Marcel Ciolacu: Voi candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat şi în acelaşi congres se va alege şi candidatul Partidului Social Democrat pentru funcţia de preşedinte

Oamenii muncii cer condamnarea pe loc, fără judecată

Din volumul lui Mircea Bunea, Praf în ochi ( editura Scripta, 1994), dedicat procesului CPEx din 1990-1991, rețin, îndeosebi, scrisorile primite de autor la redacția ziarului Adevărul, unde lucra. Din multele epistole dezvăluite de gazetar, doar una pledează pentru judecarea celor 24 cu deplina respectare a normelor de drept. Toate celelalte sunt incredibile îndemnuri la pedepsirea pe loc și cu mînie proletară, mai ceva decît la tribunalele de tristă amintire, zise și ale Poporului. Inculpații erau acuzați de o faptă concretă: participarea la Ședința CPEx din 17 decembrie 1989, fixată de Procurori ca fiind cea în care s-a decis represiunea de la Timișoara și București.

Corespondenții nu iau în seamă asta. Ei cer ca membrii CPEx să fie condamnați (pe loc, fără judecată!) pentru întreaga perioadă comunistă, inclusiv pentru pușcăriile politice din vremea stalinismului.
Să zicem însă că iscălitorii nu se pricepeau la disciplina numită Drept, confundînd Justiția cu apucatul de păr pe maidan, precedat sau urmat, după împrejurări, de cuvenitele picioare în fund.

Altceva mă surprinde.
Și anume:
Transformarea unei abstracțiuni într-un motiv de ură personală.

Membrii CPEx alcătuiau o lume aparte, fără nici o legătură cu lumea oamenilor muncii. Nici unul dintre cei din boxă nu făcuse vreun rău direct semnatarilor. Nu le luase pămîntul la colectiv, nu-i dăduse afară din serviciu și nu le tăiase lumina tocmai cînd se pregăteau să guste ciorba sleită.

Și cu toate acestea, corespondențele abundă în insulte gratuite: „bestiile din boxă”, „criminali”, „netrebnici”. O lectură mai suspicioasă și, deci, mai atentă, descoperă însă un mic amănunt: insultele sînt aceleași în circulație de la o scrisoare la alta. Și anume: insultele proferate zi și noapte, după decembrie 1989, la TVR, la Radio și în gazete, de către profesioniști.
Oamenii munci n-au nici măcar privilegiul expresivității involuntare, născute din sinceritate.

Cum s-ar explica?
Sunt două răspunsuri posibile:

  • a) oamenii muncii, presupuși simpli, repetau papagalicește, ca niște semidocți, clișeele frecventate la televizor.
  • b) oamenii muncii iscăleau astfel de scrisori doar cu numele. În realitate, sub identitățile precizate se ascundeau profesioniștii diversiunii, specialiștii în Crearea de atmosferă.

Înclin să cred în a doua ipoteză.
Asta deoarece datele unora dintre autori contrastează cu textul. O pensionară, bolnavă de inimă, care începe prin a declara, în chip autoironic suspect, că „fără să vreau la bătrînețe am început să fac politică”, scrie cam așa:

„Mă iertați că vă răpesc din timp, dar n-am să pot să mor pînă nu-i văd condamnați. Cine a mai stat pe vremea bestiilor în condițiile în care stau ei – cămăși albe, cravate la gît și altele? Am 71 de ani și vreau să știe toți nemernicii că poporul îi urăște și mulți regretă că nu crapă odată. Toată lumea cinstită a fost indignată cînd au fost puși în libertate cei patru în frunte cu momîia de Dăscălescu.
Încă o dată vă rog măcar două vorbe în ziar ca să ajungă la urechile bestiilor ce le doresc majoritatea oamenilor”.

Cu scrisorile oamenilor muncii indignați în timpul procesului, exprimîndu-și ura și cerînd pedeapsă maximă pentru „bestii”, m-am întîlnit în cazurile proceselor staliniste: cel de la Moscova, procesul Slansky din Cehoslovacia.

În Mărturisirea lui Arthur London, copleșitoarele memorii ale unuia dintre cei condamnați la închisoare pe viață în Procesul Slansky (Praga, 1952), victima îi spune anchetatorului că poporul va fi tulburat aflînd de arestarea și interogarea sa.
Anchetatorul îi răspunde, nu fără cinism, că la Sediul CC s-au primit deja vagoane întregi de scrisori în care se cere condamnarea la moarte a „năpîrcilor”.

În Scînteia și în alte publicații, am citit scrisori ale oamenilor muncii trimise redacției cu prilejul marilor procese politice ale începutului și conținutului de stalinism: al Mareșalului, al lui Iuliu Maniu, al responsabililor de la Canal.

M-a surprins, la vremea respectivă, un fapt: autorii, deși invocați ca fiind reali, vorbeau asemenea personajelor tipice în împrejurări tipice, după cum le zicea estetica proletcultistă eroilor din literatura socialistă.
Expresiile difereau de la o categorie la alta: intelectualul își alegea vorbele, proletarul le trîntea pe hîrtie, ca și cum ar fi dat cu tîrnăcopul, țăranul era eminamente analfabet.

Deși tema epistolei era procesul atunci în plină desfășurare, adresanții nu se mulțumeau cu transcrierea opiniei în adjective tari și interjecții mînioase.
Simțeau nevoia să dea amănunte despre viața lor, despre familie, despre locul de muncă.
Se străduiau, într-un cuvînt, cu maximă risipă de energie, să fie cît mai reali, cît mai credibili.
Ciudată de-a dreptul această neliniște că s-ar putea să nu fie crezuți ca niște oameni presupus simpli!

Ceva asemănător izbește la compunerile celor din popor pe altarul Procesului CPEx din 1990-1991:
Bătrîna care nu vrea să moară pînă nu vede „bestiile” condamnate, scrie că e bolnavă de inimă, că are soț, fiu, noră și 2 (scrie cifra!) nepoți, că era singura din familie care îl iubea pe Ceaușescu pînă la apariția lui Ion Iliescu, că are 71 de ani.
Parcă pentru a ne convinge că-i reală și nu inventată!

Culmea veridicității cu orice preț e atinsă de scrisoarea unui așa-zis țăran muncitor.

„Sunt țăran muncitor de pămînt la o vîrstă de 65 de ani, județu Oașului, comuna Viișoara. Urmăresc cu mare atenție și citesc cuvînt cu cuvînt articolele domniei voastre asupra criminalilor care sunt incluși în conflictul genocidului din Decembrie 1989.

Dacă criminali de război din al doilea război mondial au fost la Nemburg judecați în 6 luni și s-au luat pedeapsa meritată fiind proces internațional nu știm și așteptăm cînd vor fi judecați acești criminali care au supt țara ca șerpi și trîntori, cînd vor fi judecați să-și primească pedeapsa după meritul fiecăruia, căci împlinim 1 an de la audierea lor și nu primesc pedeapsa. Nu știu cum unii juriști cu sînge de România fierbinte și înroșit de teroarea lor poate să ascundă adevăru și să-i apere cu diferite minciuni cînd tot poporu Român cunoaște rolul acestor victime. Ca țăran rog să vă ajute Dumnezeu pînă la urmă vă stimăm Domnule Mircea Bunea”.

De remarcat imediat, înaintea oricărei aprofundări:

  • a) expeditorul se vrea țăran analfabet. Un analfabet prin greșelile gramaticale, prin stîlcirea numelor proprii, prin trecerea, ca acceleratul, peste semnele de punctuație.
    Cu toate acestea, are logică de propagandist. Indignare sa nu e sinceră, ci studiată.
  • b) se dedă clișeelor epocii: „șerpi și trîntori” (clișeu din categoria Mînia țăranului muncitor), „criminali”.

Dacă ne gîndim că multe scrisori încep cu: „sîntem un grup de muncitori”, „sîntem un grup de lucrători”, ipoteza fabricării unor astfel de scrisori după tipicul propagandei din timpul proceselor staliniste prinde contur.
Și chiar dacă n-ar fi fost fabricate, impresia pe care o degajă e cea de fabricat.
Și, în ultimă instanță, asta contează!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Oamenii muncii cer condamnarea pe loc, fără judecată”

  • Îmi cer scuze maestre dar nu am găsit altă modalitate de a vă trimite un link YouTube cu secvențe needitate, cu sosirea lui Putin la Pyongyang. Imaginile mi s-au părut mult mai interesante decât cele difuzate pe canalele oficiale de știri. Poate vă interesează și doriți să comentați.
    Să auzim numai de bine!
    https://www.youtube.com/live/3_9fg7OQ7zM?si=KtXIL4M2Khc8Mutj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *