Oameni fără minte și miză, în stare să-și dea viața, prietenii și familia pentru unii care nu dau doi bani pe ei

Așa o mortăciune de campanie, mai rar. Și atâta cât e, ca orice mortăciune e urâtă și pute. Dacă noi am fi niște cetățeni cărora, cu adevărat, le-ar păsa de viitorul lor, dar mai ales al copiilor, am acționa în felul următor: nu ne-am duce la vot. Nici simpatizanții partidelor. Degeaba vă dați în cap și vă înjurați de morții mamelor voastre pe Facebook. Dacă nu sunteți de-ăia plătiți la postare sau implicați direct, candidați sau primitori de foloase de la cei care câștigă, sunteți niște ființe fără minte dacă sunteți în stare să vă dați viața, familia și prietenii pentru unii care nu dau doi bani pe voi. Dacă s-ar duce la vot doar cei care au un interes direct s-ar face 5%. Nu avem prevăzut în lege cum s-ar proceda într-o astfel de situație, teoretic ar trebui să se reia alegerile. Să zicem că nu se reiau. Păi, atunci ai tot dreptul să te duci la alesul local, pe care l-a ales ta-su, mă-sa și doi prieteni, să-l scuipi în freză și să-i spui că nu este reprezentativ. Și să-l șicanezi până face cu nervii sau până se apucă serios de treabă.

Tot umblu să dau de candidați și-mi amintesc că am prins campanii frumoase. Bine, și cu multe minciuni, dar erau campanii, vibrau oamenii. Știu, acum nu e permis, dar tocmai de aceea, că e în format restrâns, ar putea fi elegant.
Și, dacă tot am umblat, să vă spun peste ce am dat.

Disperare la Clotilde

Intru eu într-o biserică ortodoxă și, din una-n alta, aflu că doamna de la lumânări, preoții și chiar sfinții de pe pereți erau cât pe ce să se prăbușească într-o bună zi văzând ce credincioasă le-a intrat în lăcaș. Nimeni alta decât Clotilde Armand, candidata USR la Sectorul 1. Da, ăia care strigau, de se cutremurau și bordurile lui Videanu, că vor spitale, nu catedrale. Pioasă și smerită, dar cu calculele făcute, Clotilde a început vrăjeala. Că dacă ea ajunge primar, luna de pe cer o ia și o așază pe turla bisericii. Oamenii, cu bun simț, au ascultat-o și nu i-au amintit de păcate. Cred că până și Dumnezeu, care în bunătatea Lui, vede în orice bântuitor prin biserici oaia rătăcită care se întoarce, sărea într-un picior, pe un nor pufos, de bucurie că iată, până și Clotilde. Cu Dumnezeu se mai descurcă ea, dar nu știu ce le-o spune trotinetiștilor fără niciun Dumnezeu, că s-a dus cu „ne dați ori nu ne dați” pe la ortodocși. Da, ăia, primitivii care se târăsc pe coate și genunchi în jurul bisericii, ăia care se pun de-a curmezișul progresului.

Descinderea hoardei de liberali în Kiseleff

Ies eu, tare amuzată, din biserică la gândul că o văd pe Clotilde, cât e ea de lungă, bătând mătănii până la pământ și făcându-și câte zece cruci în mijlocul unei adunări de ortodocși pentru un amărât de vot, pe care oricum nu-l primește că primitivii ăștia nu știu citi în franceză. Dintr-o dată primesc alarmă pe telefon. Liberalii merg la PSD. Vai de mine, m-am crucit eu, că tot eram în mână ieșind din lăcaș. Ia să vedem! Și pornesc eu pe trotuar, pe o stradă pe care am intrat din Bulevardul Doina, cu ochii în telefon. Frate, li se întorc ăstora traseiștii, m-am gândit eu. Cu ochii în telefon. Dau peste un mic obstacol, pe care, ca noroc, îl văd și dintr-o dată mă trezesc că nu mai e soare și nici atâta lumină. Vai de mine, a venit eclipsa pe neanunțate. E, cum a venit covidul, așa poate veni și eclipsa. Dar nu-mi ridic ochii din telefon, să nu pierd momentul întoarcerii fiilor risipitori, a oilor rătăcite, că tot eram cu pilda în cap. Și, dintr-o dată, dau peste ceva moale. Mă uit și văd un om șezând pe scaun. Bietul, era atât de șocat încât nu era în stare nici să-și pună mâinile să se apere. „Bună ziua”, dau eu binețe, de parcă m-am întâlnit cu unul pe uliță. ”Dar ce căutați dvs. aici?”, mă întreabă bietul om. „Chiar, ce caut eu aici?”, întreb și eu ca nătânga. „Dar ce căutați dvs. pe trotuar?”, ca noroc, asta doar am gândit-o. Scot capul și constat că sunt într-o cușcubetă de portar. Mă uit în stânga și văd drapele fluturând. E, să nu o mai lungesc. Am intrat într-o gheretă de portar de ambasadă sau ce o fi aia. Mă apuc, îmi cer scuze omului care mormăia: „Doamne ferește, doamnă dragă, dar numai ăștia tineri stau numa cu capul în telefon, numai ei nu văd, nu aud”. „Adică, vreți să spuneți că-s bătrână?”, mă oțărăsc eu mai mult să-mi revin și să realizez pe ce lume sunt. „Nu, doamnă, Doamne ferește. Eu vorbesc de tinerii ăștia zăpăciți. Dar ce v-a furat așa, de nu vedeți pe unde mergeți? Bine că nu ați avut un accident de avion, adică să vă uitați după avion și să picați într-o groapă”. Râdem amândoi, mă apuc să-i explic și urmărim amândoi descinderea lui Nicușor Dan, a Violetei Alexandru și a hoardei de liberali la sediul PSD. ”Cine-s oamenii ăștia?”, mă întreabă el năuc. Cred că se aștepta ca pe mine să mă fure în așa hal peisajul descinderea lui Putin în Kiseleff. Acolo e și ambasada, avea motiv. ”E Nicușor Dan”, îi spun eu. „Da, am auzit ceva de domnul ăsta. Candidează”. „Și ce părere aveți?” „Despre ce?” „Despre asta, despre alegeri”. „Nu am nicio părere”. „Și mergeți la vot?” „Când e?” „În 27 septembrie, imediat”. Își pune omul palma pe frunte, cade într-o cugetare adâncă. Eu îl privesc cu interes. „Poate că mă duc. Dar eu nu am treabă cu domnul Nicușor, că nu-s din București. Chiar așa îl cheamă, Nicușor?” „Da, dar ce are?” „Apoi, mă gândeam că-l cheamă Nicolae, ca pe mine”. Am râs amândoi și am plecat prieteni. După doi pași, m-am întors. „Dar de ce stați cu ușa larg deschisă?”, îl întreb eu. „Că-i cald, doamnă, de-aia. Dumneata știi cum se încinge tabla asta?”. Îi mai un semn amical cu mâna și mă pun, mai încolo, pe un gard să mă uit la descinderea din Kiseleff. Obsesia asta maladivă a liberalilor pentru PSD începe să devină de neînțeles. Useriștii se prefac că-i sprijină în delirul lor și le fură electoratul. În fine, treaba lor, dar va fi show total în mândra guvernare.

Nu se poate combate cu masca pe figură

Pornesc spre Piața Victoriei și mă lovește setea. Eu am rămas cu niște sechele de pe vremea stării de urgență, când umblam în documentare, și anume să nu beau apă că trebuie să merg la WC și totul era închis. Dau de un magazin mic și intru. În ușă stătea un domn. Fără mască. Îmi iau o apă și mă așez  la coadă. În fața mea, câteva persoane, la casă, să plătească, o doamnă tânără, soția domnului din prag. Ea îl tot întreba ceva din care noi, dar și el, înțelegeam doar atât „Iau…?” Domnul: „Zi mai clar, că nu înțeleg!” Doamna iar spunea, dar tot nu se înțelegea. După câteva încercări, toată coada, inclusiv vânzătoarea a strigat: „Dați-vă masca jos că nu se aude nimic!”. Doamna s-a întors către noi: „Dar nu vă deranjează?” „Nuuu!” a strigat coada. Și-a scos masca și a strigat: „Ce țigări să iau?”. Și uite așa a început o dezbatere despre mască, măscuță, respirație și CO2.
E, ce vremuri erau în alte campanii! Oamenii dezbăteau la cozi profilul candidatului. Acum, dezbaterea s-a mutat pe Facebook, că te sufoci dacă mai faci și politică cu masca pe față.