Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

O seară altfel

Sorin Poclitaru își lansează la București o nouă carte de versuri, cu un titlu plin de miez: Virâsul molipsitor. Gazda evenimentului literaro-muzical este restaurantul PaQue de pe bulevardul Pache Protopopescu, o locație mai nimerită nici că se putea. Pe amurgite, terasa se umple și amfitrionul, impozant și relaxat ca-ntotdeauna, ne întâmpină cu o glumă, cu o ironie. Chiar și cu autoironii. Și nu puține. O avea vreodată emoții ? mă întreb cercetându-l cu de-amănuntul pe nonconformistul bard. Oricum, dacă le are, le ține bine ascunse și parează fără menajamente când este călcat pe bombeuri. Ne învârtim pe lângă măsuța cu volumele ce-și așteaptă mirii lirici și ne zgâim la pomii învolburați dintr-odată de vântul serii de toamnă. Poetul sosit de la Gura Humorului ne anunță în stilu-i inconfundabil că începe serbarea, nu înainte de a ne-o prezenta pe Ștefania Iacob, folkista care-mi aduce aminte, prin voce, de Tatiana Stepa. Cei doi se cocoață pe două scaune înăltuțe și ba ne recită câte-o poezie, ba ne-o cântă. Pare să nu fie nimic regizat în joaca pitorescului duet și uite așa minutele trec pe nesimțite, iar spectatorii râd și aplaudă spectacolul lipsit de inhibiții și de canoane artistico-morale. Recunosc, mă topesc după lansările acestea…

„Îmi plac nespus lansările de carte,

Am fost la suficiente, precum ştiţi

Şi am văzut puhoi de plictisiţi,

Aduşi pe-aici cu japca de consoarte.

La toate e la fel – m-am lămurit –

În faţă, nişte unii mai de seamă

Vorbesc despre poet c-un fel de teamă

Şi evlavie de mitropolit.

Că e deştept şi pielea nu-l încape

Şi nimeni nu-l ajunge nici bătut,

E-un fel de Blaga mai necunoscut,

Da’ ce spun Blaga – Eminescu-aproape…

Că e păcat că lumea nu vibrează

La tot ce e metaforă de soi,

Că vezi tu, barzii sunt nişte eroi

În lumea care se manelizează.

Apoi câte un nene, sponsor cică,

Explică aferat că în prezent,

Guvernul ţării este impotent,

Având o contribuţie foarte mică.

Şi ce noroc de dânsul, om cu stare,

Că se gândeşte strict doar la frumos

Şi nici de gând să tragă vreun folos

Dintr-o asemenea sponsorizare.

Apoi colegi de muncă transpiraţi

Citesc cu voce joasă, tremurândă,

Un fel de testament sau de osândă

În care jură că-s emoţionaţi.

În primul rând postate două zâne

Ce îl iubesc în taină pe poet,

Un moş bărbos ca un anahoret,

Fost idol al femeilor bătrâne.

Doi ziarişti cu plete şi mustăţi,

Trimişi de şefii proprii de la muncă

Ce nu se dezlipesc de vin şi şuncă,

Fursecuri, icre şi-alte bunătăţi.

Şi el, poetul, vai de mama lui,

Cu ochii speriaţi de căprioară,

În buzunare, nicio para chioară

Şi galben ca un escadron de pui,

Se uită şi-adunarea o cuprinde

Şi vede gol şi scaune pustii

Şi se gândeşte: cărţi, de-acum, ar fi,

Oare cui mama dracului le-oi vinde?”[1]

Mă retrag pe vârfurile picioarelor și o tulesc la Opera Română, unde Teodor Ilincăi – alt sucevean de fală, ce coincidență fericită să se producă amândoi artistic în aceeași seară! – susține un concert de gală în cadrul Festivalului „George Enescu”. Pășesc pe izlazul din vecinătatea căminului de fete de la Drept din fostul campus studențesc „6 Martie” și mă copleșesc amintirile. Pe băncile de odinioară de pe esplanadă ne petreceam adesea înserările de îndrăgostiți puberi și ne împărtășeam visurile incerte… „Biletul la mine, temperatura la el!” mă trezește din rătăcirea melancolică o doamnă îmbrăcată cu o rochie lungă. Dau invitația într-o parte și întind brațul înspre tipul cu termoscanerul, având grijă să mă și maschez. Îmi caut scaunul cu numărul 13 (cum altfel?) și îmi arunc ochii roată pe imașul abandonat izbeliștii. Scena arată impecabil, cu un brâu de flori proaspete și multicolore, nu și iarba crescută alandala pe bătătura denivelată din parcul devenit sală în aer liber. O replică la celebrul sanctuar al melomanilor rafinați de la Waldbühne, de lângă Berlin, însă una ponosită și improvizată, în tradiția nefinitudinii dâmbovițene… Orchestra este dirijată de un evreu, Ethan Schmeisser, un ilustru necunoscut la urma urmei, invitat să consolideze relațiile culturale dintre România și Israel. Seara este deschisă de soprana Ira Bertman, care seamănă cu o școlăriță conștiincioasă și atât, nu tu căldură, nu tu emoția aceea în stare să dilate sufletul și să lungească aripile. Apare apoi și tenorul din Mălini, calcă apăsat, sigur pe el și zâmbește larg. Și, deodată, totul încremenește în jur, nu mai există nimic în afara bucovineanului nostru cu har dumnezeiesc. Respir pe furiș, ca nu cumva să tulbur magia clipei dedicate ariei E lucevan la stelle din Tosca. Mă cuibăresc în brațele fiorului și plutesc ca un copil purtat în cârcă de Moș Crăciun. Aplauzele se întețesc, la fel și vântul, sălbatic și rece, vrăjmaș. Tremur din toate încheieturile, dinții îmi clănțănesc ca o mașină de scris de demult și mă uit întruna la ceas. Cineva aduce pături și lumea se îmbulzește să le apuce, ca odinioară la galantarele cu pui de Crevedia. Priveliștea are ceva dintr-o tabără de refugiați, cu siluete zgribulite și răzlețite sub pledurile acoperitoare. Scaunele se golesc stânjenitor, sirenele ambulanțelor țiuie înfricoșător, coboară tristețea… Bieții artiști, de ce or trebui să fie supuși unui asemenea supliciu?

Plec dezolat, pe fundalul sonor al Scripcarului de pe acoperiș, în interpretarea măiastră a charismaticului Iustinian Zetea, parcă născut pentru If I were a rich man! Orașul se clatină. Frigul mi-a alungat bucuria de a-i asculta până la capăt pe Teodor Ilincăi și pe ceilalți, motiv să le cer iertare tuturor, nu și lui Eol, blestematul!


[1] Sorin Poclitaru, Îmi plac lansările de carte


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog