La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Opțiunea Nuland 2.0

Înainte de a trece la subiectul pe care vi-l propun am să fac câteva comentarii la adresa unui diplomat american excepțional, un general pe care l-am cunoscut la schimbarea ”lanțului de comandă” la NDU, în 2000, când președinte a fost numit un prieten apropiat a lui Colin Powell, vice-amiralul Paul Golden Gaffney II, fost șef de cabinet al generalului. A fost un moment emoționat. Eu eram absolvent al Universității de Apărarea SUA, promoția 1997, cu Masterul în Strategia Resurselor de Apărare și ocupam atunci funcția de Director al Directoratului Planificare Integrată a Apărării.

Am avut onoare de a sta alături de Colin Powell în zona de protocol, organizată pe terenul de golf, din incinta universității. O oportunitate de a vorbi cu cel care a condus Comitetul Întrunit al Șefilor de State Majore în timpul conflictului din Golf în1991. Un moment unic și emoționat.

Am vorbit despre universitate, studii, oportunitatea unui ofițer din est de a fi prezent acolo și bine-înțeles despre aderarea României la NATO (subiectul era pe buzele tuturor militarilor români). Powell și-a arătat sprijinul față de aderarea noastră și a vorbit de faptul că românii s-au angrenat în operațiunile din fosta Iugoslavie prin acordul dat ca aviația americană să survolez, în misiunile din Iugoslavia, teritoriul României. Am mai vorbit despre alegerile din SUA, care urmau în noiembrie, și pe care Bush le-a câștigat din partea Republicanilor. În 2001 noul locatar de la Casa Albă l-a numit Secretar de Stat pe Colin Powell. Powell făcea parte din cercul de conducere al Partidului Republican și lucrase cu tatăl lui Bush Jr.

Generalul Degeratu discuții secrete cu sârbii!

Vorbind de Powell amintirile despre acei ani îmi revin în minte. Pe 23 martie 1999, la miezul nopții, s-a anunțat de la Bruxelles, în întreaga media: ”NATO autorized air stirkes agains Yugoslavia!”(NATO a autorizat loviturile aeriene împotriva Iugoslaviei). A doua zi președintele Constantinescu l-a convocat pe ambasadorul american James Rosapepe la Cotroceni și l-a anunțat că România se poziționează de partea NATO. Puțină lume știe însă adevărul despre evenimentele din iarna lui 1999 unde au fost implicați generalul Constantin Degeratu, Șeful Statului Major al Armatei Române, și Șeful Statului Major al Armatei Iugoslave. Ele au fost parțial povestite de general în filmul ”Drumul Românie spre NATO. Punctul de cotitură[1]. Cei doi s-au întâlnit și au discutat situația din Iugoslavia într-o locație undeva în Banat. Discuțiile s-au purtat într-un decor sordid, într-o cabană din bârne, înnegrite de vreme, cu geamurile murdare și cu mașinile militare, care i-au adus la locul faptei, camuflate într-un șopron. Misiunea lui Degeratu era să-l convingă pe generalul sârb să coalizeze forțele democratice sârbe împotriva guvernului Miloșevici altfel încât să evite o intervenție a Alianței Nord-Atlantice. Operațiunea a sfârșit lamentabil, generalul sârb fiind destituit și trecut la domiciliu forțat. Pe 24 martie 1999 războiul a început. Președintele Constantinescu împreună cu președintele Bulgariei, Petar Stoianov, îi adresaseră o scrisoare lui Miloșevici să înceapă negocierile cu Occidentul. Nu au primit niciun răspuns. Negocierile subterane sau cele la vedere eșuaseră. Și încă un lucru important: flota aeriană comercială sârbă a aterizat la București într-un moment în care nimeni nu se aștepta. Constantinescu a decis acest lucru și nu a cerut părerea aliaților NATO sau a ambasadorului american la București James Rosapepe care au aflat abia când avioanele sârbești au ajuns pe aeroportul Băneasa (generalul Degeratul a făcut o încercare de a-l contacta pe generalul Wesley Clark-SACEUR la vreme aceea- dar era între avioane pe aeroportul Andrews (unde este o bază militară americană lângă, Washington). Asumarea rolului său în războiul din Iugoslavia l-a costat pe Constantinescu scăderea popularității în fața românilor. În orice caz poziția profesorului față de acceptul privind flota sârbă a fost ulterior benefică relațiilor noastre cu aceștia. Poziția României a fost decisivă pentru că Miloșevici credea ca va avea o legătură cu Rusia prin intermediul României, ceea ce putea să-l determine să declanșeze acțiuni militare susținute în zona de operațiuni. Și încă un lucru, pe care puțini îl știu, era dat de necesitatea survolului avioanelor de luptă americane deasupra teritoriului României. Americanii au cerut autorităților române să creeze un spațiu de siguranță, pe un aeroport, care să le permită aterizarea avioanelor de luptă și un perimetru unde bombele nelansate să poată fi largate sau avioanele lovite să se prăbușească. Operațiuni strict defensive. De asemenea în zona Banatului a fost instalată o stație radar de urmărire a zborului conectată la sistemul NATO-ASOC prezent în Ungaria. În acele zile complicate s-a mai luat o decizie la Cotroceni aceea de a nu permite trupelor rusești să survoleze teritoriul României. Tot în filmul de care am vorbit se regăsește declarația generalului Wesley Clark Comandatul Forțelor NATO în Europa (SACEUR-1997-2000) după încheierea ostilităților: ”Mă aflu aici să felicit România pentru tranziția de la un membru al blocului comunist din Europa de Est al un membru NATPO cu drepturi depline….. Țin să îl felicit pe Președintele Constantinescu și pe generalul Degeratu.” Ne place sau nu cei doi și acțiunile lor au fost elementele esențiale în acceptarea Românie în alianța NATO. Noi militari eram pregătiți dar ne trebuia acea scânteie care să pornească angrenajele aderării.

