Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Corespondență din Anglia. Operațiunea cuc și matracuc

Într-unul din podcast-urile domniei sale, domnul Ion Cristoiu a anunțat că un cuc a refuzat să mai vină la serviciu. Convins că pe lumea asta oamenii stau mai mult pe telefon decât își trăiesc viața, cucul a refuzat să mai dea ora exactă. Noroc (sau nu) cu pendrula. Cu rezerviștii adică.

Indiferent dacă cucul se ouă sau nu, ceasul își vede de treabă. Până la urmă, timpul nu iartă nici măcar cucul, chiar dacă își plasează urmașii pe sub alte burți. Eu am nopți când nu pot dormi de grija lumii, așa că m-am întrebat ce-o fi vrut să spună cucul? Spre dimineață m-am dumirit.
Elitele, “nebunii negri (care) caută o cale”, vorba lui Adrian Păunescu, au declanșat operațiunea cuc: Canada, Ucraina, China.

Experimentul Canada a însemnat liberalizarea drogurilor și a moravurilor, în timp ce protestatarilor li s-au blocat conturile din bancă și li s-au confiscat canistrele cu benzină și motorină.
Experimentul Ucraina a însemnat arătarea mușchilor occidentalilor bogați cu prețul vieții esticilor fraieri. Trădarea națională nu a fost nicicând mai odioasă, dar globaliștilor, care se laudă cu izmene cu etichetă, nu le pasă de cei pe care i-au lăsat fără chiloți.
Experimentul China a însemnat amenințarea continuă cu moartea. De orice fel. Măsurile opresive, umilitoare au speriat până și eprubetele.
Cu toate eforturile globaliștilor, nu toți cetățenii planetei s-au speriat de cuc. Unii încă mai aud privighetoarea cântând, vorba lui Vadim Tudor.

Atunci s-a trecut la operațiunea matracuc, că unde-i cuc trebuie să fie și o pupăză, vorba poporului român. De ce pupăză? Pentru că pupezii i se mai spune și cuc armenesc. Carevasăzică nu e de mirare că atunci când Uniunea Europeană (sau ce a mai rămas din ea) a încercat să se dreagă cu petrol de la Azerbaijan, deși țările europene ar putea foarte bine să semneze contracte separate cu Rusia, că de la Brusellex curge numai otravă, și nu lapte și miere, America i-a făcut rapid bagajele cucoanei Pelosi și-i face vânt în Armenia. „Taci, leliță, că te-am căptușit eu! Îi mai pupa tu și pe dracul de-acum!“, vorba lui Ion Creangă.
“Omule, împotrivește-te lui Gog din țara lui Magog” a spus și Dumnezeu. Cuc matracuc, UK in Ukraine, Biden forbidden. Elită meliță. E drept că nu rimează.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Corespondență din Anglia. Operațiunea cuc și matracuc”

  • În orice conflict major sau mare război din istoria omenirii femeile au avut un rol esențial, „”Cherchez la femme !”devenind o expresie tot mai des uzitată !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *