Ochean ilevăn

Nu știu dacă ați observat, dar de la o vreme România a devenit un fel de Americă, și nu pentru că și românii ies proști din școală sau pentru că Andreuțele vor blugi, că bananele vin din Africa, )chiar nu știu ce-or fi vrând tefeliștii din Africa, poate nu parfumuri etiopiene(, ci pentru că a importat scenarii de evenimente ieșite de sub control. De sub control guvernamental, precum dulceața de nuci verzi și pelteaua de gutui, nășite în familie, nebotezate la mănăstire, dar trecute pe acatist, să ni le binecuvânteze Dumnezeu. Bă, da’ cezarului, ce-ați dat, bă, cezarului? Am dat bani pe borcane, că alea-s cumpărate de la stat, cu TVA-ul plătit la zi. Nucul din grădină a fost plantat de străbunica, pământul ne aparține, în acte, am plătit deja taxe pe proprietate. Din cărți știm că Pâmântul a fost creat de Dumnezeu, și atunci de ce se duce taxa pe proprietate la dracu’?

De câte ori guvernanții (apropo, ăia care ne-au numit președintele și guvernanții ne-au plătit taxă de ridiculizare pentru plasament de prostănaci în funcții ministeriale la vedere?) scot câte un aliniat sau paragraf întreg din puțul gândirii corporatiste, ar trebui puși în câte un borcan. Cu gogonele, cu castraveți, cu curechi. Ce Antipa, să facem un muzeu al prostiei omenești și să-l numim Creangă, că tot au încurcat băieții poveștile! În borcanele în mărime naturală să fie păstrați și cei care au vândut România la bucată, dimpreună cu o monedă de un leu și un ou roșu, de ciocolată. În fiecare an să se adauge câte o linguriță de oțet, iar când s-a făcut petrol, conținutul să le fie dat în exploatare ungurilor. Austriecii doar să se uite și să plătească bilet.

Dar cum s-a făcut de semănăm cu America? S-a făcut drăgăstos și deveselos. Pe 11 septembrie 2001, două avioane furate de niște băieți cu pantaloni largi și șlapi au dat iama în turnurile gemene. Juniorul lui Bush le vorbea unor copii, la școală. Tot despre petrol, americanii au o obsesie cu religia petrolului și a gazelor. I s-a adus la cunoștință, președintele Bush a fugit la studiourile Disney, a cerut să mai vadă o dată Albă ca Zăpada și, ajuns la scena din mijlocul pădurii, a început să urle: „Unde îți era capul?”. De răspuns a răspuns bodyguardul, care a zis: „În căpriorul ușii, că ați dat drumul prea repede la clanță, Sir, yes, Sir!”. În Rahova, gazul a vrut să iasă afară din bloc, să scape de prost. Cred că blocul a fost construit în epoca ceaușistă, că n-a leșinat, ci s-a ținut de casa scării. În fiecare bloc stă câte un Nea Caisă care nu numai că nu plătește curentul, dar își cere drepturile în gura mare, tocmai pentru că i se taie factură la gaz și curent. Unul din ăia care lipește cablul electric cu bandă scotch. Nea Caisă voia să-și prăjească cârnatul și nu s-a formalizat când i s-a spus că-l va împărți cu dracu’. Distrigaz sau cine-o mai fi responsabil cu rețelele de distribuție de gaz în România nu ar fi trebuit să părăsească locul faptei, știind că oricine putea avea acces la robinetul de gaz. Bă, voi nu vă uitați în jur la ce țară de academicieni suntem? De ce trebuie să se întâmple atrocități ca să învățăm? Pentru că părinții lasă copiii pe telefonul mobil în loc să-i învețe să nu-și bage degetele în priză, lucruri de bun simț, care altădată ne fereau de multe necazuri. Facem ce facem și tot la educație și învățământ ajungem. Am mai menționat într-un articol lucrul acesta, la 7-8 ani mamele ne puneau câte o pătură în fața sau în spatele blocului și acolo, împreună cu prietenele mele, coseam haine pentru păpuși. Fără să ne băgăm acele în ochi!!! Încă din clasa întâi școala ne învăța puncte de cusătură pe șabloane de carton. Se pare că de pe telefon, deși există mai multă informație, nu se învață mare lucru. Și de aceea, când s-au dus să-l anunțe pe președintele Dan că două etaje de bloc au sărit pe geam afară, l-au găsit la toaletă. Căuta hârtie igienică, pentru că în cabina dumnealui uitaseră să pună. „Domnu’ președinte, au murit unii de la gaz.” „Și de ce-mi spuneți mie, să-i ia permisul lui Netanyahu.” „Domnu’ președinte, au sărit în aer două etaje de bloc, în Rahova!” „Era gaz rusesc? Să-mi trimită SRI-ul un powerpoint. Și niște hârtie igienică parfumată. Miroase urât.” „Fugiți, domnu’ președinte, e de la gaz! … Hahaha, ce v-am păcălit, e de la TVA-ul pe basamac! Ce-ați făcut? Să aducă cineva o pereche de pantaloni de camuflaj!”

Și în sfârșit am ajuns la cel mai serios subiect al acestor zile: capetele goale care se visează împărați. Yorick, nu te mai întreabă nimeni dacă vrei să fii, pentru că ți-ai pierdut timpul vrând să ai. Capetele goale vor să se acopere cu ceva, nu cu o bucată de toamnă, nici cu inima altcuiva, ci cu coiful dacic, cu cușma lui Napoleon sau, în lipsă de safir cât negul lui Saturn, măcar cu greutatea unui meteorit. În filme, din acelea cu Audrey Hepburn sau George Clooney, am văzut sisteme de alarmă sofisticate, un război al laserelor, garnitură de plumb, în realitate: lasă-mă să te las! Vin unii cu rucsacul, împachetează coiful și brățările în hârtie de ziar și le dau la schimb cu bani de fabrică de marmeladă. Pentru bijuteriile piticului cu insomnie au pus o scară de cuplat la 6G, și-au pus capișonul cu pietricele sub cască și duși au fost, cu vesta fosforescentă cu tot. Eu zic să evacuați Statuia Libertății, ca să nu vă ia pirogravura cu totul.

De la Notre Dame l-au furat pe Quasimodo și au pus mojar cu pistil. Și piper negru.

A fost odată ca niciodată, a fost odată o prințesă care nu putea dormi decât pe saltele din puf de gâscă. Într-o altă poveste o deranjase un bob de mazăre, da’ ăla s-a fâsâit în Madagascar. În povestea asta saltelele erau stropite cu praf de scorțișoară, ca s-o ferească de purici și ploșnițe. În altă parte de lume era un prinț, care nu moștenise de la tac-su decât un bufon. Bufonul era de orientare familială minoritară, adică nu plăcea pe nimeni și rânjea sarcastic la toți. Prințul a zis că nu se însoară decât dacă găsește o prințesă adevărată, una care să vadă că e falimentar și totuși să-i mărească rata la împrumut. Așa că l-a trimis pe bufon să se dea drept prinț. Bufonul s-a îndrăgostit de femeia cu limbă de șarpe și s-a alăturat unei trupe de circari. Prințesa, după ce l-a studiat pe Nietzsche, și-a dat seama că prinții nu aduc, de la fier vechi, fericirea și s-a măritat cu un pescar. Împreună și-au făcut o rețea de pensiuni și au dus o viață mulțumitoare. Prințul s-a apucat să-și cânte povestea pe la festivaluri pentru corporatiști. Se spune că Prințul Charles i-a instalat maică-sii o cameră în sicriu, ca să vadă dacă Dracula mai e tare în ADN. La Tihuța improvizau cu ospătari. John Malkovich s-a căutat și el de ADN. E uimitor câți oameni serioși se trag din daci!

Împărat nu e cel ce-și pune coroane scumpe pe cap, ci cel care-ți trage scaunul de sub picioare, fără să simți.