„Secretele lui Colin Powell” – Oren Harari[2]

Am băut o cupă de șampanie împreună cu noul comandant de la NDU și l-am lăsat pe generalul Powell în compania unor congresmeni prezenți acolo după ce bine-înțeles ne-am strâns cordial mâinile și ne-am urat succes. Când m-am întors în SUA în 2003 am găsit în librării cartea lui Oren Harari, Secretele lui Colin Powell, pe care am cumpărat-o și am tradus-o împreună cu Diana Botezatu Staicovici o colegă din STS, publicând-o la editura Tritonic. Este o carte despre generalul Colin Powell și filozofia lui de a conduce. O carte care nu ar trebui să lipsească astăzi din biblioteca liderilor tinerei generații. Powell a fost un lider înnăscut, cu simțul strategiei potrivite pentru a învinge în război, ca și în politică. Este o carte despre conducere, o conducere testată pe câmpul de luptă. Avea un ghid de 13 reguli pe care le aplica: (1) Nu este atât de greu pe cât ți se pare, lucrurile vor apărea multa mai bine dimineața; (2) Te aprinzi și te stingi repede; (3)Evită să aduci ego-ul tău în poziția oficială pentru ca atunci când pleci, el pleacă cu tine; (4)Totul poate fi realizat!; (5)Fii atent ce alegi pentru ca s-ar putea să obții;(6)Nu lăsa factorii adeveriși să stea în calea unei deciziei bune; (7)Nu poți să iei decizia altcuiva, nu poți să lași pe altcineva să ia hotărârea ta; (8)Verifică detaliile; (9) Acordă încredere tuturor; (10) Rămâi calm, fii bun; (11) Să ai o viziune clară asupra viitorului, cere de la subordonați cat mai mult; (12) Nu lua în considerare frica și temerile interioare; (13) Optimismul perpetuu este o forța amplificatoare. Cum vi se par? Un ghid adevărat de urmat într-o carieră militară sau politică.

„Dintre toate manifestările puterii, reținerea îi impresionează cel mai mult pe oameni” – Tucidide

Los Angeles Time scria într-un articol recent, cu titlul ”Four things you didn’t know about Colin Powell” (Patru lucruri pe care nu le știi despre Colin Powell), câteva din lucrurile puțin știute din viața lui. Powell învățase binișor idiș. În timp ce lucra ca adolescent la Sickser, un magazin deținut de evreii din Bronx, Powell a învățat idiș. Bronxul în anii 1950 a fost casa unei mari și înfloritoare comunități predominant evreiască. În anii 1950, Bronxul a oferit sinagogi, mikvas (băi rituale evreiești din cadrul unei comunități iudaice), brutării cușer și măcelarii cușer — tot confort la care te-ai fi așteptat într-o comunitate evreiască ortodoxă. În 2013, Powell a vorbit despre cum proprietarul magazinului, un imigrant evreu rus, l-a ajutat să-și schimbe viața insistând că are potențial și că ar trebui să primească o educație într-un fel militară. „Am fost atât de emoționat că s-a gândit la mine pentru a-mi spune că am potențialul de a face alte lucruri în viață”, a spus Powell, fiul unor imigranți jamaicani care s-a născut în Harlem și a crescut în South Bronx. Powell s-a alăturat corpului de formare a ofițerilor de rezervă (Reserve Officers Training Corps) de la City College din New York. Această experiență l-a inspirat să se înroleze în armata Statelor Unite. De asemenea din ceea ce știu eu, de la muzeul Universității Naționale de Apărare a SUA, unde avea un loc special în care erau prezentate diferite obiecte personale ale lui Colin Powell, generalul a luptat în Vietnam de unde pentru fapte de eroism (și-a salvat colegi și șeful dintr-un elicopter prăbușit și în flăcări care a explodat în timpul evacuări răniților) s-a întors decorat cu două decorații importante pentru militari: Purple Heart și Bronze Star. Acum generalul are o aripă în Colegiul de Război al Universității Naționale de Apărarea a SUA, care-i poartă numele și unde sunt dispuse efecte personale ale acestuia, inclusiv decorațiile. În 1989, devenit unul dintre cei mai tineri generali de patru stele din istoria americană, în timpul păcii, la vârsta de 52 de ani, Powell a înfrânt concurența a peste 30 de alții generali pentru a deveni Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de Stat Major – principalul consilier militar al președintelui- o poziție a cărei importanță și autoritate au fost consolidate de reformele militare de anvergură de la începutul deceniului 80. Când Irakul a invadat Kuweitul în 1990, generalul Powell a fost descumpănit de angajamentul de a răspunde cu forță al președintele George H.W. Bush. La biroul său din Pentagon, se spune că ar fi afișat un citat din istoricul grec Tucidide: „Dintre toate manifestările puterii, reținerea îi impresionează cel mai mult pe oameni”. Dar abordarea sa de a purta războiul care a urmat – cu o forță copleșitoare – a dus la elaborarea ”doctrinei Powell”. Ea spunea că America ar trebui să intre în război numai atunci când, printre alte condiții, erau în joc interese vitale de securitate națională, obiective clare și realizabile, toate celelalte opțiuni erau epuizate și o strategie de ieșire era în vigoare. Generalul, Colin L. Powell, a condus armata SUA spre victorie în războiul din Golful Persic din 1991, în calitate de președinte al Comitetului Întrunit al Șefilor de Stat Major, și, a participat apoi, un deceniu mai târziu, la invazia SUA în Irak, în calitate de Secretar de Stat sub președintele George W. Bush. Colin Powell a murit pe 18 octombrie 2021 la Centrul Medical Militar Național Walter Reed din Bethesda, Maryland (spitalul președinților americani). Avea 84 de ani. Din 1989 renumitul scriitor american Bob Woodward i-a luat peste 50 de interviuri.

Recent, într-un interviu din iulie 2021, Colin L. Powell îi spunea că pe măsură ce moartea se apropia, el rămâne încă un luptător. „Am cancer de mielom multiplu și am boala Parkinson. Dar altfel sunt bine [3]”. Și atunci, spunea Woodward, a respins vehement expresiile de tristețe pentru a-i caracteriza starea. „Să nu-ți fie milă de mine, pentru numele lui Dumnezeu! Am [84] ani ”, a spus Powell, și a continuat „Nu am pierdut o zi de viață fără să lupt împotriva acestor două boli. Sunt în formă bună.”

