Raport ONU: Foametea la nivel mondial s-a accentuat din nou anul trecut, iar amploarea acesteia ar putea fi fără precedent în 2022 (news.ro)

O tradiție a politicii românești: Puterea își face de cap cînd Opoziția e slabă

1. Ori de cîte ori partidul sau coaliția de partide de la Putere a avut o majoritate zdrobitoare în Parlament, s-a ivit votarea legilor cu toptanul, fără nici o grijă față de ce spune Opoziția.
De fiecare dată cînd s-a petrecut așa ceva s-au stîrnit imediat cuvenitele nostalgii după epoca interbelică, în care – suspină intermitent proprietarii acestor nostalgii – aşa ceva nu se putea întîmpla.
Cum, adică, nu se putea întîmpla?

În numărul de joi, 11 decembrie 1924, ziarul România, oficios al Partidului Naţional Român, formaţiune de Opoziţie, condusă de Iuliu Maniu, denunţa Iureşul votării antivacanţiale.
Tipărit la rubrica Viaţa politică şi subintitulat Ce pregăteşte guvernul pentru Parlament, articolul suna astfel:

„Nu-i vine nimănui să creadă că guvernul pregăteşte parlamentului încă o nouă surpriză.
Ba ca să vorbim mai precis, guvernul, de conivenţă cu biuroul Camerei, pregăteşte această surpriză.
E vorba de toptanul de legi pe care guvernul voieşte să le voteze înainte de vacanţă cu orice preţ şi prin orice mijloace.

În acest scop s-a stabilit ca parlamentul să fie închis Sîmbătă 20 Decembrie, şi pînă atunci el intenţionează să treacă: bugetul general, bugetele ministerelor, proiectul pentru introducerea măsurilor excepţionale şi acela pentru reglementarea portului şi vînzării armelor. De asemenea guvernul mai intenţionează să treacă un întreg pomelnic de credite şi de alte legi mai mărunte – că numai de 12 după cît ni se spune – şi vrea cu orice preţ ca cel puţin prin secţii să treacă proiectul reformei administrative.

Pentru aceste motive, pentru ca iureşul votăreţ înainte de vacanţă să se poată îndeplini, guvernul a dat oarecari instrucţiuni, unele mai abuzive ca altele.
Astfel, s-au luat măsuri ca nici un majoritar să nu mai facă nici o comunicare, să renunţe la dezvoltarea de interpelări şi la discuţia legilor, iar candidaţii opoziţiei să fie convinşi să renunţe la orice chestiuni altele, în afară de discuţia legilor”.

Guvernul astfel muştruluit era Guvernul PNL, Ionel Brătianu (1922-1926).
Punerea pe masa Parlamentului a sacului de legi împreună cu indicaţia de a nu fi nici măcar deschis îşi are temeiul în avantajul unei majorităţi parlamentare zdrobitoare: 322 de mandate, faţă de 66 ale Opoziţiei.

Din cîte se poate desluşi, astfel de sfidări ale procedurilor şi, prin asta ale democraţiei, sînt posibile cînd Opoziţia parlamentară e slabă: numericeşte şi politiceşte.
Există, fireşte, un respect instinctiv față de democrație la unele partide şi la unele personalităţi și prin asta luarea în considerare a Opoziției și cînd aceasta e pirpirie.

Istoria ne dovedeşte însă că factorul care poate descuraja tentaţia autoritaristă e doar echilibrul Putere-Opoziţie.
Asemenea unui Hopa-Mitică, Puterea revine imediat la aroganţa autoritaristă dacă Opoziţia e prea slabă pentru a o putea ţine în hotarele comportamentului democratic.

Mă amuză astfel lamentările şi indignările presei noastre, pentru că, vezi Doamne! Puterea, atît de puternică se comportă autoritarist.
Păi, pentru asta nu doar Puterea e de vină.
E de vină şi Opoziţia, pentru că nu reuşeşte s-o descurajeze.

2. Rare sînt în Istorie spectacolele de oportunism fățiș, revoltător, precum cel pus la dispoziția posterității de perioada dintre plecarea lui Napoleon de la Fontainebleau în exil spre Elba ( 20 aprilie 1814 ) și plecarea spre Sfînta Elena în exil definitiv ( 22 iunie 1815) . Evidența oportunismului izvorăște din frecvența incredibilă a răsturnărilor de situații și de destine, dar și din proeminența personajelor care se răsucesc precum titirezul.

Să ne reamintim.
Napoleon abdică pe 6 aprilie 1814. Îl obligă la asta oamenii pe care-i făcuse, pe care-i promovase, pe care-i îmbogățise: August de Marmont, Michel Ney, Nicolas Jean-de-Dieu Soult. Între timp mulți dintre foștii săi copii trec de partea lui Ludovic al XVIII-lea. Vine martie 1815. Napoleon se întoarce la cîrmă. Ney, Soult, trec de partea sa. Într-un an doar, Ney, Soult se răsucesc la modul halucinant. Ney rămîne cel mai bun exemplu. E mareșal al Imperiului. Trece fără să clipească de partea lui Ludovic al XVIII-lea. De fapt, nu trece, ci trecuse, deoarece participase la complot. Drept răsplată, Ludovic îl face pair și comandantul Cavaleriei. Pe 5 martie 1815 îi promite lui Ludovic să-l aducă pe Napoleon într-o cușcă de fier. Pe 12 martie 1815 trece de partea lui Napoleon. E responsabil de eșecul de la Waterloo, deoarece comandant al aripii stîngi a Armatei Imperiale, acționează cu maximă brambureală. Despre el Napoleon a zis: ”Pe cît este de brav, pe atît este de slab și excesiva sa ambiție îi întunecă gîndirea”. Sau Jean Jacques Cambacérès. În ianuarie 1814 e numit de Napoleon primul în Consiliul Imperial de Regență. În aprilie 1814 e însă primul care votează abdicarea. În timpul celor o sută de zile devine arhicancelar și ministru de Justiție.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „O tradiție a politicii românești: Puterea își face de cap cînd Opoziția e slabă”

  • 1. Nu mai vine vacanța cu trenul din Franța, ci vin trupe franceze sub flamura NATO! Hoții de motorină trebuie să se reprofileze. Oare pe ce o fi mai bine să sară hoții? La îndemână ar fi să le ia militarilor veniți ”R-âul” și ”R-amul” din graseiere și să spună că sunt ale noastre! Dar s-ar putea să ia plasă pentru că vin mercenari, nu francezi get-beget! Dar vor găsi românașii noștri să le fure ceva și ăstora, că noi, românii, dăm clasă multora în acest domeniu!
    2. CiolOS așteaptă de mult un OS de ros! Și-a luat și nevastă franțuzească și acum așteaptă recunoașterea ”meritelor” sale! Pe vremuri se venea cu neveste din U.R.S.S. pentru ușurarea promovării! Chiar dacă nu-i este cald, CiolOS tot stă cu limba scoasă să se răcorească! Candidatura la Președinție vine cu același tren cu trupele franceze.

  • La noi a apărut un paradox unic. Neapărat si rând pe rând unul dintre cele doua partide mari aflate la putere se afla simultan si la putere si in opoziție. Chiar ultimele zile ne-au arătat modul de manifestare.

    • @ pai…daca lumea mare e azi asa si tot azi, dar mai pe seara, altfel,
      ce alta varianta sa fie decit „conducerea prin superpozitii’: ))

  • Da, niște luări aminte despre ce înseamnă ”o opoziție slabă ”și apoi despre fulminantele ”răsuciri” în istoria lumii , aluzii binevenite la” istoria clipei”

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog