Orban, naționalist român detașat cu serviciul la Budapesta

S-a întâmplat la Carei. Care ei? Doamna Katalin Novak, președinta Ungariei s-a așezat în fața unei statui și a aplaudat. Domnul închis în statuie, ca să nu i se dărâme opera, a fost poetul, criticul și parlamentarul Kolcsey Ferencz. Deși s-a născut pe teritoriul românesc prigonit de Imperiul austro-ungar, a parlamentat în Dieta Ungariei. Kolcsey Ferencz este autorul versurilor Imnului Național al Ungariei, în care se vorbește și de munții Carpați și de suferința ungurilor. Suferința ungurilor născuți în România și tratați ca românii probabil. Kolcsey nici măcar nu s-a născut la Carei, dar a locuit acolo. Doamna a venit în vizită privată, s-a întâlnit cu primarul localității Carei și i s-a intonat imnul național. Privata lui Kelemen Hunor? Conducerea UDMR, de ieri și de azi, are de retrocedat profitul făcut din vânzarea resurselor naturale românești. Noțiunea de partid al unei naționalități conlocuitoare e o aberație. Pupând mâna statuilor de import, UDMR s-a asigurat că nu va mai aduna prea multe voturi. Naționaliștii s-au supărat.
Nu înțeleg de ce. Viktor Orban lucrează în favoarea naționaliștilor, ajutându-i să se unească, să colaboreze, să rezolve problema minorităților.

Viktor Orban e interesat într-o Europă de Est puternică și morală. Vestul putrezește. Între Ungaria și Rusia se irosește Ucraina. Orban își dorește relații viabile cu România, dar nu cu bruxellezații și americanizații care sunt acum la conducere, ci cu unii care sunt capabili să reziste suflului care va să vină la căderea în praf și pulbere a aroganței occidentale. Serbia, România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Rusia, Bulgaria, Grecia, cu posibilități și din Turcia, fraieriții de mai ieri, au șanse clare de mutare a centrului prosperității, dar numai eliminând corupția și tâmpiții de la putere. Ungurii au lobby în America, dar America alunecă sâsâind și e și departe. Orban face jocul naționaliștilor, oferindu-le o trambulină, în speranța că cetățenii români vor rezolva problema intrigilor și zâzaniei dintre minorități.

Dacă fanaticii maghiari nu înțeleg cu binele, le spun o poveste:
În orașul în care trăiesc există o băcănie numită “Budapesta”, de unde fac cumpărături, nu doar pentru produsele românești și ungurești, dar și pentru delicatese lituaniene, estone, cehe, poloneze. Mă bucur mai ales de niște plăcinte furnizate de o brutărie lituaniană și de una cehă care îmi aduc aminte de cele coapte în cuptoarele de lut bucovinene. La un moment dat au dispărut din rafturi, iar vânzătorii, printre care și o româncă, nu au știut să-mi spună de ce. Fiind o apărătoare a afacerilor mici și mijlocii am cerut să vorbesc cu patronul, să încerc să-l conving să mai comande, căci afacerile cuminți trebuie să se ajute între ele. Ca să fiu pregătită pentru orice traducere necesară, am cerut ajutorul unui vânzător ungur. Era în concediu. O bănuială parcă totuși îmi încolțise în minte. Am întrebat:
-Ungur ungur, dar de unde anume e patronul?
-Din Kurdistan.
Nem tudom, dar e de bine.