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Afacere rusă la NATO

Efortul diplomației ruse față de diplomația americană a ajuns la un punct de cotitură. Rusia i-a permis subsecretarului american de stat Victoria Nuland să intre pe teritoriul său, chiar dacă diplomatul american se află pe lista persoanelor care au interdicție. De ce? Din cauza poziție sale alături de Biden sau cum zic unii diplomatic, la schimb cu faptul că Washingtonul a ridicat o restricție similară împotriva unui cetățean rus[4]. Victoria Nuland în calitatea de subsecretar de stat american pentru afaceri eurasiatice, între 2013-2017, a fost ”săgeata” care a străpuns barajul rusesc în Ucraina. Victoria Nuland l-a însoțit pe vicepreședintele american Joe Biden în vizita acestuia de la Kiev (20-22 noiembrie 2014), vizita ce a coincis cu împlinirea unui an de la începerea mișcării de contestare a regimului pro rus al președintelui Viktor Ianukovici, mișcare care a condus în final la înlăturarea acestuia de la putere în luna februarie 2014. Protestele au fost declanșate după refuzul lui Ianukovici de a semna Acordul de asociere la UE, în favoarea apropierii de Rusia. În noua configurație a cabinetului Biden, Victoria Nuland a fost numită subsecretarul de stat pentru afaceri politice a SUA. Nuland a petrecut recent două zile la Moscova întâlnindu-se cu înalți oficiali ai politicii externe ruse într-un moment esențial în relațiile bilaterale, când pacea și războiul par să stea în echilibru. Din nou se încercă un ”break through” prin ceața geopolitică care separa cele două capitale (n.A.G.-o ”intrare în forță”). Nuland a fost „jokerul” SUA pentru criza ucraineană din 2013 până în 2017 în funcția de secretar de stat adjunct pentru afaceri europene și eurasiatice și de atunci a fost văzută la Moscova drept un inamic rusofob, vinovat de ingineria răsturnării președintelui ucrainean pro-rus Victor Ianukovici. În 2019, a devenit cunoscut faptul că Nuland a fost inclusă pe lista neagră de către autoritățile ruse și i s-a interzis intrarea în Rusia. Serghei Lavrov, un diplomat de carieră pregătit de o școală diplomatica pe care vrem nu vrem trebuie să o recunoaștem, este un tip ”glumeț” în bunul sens al cuvântului în jargonul diplomatic. Nu odată s-a manifestat așa. Președintele Vladimir Putin l-a lăudat pe Lavrov de câteva ori dar a lăudat și poziția ofensivă a diplomației ruse, menționând cu ironie că ”trebuie chiar să-i reamintească lui Serghei Lavrov că este șeful ministerului rus de externe, nu al ministerului apărării”. Serghei Lavrov are un mod glumeț de a răspunde uneori la întrebări fapt dovedit și la întâlnirile cu fostul Secretar de Stat american Rex Tillerson sau la întâlnirea din 2017 cu Kissinger. Referitor la ultimele evoluții de la cartierul general NATO când 8 diplomați ruși au fost expulzați Lavrov a răspuns pe același ton glumeț, ducând în derizoriu expulzarea: „dacă apar afaceri urgente, NATO ar trebui să contacteze ambasada Moscovei de la Bruxelles”. Un lucru trebuie spus: ambasadele de la Bruxelles se ocupă de relațiile bilaterale cu Belgia nu de afacerile NATO sau ale UE. Neînțelegerile dintre NATO și Federația Rusă au fost rezolvate, deseori, de expulzarea diplomaților fie ei de la ministerul de externe sau de la apărare. Acest lucru s-a întâmplat în 2018, când NATO a redus contingentul de diplomați ruși după otrăvirea lui Sergei Skripal, un fost agent secret rus, și a fiicei acestuia în Salisbury, Anglia. În intervalul 2010-2021, țările NATO din Europa de Est au expulzat 62 de diplomați ruși. Relațiile NATO cu Rusia s-au degradat considerabil după invazia Crimeei din 2014 și odată cu declanșarea rebeliunii separatiștilor susținuți de Moscova din estul Ucrainei. Între Rusia și NATO există un Consiliului NATO-Rusia, datând din 1997, ale cărui relații, din 2014, sunt practic înghețate. Îl interesează pe Putin acest lucru? Nu pentru că după referendumul din 2020 Putin rămâne la Kremlin până în 2036. Deci pe viață!

