdut viața, zeci de familii au rămas fără locuințe. Cauze? Neglijență, incompetență, lanțuri administrative rupte. Reacția publică? Reținută. Instituțională. Discretă. Exact așa cum trebuie într-un stat serios.
Și totuși, iată că sâmbătă seara, ca prin minune, 3.000 de tineri au simțit chemarea istoriei și au coborât în stradă. Nu pentru apă. Nu pentru siguranță. Nu pentru viață. Ci pentru organizarea justiției — acel domeniu abstract, tehnic, greu de explicat și, mai ales, esențial pentru cine decide jocul de putere.
Aici trebuie să ne oprim și să aplaudăm.
Pentru că nu e puțin lucru să transformi câteva mii de tineri bine intenționați într-un instrument funcțional de politică de stat. Nu prin constrângere, desigur, ci prin pedagogie civică, mesaje atent calibrate și o selecție riguroasă a indignărilor legitime. Unii ar numi asta „stat paralel”, alții „deep state”. Eu prefer termenul mai sobru: capacitate operațională.
Când miza este apa, statul (statul paralel, evident) tace. Când miza este viața, statul gestionează. Dar când miza devine cine va fi ministrul justiției — adică cine va propune procurorul general, procurorul-șef al DNA, cine va influența componența CSM și echilibrul instanțelor-cheie — atunci statul (statul paralel, evident) își pune în mișcare resursele strategice.
Nu contează că ministrul în funcție este susținut de un partid aflat la guvernare sau de o primăriță influentă dintr-un mare oraș. Contează că portofoliul Justiției nu trebuie să rămână, în acest moment delicat, într-o zonă neprietenoasă anumitor orientări geopolitice. Iar când argumentele politice nu conving, argumentul străzii devine esențial.
Să recunoaștem: nu orice stat poate face asta. Nu orice stat poate activa, la comandă, câteva mii — sau zeci de mii — de cetățeni care să apere exact acele principii care coincid, punctual, cu interesele sale strategice. Este nevoie de ani de investiții în discurs, în ONG-uri, în reflexe morale bine plasate.
În acest sens, România este un stat matur. Un stat care a înțeles că securitatea nu se apără doar cu armata, ci și cu pancarta potrivită, în seara potrivită.
De aceea, propun să salutăm această performanță. Să o trecem în bilanț. Să o predăm la cursuri.
Apa va veni. Blocurile se vor reconstrui. Viețile pierdute vor fi comemorate. Dar instrumentul rămâne. Pregătit. Disponibil. Eficient.
Iar asta, trebuie să recunoaștem, este una dintre cele mai notabile realizări ale statului român contemporan.
Un stat care știe exact când și pentru ce merită să iasă lumea în stradă.
Și, în acest punct, se cuvine un cuvânt aparte pentru tinerii protestatari români. Ei merită, fără îndoială, felicitări. Într-o lume în care colegii lor de generație își pierd vremea prin Palo Alto, San Francisco sau alte enclave californiene, muncind obsesiv la aplicații, start-up-uri și iluzii tehnologice despre viitor, acești tineri au ales calea cu adevărat relevantă istoric.
Au refuzat tentația mediocră a muncii, a inovației și a competiției globale și au îmbrățișat o vocație superioară: aceea de formatori ai istoriei interne, de participanți activi la marile corecții de traseu decise în altă parte, dar executate exemplar aici, în stradă.
Ei nu pierd nopți în apartamente supraaglomerate încercând să revoluționeze lumea prin cod. Ei ies în piață și ajută statul (statul paralel, evident) să o administreze corect. Iar pentru această disponibilitate, pentru această disciplină civică superioară, pentru această renunțare la vanitățile individuale în favoarea binelui general stabilit instituțional, nu putem decât să-i admirăm.
Istoria îi va reține, poate nu nominal, dar funcțional. Iar când viitorul va fi, în sfârșit, stabil, ordonat și previzibil, ei vor putea privi cu o blândă superioritate spre neinspiratii care au crezut că lumea se schimbă prin muncă, idei și risc personal.
Ei stiu mai bine.
(Dumitru Ungureanu, Washington DC)
👍🙏