Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Corespondență din Anglia. Off-Șora chetelor capitaliste

În 1989 eram studentă la Politehnică. Prin vară mi-au dat brânci afară și m-au trimis în producție. Nu-i bai, că am învățat să surfilez. Și nu m-au dat afară pentru că m-aș fi înhăitat cu cine știe ce golani și golance cu discurs coerent anti-comunist, m-au dat afară pentru că aveam prea multe absențe. Iar golanii și golancele în cauză manifestau doar sictir față de orânduire, retrăgându-se în șuete cu Kafka, Eminescu, Celine, Preda, și chiar și câte o Ană Blandiană, când ne punea pe gânduri Prokofiev. Cu un an sau doi înainte rulase la Cinematecă Procesul lui Kafka, în regia și interpretarea lui Orson Welles. La Muzeul Colecțiilor de Artă dădeau filmele lui Milos Forman. Pe acolo bifam și se întâmpla să trebuiască să fugim de la niște cursuri.

Revoluția m-a prins acasă, la Suceava. Pe la noi a fost mai mult ca un cenaclu de la balconul Prefecturii. Era iarnă, era frig, mamele ne mânau înapoi în casă, de frică să nu vină tot ăia și să ajungem tot la pușcărie, că am făcut scandal. Dumnezeu, până și când vine cu taina învierii tot peste Toma necredinciosul dă. După ce-am lăsat să treacă Crăciunul și Anul Nou, ca să nu mucegăiască cozonacii, am plecat la București. Să mă reînmatriculez. Ministru al Învățământului fusese numit Mihail Șora. Poarta Ministerului era dată în lături. Înăuntru se adunaseră toți exmatriculații ultimilor ani de comunism. Cei mai mulți fuseseră dați afară pe motive politice. Numai băieți. Eram singura fată. A trebuit să țip ca să mă fac auzită. Ministrul Șora se închisese în birou și nu primea pe nimeni. Noi aveam grijă ca măcar gălăgia să-i ajungă la urechi.

La un moment dat, s-a apropiat de mine Profesorul Dolfi Drimer. Chibițam uneori când juca șah la Clubul TCM-ului. Venea să ne trimită înapoi la cursuri când jucam bridge. Domnul Drimer m-a întrebat ce mă apucase de urlam ca disperata. I-am arătat gloata de golani și a zâmbit. De fapt, am râs de-a dreptul. Mi-a spus că Șora nu primește, dar că o să-i transmită doleanțele noastre. Se arătase însă sceptic în privința faptului că ministrul ar putea lua vreo hotărâre.

Am hotărât noi să mergem la guvern. Petre Roman a primit o delegație a studenților, iar de a doua zi au început reînmatriculările.
Mă gândesc că atunci a început pasiunea domnului Șora pentru desene.

P.S. Factura la curent nu i-au mărit-o exmatriculații de atunci, ci cei pentru care s-a arătat disponibil.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Corespondență din Anglia. Off-Șora chetelor capitaliste”

  • Buna ziua,
    Ironia sortii este ca acest personaj SORA a fost scos in fata, ca mijloc excelent de propaganda de catre ong-urile bine directionate pentru sustinerea intereselor multinationalelor pe subiectul modificarilor legislative prin asa zisa liberalizare a pietei de energie, cand ai nostri useful idiots sau tanara generatie era la proteste chipurile anti -PSD pe subiectul mediateizatelor ordonante din perioada lui Dragnea. Si cum mai ierseau pe sticla directori de multinationale la proteste asa zis spontane si cata publicitate gratuita li se acorda acestora fara insa a avea acces la un punct de vedere din partea celor care se aflau la Guvernare, adica un exemplu de manipular si propaganda de tipul celor care predau la cursurile primare de sociologie, dar vorba politicului de la noi, in Romania nu ai nevoie de oameni inteligenti si aici inchei citatul.
    Ca sa vezi, comedia sortii cum se intampla ceva in Romania, o revolutie, proteste de strada cu impact profund asupra Constitutiei, pac este promovat pe sticla pardon in mas media acest personaj SORA, curat intamplator, Doamne cat ne cred de idiots..

  • Foarte bun și foarte frumos editorialul dumneavoastră, doamnă ! Îmi amintește de anii de studenție , de frumusețea și de peripețiile lor ! Eram studentă la București la Politehnică la Facultatea de Chimiei și m-am gândit
    să mă mut în Pitești pentru că tatăl meu era bolnav cu inima și mama mea avea nevoie de mine s-o ajut ! Zis și făcut ! Doar că în Pitești nu era facultate de zi și nici de Chimie și atunci am obținut transferul la TCM, dar aveam de susținut 10 examene de diferență pe lângă încă cel puțin 10 examene anuale și să muncesc ca lăcătuș mecanic pentru a urma cursurile la seral ! Nu întâmplător tatăl mei – care era un împătimit al șahului – l-a cunoscut pe profesorul Dovpfi Drimer și nu întâmplător tot tatăl meu a fost desemnat să proiecteze instalațiile electrice de la Hotelul Muntenia- Pitești, Hotelul Intercontinental – București și instalația luminoasă de la Cetățuie ! Tatăl meu – dacă ar mai fi trăit – ar fi știut ce mesaje să le transmită domnilor Șora și Virgil Popescu ! Ar fi apreciat oare aceștia mai mult câtă valoare au lucrurile frumos și bine făcute și banii munciți cu drag?!

  • Dl Sora era implicat atunci (ian 1990) in constituirea filierei de invatamant de limba maghiara si separarea ei din trunchiul invatamantului romanesc .
    Revenind in actualitate , la factura sa de curent , constatam inca o data ca realitatea scapa mereu filosofiei . Pana la urma “taxa pe lacomie“ era mai adecvata decat ”Dragnia la puscarie “, Nu-i ramane domnului Sora decat sa-si spuna : ”Am fost un dobitoc”! I-as face si recomandarea sa nu stea toata ziua in frigider pt ca astfel sa economiseasca energia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *