Oficial ne merge bine!

„Impozitul pe venit – creştere cu 16,5%. Încasările din TVA – creştere cu 14,8%. Veniturile din accize – creştere cu 11%. Contribuţiile sociale încasate în trimestrul III au crescut cu 8,5%, adică 4 miliarde lei în plus. Cheltuielile de personal au scăzut în perioada iulie–septembrie cu 630 de milioane de lei”, a precizat domnul Bolojan, cu vădită mândrie față de rezultatele ,,austerității” sale.

Dar cu nivelul de trai, inflația, sărăcirea energetică și generală, scăderea puterii de cumpărare, cu prețurile, cum stăm în aceeași perioadă? Să te lauzi cu asemenea cifre contabile ,,bune” în timp ce lumea sărăcește accelerat este ca și cum ai spune că-ți stă părul bine și machiajul este perfect în timp ce unii îți taie un picior cu fierăstrăul, fără anestezie.

Nimic nu ni se spune de către domnul Bolojan și asociații domniei sale despre costul social sinistru al acestor măsuri. Tăcere totală, de parcă parametrul bunăstării majorității populației nu ar fi de fapt obiectivul principal al oricărei guvernări. Totul se decide și se abordează ,,auster”, de parcă România se reduce la acel maximum 35% din populație care, încă, o mai duce bine. Ceilalții 65%, care o dau din colț în colț și trag și de ultimul bănuț ca să treacă luna, … dă-i dracu! Să sufere! Că de aia este pulimea lăsată pe acest pământ!

În tot acest timp, zgomotul mediatic și ,,edictele” socio-economice semidocte ce răzbat neîncetat din direcția acestui 35% din vârful societății acoperă strigătele de disperare ce încearcă să se facă auzite din direcția restului de 65% care se scufundă în sărăcie și disperare. Ne facem că nu auzim strigătele ce vin de la baza societății dar istoria ne arată că neglijarea situației acelui 65% bazal conduce uneori la eliminarea restului de 35% de clasă de mijloc. Să nu uităm deci de baza piramidei sociale căci totul se duce de râpă dacă ea se clatină sau cade în dezordine.

În această chestiune, ce mi se pare cel mai periculos, chiar mai periculos decât măsurile în sine, este faptul că domnul Bolojan și susținătorii măsurilor domniei sale chiar cred că ceea ce au făcut este bine și că suntem pe drumul cel bun ca societate. Domnul Bolojan putea totuși să tacă diplomatic și să nu se mai laude iar partizanii ideilor domniei sale puteau face la fel. Domnul Bolojan putea să arate oarece compasiune și să zică, știu măi frate că este greu pentru mulți dar uite, din banii ăștia în plus vă facem aia și ailaltă, facem ceva în beneficiu vostru, ca să vă fie și vouă mai bine, să simțiți și voi că a meritat sacrificiul. Dar este evident că domnul Bolojan nu poate spune asta pentru că știm prea bine unde se duc banii ăștia. Se duc în aparatul clientelar de partid și de stat, în contractele băieților deștepți, se duc în bugetele primăriilor care trebuie adăpate căci de acolo vine puterea politică.

Unii se pot iluziona cu această gargară de austeritate și responsabilitate economică dar ăștia mai vechi am trăit criza 2010 – 2012 și știm cum merge treaba. Ce s-a făcut din ăia 25% tăiați din salarii de Boc la criza din 2010 – 2012? Mai țineți minte? S-a alimentat clientela PDL. Fix asta se va face și cu banii adunați cu ,,austeritatea” domnului Bolojan. Se vor da, în forme poate mai elevate, aparatului clientelar de partid și de stat deoarece supraviețuirea acestui sistem este de fapt prioritatea nr. 1 și nu binele public. De unde știm asta? Păi este evident! Dacă binele public era vizat atunci austeritatea ar fi început de sus în jos și nu de jos în sus. Momentan, tăiem doar de la săraci ca să conservăm bunăstarea bogaților. Punct!

Foarte grav este că acest delir economic și social, care va băga țara în șanț, este susțin și de acel 35% din populație ce constituie ,,clasa de mijloc”, clasă care are impresia că are dreptate doar pentru că este cu o treaptă socială deasupra pulimii.

Nu știu de cine sunt mai dezamăgit, de domnul Bolojan sau de acest calup de 35% din populație care, prin prisma gradului prezumat de dezvoltare economică și intelectuală, ar trebui să știe mai bine, ar trebui să cenzureze derapajele elitelor din fruntea țării, ar trebui să apere mult mai vocal interesele celor 65% de la baza societății. ,,Clasa de mijloc” se pare însă că înghite pe nemestecate tot ce vine de sus și girează necondiționat orice aberație abil împachetată de politicieni în acest drog perfid al urii ,,clasei de mijloc” față de clasa de jos. Îmi pare rău să o spun, dar ,,clasa de mijloc” din România a înghițit orice borhot politic dacă acesta a fost îndulcit cu celebra instigare împotriva pulimii știrbe, puturoase, bugetare, asistate, retrograde, comuniste și mai nou ,,proruse” și ,,antieuropene”. De la atâta condiționare politică pe sistemul acesta perfid, ,,clasa de mijloc” a ajuns să se creadă și ceea ce nu este. Adevărul este că noi nu am avut (în toată istoria noastră), nu avem și nu vom avea în veci clasă de mijloc atâta timp cât aceasta nu-și asumă și nu realizează rolul de mediator social între vârful piramidei sociale și baza ei. Ce avem noi este doar o clasă socială ,,mediană” ce doar economic se poate clasifica drept clasă de mijloc în timp ce la nivelul conștiinței civice, calității umane și intelectuale, mai are enorm de mult de progresat. Pe post de clasă de mijloc noi avem doar niște orășeni și antreprenori mai înstăriți (dar extrem de egoiști și autoizolați social) care se cred copărtași la actul de guvernare când de fapt și ei, ca și pulimea pe care au învățat de la politicieni să o disprețuiească visceral, sunt călăriți economic și politic de ,,elita” politică degenerată. Știu, sună de stânga ce spun (și chiar este) dar poate ar fi timpul ca și ,,clasa de mijloc” din România să mai abandoneze centrismul acesta arogant, autoizolaționist și egoist și să treacă acolo unde îi este locul și interesul, la stânga politică adevărată (mai bine zis să creeze acea stângă politică autentică, care acum nu există la nivel semnificativ). Momentan, prin cauționarea necondiționată a derapajelor puterii, această ,,clasă de mijloc” nu face altceva decât să distrugă echilibrul social și politic din România și, în esență, să devină complicele politicului în acest act sinistru de sărăcire și radicalizare a maselor.

Ceața asta căzută pe mințile multora, acest dezinteres total pentru suferința și disperarea pe care aceste măsuri le generează pentru imensa majoritate a românilor ar trebui să ne sperie.

Ne jucăm aici nu doar cu cifre ci chiar cu soarta democrației în România și ignorăm că democrația nu poate exista în lipsa unei bunăstări sociale generalizate, care să atingă toate păturile sociale. În mod periculos, se ignoră un fapt social elementar, anume că atunci când nemulțumirea socială, sărăcia, disperarea vor atinge masa critică, inevitabil, se va declanșa o reacție în lanț care va spulbera, la grămadă și fără nuanțe, conducătorii, elitele, clasa de mijloc și, foarte posibil, chiar și democrația în sine. Dușmanii noștri vor folosi acel moment pentru a ne distruge, facil, … fără măcar să tragă un glonte.

Și că tot a venit vorba de dușmani, o altă scuză la modă zilele astea este că, din banii luați de la gura românilor cu ,,austeritatea”, ne propunem să luăm arme pentru a ne apăra de pericolul din est. Din păcate, facem asta creând sărăcie și disperare pentru majoritatea societății. Omitem că această sărăcire va duce la slăbirea coeziunii societății, la slăbirea aderenței la valorile democrației, la scăderea sentimentului patriotic și a disponibilității omului de rând de a apăra țara împotriva unei posibile agresiuni. La urma urmei, când ajungi sărac și disperat, când viața ta nu mai are miză, când nu mai ai personal multe de pierdut, ce importanță mai are dacă la București se va vorbi rusă, engleză sau franceză? Pe burta goală toate sună la fel iar prezența democrației sau absența ei devin detalii.

Este timpul să conștientizăm că cele mai puternice arme de apărare ale unei țări sunt chiar coeziunea socială, bunăstarea generalizată, dreptatea socială, credința cetățenilor că viața lor în granițele acestei republici merită apărată. Degeaba ai deficitul în parametri, cifre macroeconomice adecvate, arme moderne, dacă între timp, pentru a le obține, ai rămas fără suportul popular și fără coeziune socială. Nimeni nu va sări să apere o țară care l-a condamnat la sărăcie și disperare. Asta să țină minte domnul Bolojan, elitele și clasa de mijloc, adică, în definitiv, cei care au cel mai mult de pierdut dacă mâine ne trezim cu rușii la Iași și nu sare nimeni să-i oprească să ajungă la București.

Dar pe date și tabele totul e bine, e minunat, au orgasm contabil ăia de la finanțe citind rezultatele politicilor domnului Bolojan. Din păcate, în timpul acestor mărețe realizări financiar – contabile, pentru majoritatea populației, a trăi în România devine un chin.

Dar contabil e bine. Să deschidem șampania! Să cânte orchestra! România celor mulți se scufundă! Dar ce mai contează, … oficial ne merge bine!