Otopeni, 22 decembrie 1989: un avion numit dorinţă

Nu cred că pot să fiu etichetat drept „adept al teoriilor conspiraţioniste şi ai loviturii de stat”, aşa cum sună un slogan care circulă în media alternativă, dacă afirm că recentele demersuri ale SRI privind declasificarea dosarului aferent implicării cadrelor Departamentului Securităţii Statului în evenimentele din decembrie 1989 ar trebui să fie urmate de readucerea în discuţie a unor alte subiecte asupra cărora se menţin, după 33 de ani, numeroase şi dureroase semne de întrebare. Unul dintre aceste subiecte fiind, fără dar şi poate, cel făcut public de către colonelul ® Filip Teodorescu, fostul şef al contraspionajului din ultimii ani ai regimului monopartid, şi anume că în ziua de 22 decembrie 1989, pe aeroportul Otopeni se afla un avion american având misiunea de a-i recupera pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, pe fosta soţie a lui Valentin Ceauşescu şi pe fiica lui Pacepa. Recuperare care, în cazul soţilor Ceauşescu, nu a fost posibilă pentru că pilotul elicopterului, Vasile Maluţan, a fost ameninţat de către generalul Iosif Rus, şeful artileriei antiaeriene: „Dacă aterizezi, trag!”

„Americanii- îşi argumentează Filip Teodorescu şocanta afirmaţie – s-au gândit că îl mai pot folosi ( pe Nicolae Ceauşescu n.n.) la ceva şi să arate că nu sunt barbari. Acesta a fost motivul lor”. De asemenea, Filip Teodorescu făcea încă o afirmaţie care viza direct pseudo-procesul şi executarea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu: „Ruşii au vrut să îl termine”. Pe Nicolae Ceauşescu, desigur!

Fapt semnificativ, înainte de a face publice aceste dezvăluiri, Filip Teodorescu mărturisea că „sunt multe chestiuni pe care nu le voi discuta niciodată. Mă voi duce cu ele în mormânt. Dar sunt altele pe care le pot atinge tangenţial”. Discutăm, aşadar, despre o informaţie care, dacă ar fi fost cercetată cu atenţie, cu dovezi şi cu argumente pro sau contra, cu siguranţă că ar fi putut schimba scenarii de largă circulaţie privind evenimentele din acel însângerat decembrie 1989. Afirmaţie pe care nici nu am văzut-o contestată…măcar „tangenţial”! Dimpotrivă, ea a fost ignorată cu străşnicie, urmând ca peste ea să se aştearnă colbul greu al uitării.

Aşa putându-se explica şi faptul că această informaţie nu a fost demontată nici după ce a fost integral reluată în cartea „Re(in)voluţia din 22.12.1989”, semnată de col.(r) dr.ing.Marian Rizea, apărută la editura Mica Valahie în anul 2017, la câţiva ani de când a fost pusă în circulaţie, în interviul acordat de către Filip Teodorescu ziarului „Evenimentul zilei” şi publicat în numărul din 24 octombrie 2011. Informaţie pe care, cel puţin după câte cunosc, nici generalul Iosif Rus nu a contrazis-o. După cum nu a negat-o nici Vasile Maluţan, pilotul elicopterului în care se aflau Nicolae şi Elena Ceauşescu. Dimpotrivă, acesta a confirmat-o, integral, în faţa Comisiei parlamentare pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. În aceeaşi declaraţie, Vasile Maluţan a dat în faţa comisiei încă o altă informaţie la fel de şocantă şi anume că, în tot timpul zborului, Nicolae Ceauşescu a avut cu el o valiză cu documente.

Ce anume conţineau documentele aflate în această valiză şi unde, la cine a ajuns, ulterior, ea? Acestea sunt alte două întrebări la care, iarăşi, nu avem nici până astăzi răspuns. În schimb, nu este imposibil de dedus faptul că documentele din valiză prezentau un grad maxim de confidenţialitate şi, prin asta, ele erau extrem de preţioase pentru înaltele autorităţi ale supra-puterii mondiale din a cărei flotă militară aparţinea aeronava aflată pe Aeroportul Otopeni, vineri 22 decembrie 1989. Cu atât mai importante cu cât totul se petrecea numai la trei săptămâni de la Summit-ul de la Malta, unde George Bush şi Mihail Gorbaciov au luat decizii radicale, care vizau şi România.

(Cu titlu de simplă informaţie, reamintesc faptul că a doua zi după ce Vasile Maluţan a făcut respectivele declaraţii în faţa comisiei senatoriale, elicopterul pe care îl pilota s-a prăbuşit în timp ce efectua nişte obişnuite lucrări de erbicidare în zona Fundulea.)

În logica acestei discuţii, ar fi de menţionat că atât protagoniştii evenimentelor din decembrie 1989, cât şi noii decidenţi politici din România nu au atacat susţinerile lui Filip Teodorescu despre intenţia puterii de la Kremlin de „a-l termina” pe Nicolae Ceauşescu. În schimb, cu o iritantă celeritate, pe canalele oficiale din Rusia au fost propagate mesaje care neagă, în mod categoric, această ipoteză. Fără, însă, a nega şi că la ultima lor întâlnire, din 4 decembrie, Mihail Gorbaciov a răspuns propunerii lui Nicolae Ceauşescu de a avea, în ianuarie 1990, o nouă rundă de discuţii pe chestiuni economice, în aceşti termeni:”Să mai trăim noi până atunci”.

Să fi avut liderul de la Kremlin un presentiment sau chiar informaţii despre avionul care aterizase la Otopeni, ca şi despre intenţiile liderilor Statelor Unite de a-l recupera pe Nicolae Ceauşescu( împreună cu tovarăşa sa de viaţă şi de luptă)? Recuperare de care, cu siguranţă, americanii erau interesaţi nu doar din dorinţa de a respecta, cu stricteţe, Carta Universală a Drepturilor Omului. Mai direct spus, operaţiunea de recuperare fusese gândită şi pusă în aplicare cu intenţia de a căpăta de la cel care, ani la rând, avusese un rol activ în momente-cheie din viaţa internaţională, informaţii ultra secrete de vital interes. Informaţii pe care, în pofida sănătăţii sale precare, cel până nu demult numit Geniul Carpaţilor, le păstra în memorie şi, fireşte, în servieta pe care o avea cu el în elicopter.

Urmând ca, în cazul în care răspunsul la întrebarea de mai înainte va fi unul afirmativ, să avem şi răspunsul la o altă întrebare: în ce condiţii şi cine a decis dublul asasinat din Sfânta Zi a Crăciunului din anul 1989? Aşadar, a fost o decizie care a aparţinut exclusiv noii puteri de la Bucureşti sau, mai degrabă, a fost una sugerată, elegant spus, din afară?