Odată cu închiderea misiunii ruse de la NATO noi oportunități se deschid pentru Kremlin. Noi putem numai presupunem viitoarele operațiuni, în funcție de situațiile din teritoriu și de mișcările trupelor rusești din anul acesta. Moscova ar putea escalada tensiunile cu vecinii precum Ucraina și Țările Baltice. Ar putea fi vorba despre operațiuni militare în Marea Azov-blocarea Strâmtorii Kerci- sau în Marea Neagră în zona de sud a Ucrainei în jurul portului Odesa. Mai este posibilă crearea unei crize a migrației la granița Lituaniei şi Poloniei cu Belarus, cu sprijinul lui Alexander Lukașenko.

Testarea capacității militare a NATO de a-și păzi frontiera estică, este o componentă-cheie a tacticii Kremlinului. Rusia a perceput orice aderare la NATO a unui stat din fosta ei sferă de influență drept o amenințare și o micșorare a adâncimii strategice creată după cel de-al Doilea Război Mondial. Acest lucru a justificat deciziile Rusiei de a invada Georgia în 2008 și Ucraina în 2014..

Un „Het”(nu) răsunător!

Nuland s-a întâlni, pe 12 octombrie 2021, la Ministerul de Externe cu vice-ministrul de externe Serghei Riabkov. Acesta este responsabil de controlul armelor și negocierile de stabilitate strategică. Întâlnirea este urmare a discuțiilor Putin-Biden de la Geneva din iunie 2021. Adjunctul Ministrului Apărării, Alexander Fomin, responsabil cu relațiile externe, a fost de asemenea prezent la discuții. Amândoi oficiali ruși nu sunt oameni de decizie. La întâlnire Rusia a oferit părții americane să se retragă mai multe runde de sancțiuni care le-au împiedicat activitățile misiunilor diplomatice și au convenit să organizeze o altă rundă de convorbiri pentru a discuta o rezoluție cu privire la terminarea acestora și reluarea activităților diplomatice normale între cele două state. Nu s-au făcut pași importanți. Rusia consideră atitudinea americanilor ca fiind confruntațională. S-a discutat și despre stabilitatea strategică, dar se pare că accentul a fost pus pe actuala criză diplomatică dintre Moscova și Washington. După cum știm din sancțiunile aplicate de Rusia ambasadei SUA la Moscova i-a fost interzisă angajarea personalului de sprijin local sau din țări terțe, cu excepția agenților de securitate, și a ordonat concedierea personalului angajat anterior lunii august 2021. Personalul ambasadei SUA din Moscova mai are doar o sută de diplomați și, în esență, a oprit emiterea de vize pentru cetățenii ruși. La rândul său Rusia are personal diplomatic suficient în SUA, dar vizele lor încep să expire în timp ce Departamentul de Stat nu le mai prelungește. Acordare vizelor reciproce pentru diplomați este critică de ambele părți. Până în ianuarie 2022, numărul diplomaților ruși din SUA ar putea scădea dramatic. Discuțiile dintre subsecretarul de stat Victoria Nuland și vice ministrul de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, s-au încheiat cu o amenințare dramatică de a închide potențial toate misiunile diplomatice ruse dacă Statele Unite nu ridică toate sancțiunile împotriva Moscovei. Răspunsul lui Nuland? Un „Het” răsunător, pentru consternarea lui Riabkov, și acesta a venit de la Victoria Nuland îmbrăcată într-o ținută considerată neprotocolară de media rusă, o ținută de un roșu intens asortată cu o încălțăminte ciudată-cizmulițe în dungi alb-negru. Ce semnal a transmis Nuland prin ținută? Nu știm dar în mod sigura a ieșit în evidență. Vizita la Moscova a lui Nuland s-a încheiat odată cu întâlnirea cu consilierul pe politica externă a lui Putin, Yuri Ushakov (fost ambasador al Federației Ruse la Washington între 1998-2008 în vârstă de 74 ani și pentru care Putin a schimbat legislația ca să rămână în funcție) și cu Dmitri Kozak un ”siloviki” din St. Petersburg, om important din cercul interior de putere a lui Putin, fost viceprim-ministru și care au urcat în ierarhia Kremlinului în ultimul timp. Cei doi sunt factori de decizie în angrenajul Kremlinului și îi raportează direct lui Putin. Aici, de fapt, s-au transmis mesajele americane direct președintelui Putin.

Foia de parcurs pentru un război în Ucraina

Cu o zi înaintea vizitei lui Nuland la Moscova, fostul președinte Dimitri Medvedev, a publicat un articol care se poate considera ca o foaie de parcurs pentru un eventual război cu Ucraina. A fost un articol extrem de dur în care cuvinte precum fasciști și naționaliști în stil nazist au fost adresate ucrainenilor. Medvedev susține la fel ca Putin discutarea problemei Ucrainei fără participare acestora la masa tratativelor. Cuvintele agresive sunt datorate, spun diplomații, căderii guvernului afgan și retragerii coaliției de acolo dar și câștigării alegerilor parlamentare de partidul lui Putin. Venirea lui Nuland la Moscova, conform unor oficiali ruși, a creat premisa unui acord asupra Kievului, acord pe care oficiali de la Kremlin îl întrevăd ca o predare a Ucrainei. Deocamdată geografia și meteorologia se opun dar și declarațiile Secretarului Apărării al SUA. Ploile de toamnă au ajuns în Rusia și Ucraina, transformând drumurile și câmpurile de pământ într-o mare de noroi umed care face ca războiul mecanizat ofensiv pe scară largă să fie practic imposibil până când înghețul de iarnă nu transformă pământul în șosea în ianuarie. Și totuși Nuland s-a declarat mulțumită de declarația lui Kozak care și-a exprimat satisfacția că SUA susține în continuare acordurile de la Minsk și un regim special de autonomie pentru Donbas controlat de Rusia. În același timp secretarul apărării, Lloyd J. Austin III, a făcut un tur la zonei Mării Negre și caracterizat opririle planificate în Georgia, Ucraina și România ca un efort de a „liniști și de a recunoaște” munca pe care fiecare națiune a dedicat-o misiunilor NATO – în special în Afganistan. (Georgia și Ucraina nu sunt membre NATO, dar au participat la misiunea afgană). Călătoria este, de asemenea, un răspuns inconfundabil la intensificarea agresiunii ruse în regiune. La Kiev se zvonea că relațiile dintre Ucraina și SUA sunt similare cu cele dintre SUA și Afganistan ceea ce nu este real. SUA este partenerul strategic al Ucrainei. Secretarul Apărării Austin și-a exprimat sprijinul „neclintit” al Americii pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, și a declarat la întâlnirea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, că Rusia este un „obstacol” în calea păcii. Lloyd Austin III, a semnat la Tbilisi, cu omologul său georgian, un nou acord de securitate, ”Georgia Defense and Deterrence Enhancement Initiative”, extinzând efortul SUA de a instrui trupele aliate pe fondul amenințărilor ruse.

Tot ce s-a întâmplat anul acesta este în favoarea lui Putin: de la summitul de la Geneva, care efectiv a pus capăt izolării Rusiei la nivel internațional, la victoria socialiștilor SPD în Germania, care anunță dezghețarea relațiilor cu Germania și implicit cu UE și până la vizita Victoriei Nuland la Moscova cu o agendă de la situația din Ucraina la discuțiile despre armele strategice și despre starea diplomației dintre cele două țări. Interesantă geopolitica la Est de România!


[1] Producător Ticu Alexe-produs de „Video-Art” și prezentat la 10 ani de la conflict la New York

[2] Titlul cărții lui Harari tradusă în română și apărută la Editura Tritonic.

[3] Washington Post- National Security „Don’t feel sorry for me,” Powell said as the end approached de Bob Woodward 18 octombrie 2021.

[4] O viză americană pentru expertul în controlul armelor și dezarmare al ministerului rus de externe, Konstantin Vorontsov, căruia i sa interzis să viziteze New York-ul pentru a participa la activitățile ONU din 2019.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Opțiunea Nuland 2.0”

  • Articolul trebuie interpretat tinand cont ca este scris de un filoamerican , deci anumite afirmatii trebuiesc ingrosate , altele trebuie subtiate .
    Prin aceasta prisma , eu inteleg ca situatia este chiar roza pentru rusi si cam kknie pentru ceilalti .

  • Frumos articol. Ce se mai poate spune, decat vorba aia care umbla prin NATO pe vremea d-lui Powell: „Uite nesimtitii astia de rusi – ce aproape de bazele noastre si-au pus tara!”

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog