Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Pacea nu are lobbyiști, are doar laureați

Război și pace. În ciuda antagonismului, cele două n-ar trebui să existe separat. S-ar cuveni ca pacea să aibă implantat în subconștient amenințarea războiului, iar conflictele să fie străpunse de dezideratul instalării păcii. Din nefericire, întotdeauna se implică omul, mânat la rândul său de patimi și interese obscure. Cu memoria scurtată de îmbuibare și confort și cu reminiscențe insuflatoare de ambiții și răzbunări meschine. De-abia după ce măcelurile storc și ultima boare de energie din trupuri și sting fierbințeala minților, atunci când nu mai stă piatră pe piatră și nimeni – cu excepția șacalilor – nu mai are vreo firimitură de digerat, încolțește și dorul de pace. Setea de liniște și calm revine treptat, amintiri spulberate de praful de pușcă, de ploaia de gloanțe și de șuierăturile obuzelor își croiesc drum printre ruine. Prăpădul rezultat – pentru unii iad, pentru alții raiul din care își extrag seva cupidității – îi trezește pentru un răstimp la realitate.

Un răstimp care se dovedește a fi destul de scurt, cam cât o generație. Mereu pare să-și facă loc plictiseala și să se aștearnă uitarea peste ce-a fost, dezvelind iarăși suprafețe de atac și puncte vulnerabile și deschizând accesul unui nou conflict. Armonia și pacea sunt un dar neprețuit. Valoarea lor e inestimabilă. Chiar și de-ar avea un preț, mai nimeni nu se grăbește să-l onoreze. Îl achită însă involuntar, atunci când totul e pierdut și recuperarea cere sacrificiul mai multor generații. Deși omenirea abundă de maeștri în publicitate și a devenit pradă ușoară consumului haotic și deșănțat, după pace nu aleargă nimeni, și nimeni nu-i face reclamă. Pacea nu are agenți de vânzare, din lipsă de clienți și nu are clienți, din motive de spălare pe creier. Pacea nu are lobbyiști, cu atât mai mulți au armele și înarmarea. O armată întreagă de glorificatori zeloși propovăduiesc avantajele înarmării până în dinți și susțin insistent comerțul cu gloanțe. Vând „arme defensive” menite să contribuie la descătușarea celor mai primitive și mai feroce instincte.

Realizăm valoarea păcii de-abia atunci când am sacrificat-o întru dezlănțuirea patimilor și când scrutăm magnitudinea dezastrului care ne face viața un coșmar și pe noi una cu pământul. Când am pierdut și ce (încă) nu aveam. Când între noi și-o frunză aflată în cădere liberă nu mai e nicio diferență și când nu ne mai așteaptă nimic, așa dezrădăcinați și cu aripile tăiate cum am ajuns să fim. Așa trebuie să se fi simțit și celebrul Alfred Nobel, când și-a dat seama de ce i-a adus dinamita, lui și umanității. Atunci când, după 350 de invenții și patente care vizau producerea de detonatori, a realizat că fusese de fapt un lobbyist al pulberilor aducătoare de moarte și nu al unora care să sape doar tuneluri prin munți și să deschidă drumuri pentru omenire. Mult prea târziu și-a abandonat idealismul, care-l asigura că oamenii or să se înfioare în fața puterii colosale a explozivilor și n-or să se mai încumete în veci să pornească războaie: „Mi-ar plăcea să pot crea o substanță sau o mașină cu un efect atât de teribil și de devastator în masă, încât ar face războaiele absolut imposibile.” În loc de asta, „negustorul morții” a inventat o mașinărie capabilă „să ucidă mai repede și mai mulți oameni decât oricând înainte”.

Autoamăgirea tipică și idealismul vecin cu naivitatea, aparținând multor cercetători, nu l-au ocolit nici pe Einstein. Pacifist convins și îngrozit la ideea că celebra formulă E=mc2 ar putea fi folosită de naziști pentru construirea bombei atomice, a susținut indirect adversarii acelora la construirea uneia, ale cărei efecte nimicitoare l-au chinuit până la sfârșitul vieții. Până la moarte, Einstein a luptat neobosit pentru visul său de a făuri o lume fără război și conflicte. Mereu și mereu a subliniat periculozitatea armelor de distrugere în masă. În 1936 – cu 19 ani înainte de moartea lui Einstein – editorul M. J. Schuster a depus în aripa bibliotecii casei sale mesajul personal al lui Einstein către posteritate, scris pe pergament și care sună astfel: „Dragi urmași! Dacă n-o să deveniți mai echitabili, mai pașnici și, în general, mai înțelepți decât suntem (respectiv am fost) noi, să vă ia naiba! Și-a exprimat această dorință pioasă cu tot respectul, al vostru (fostul) Albert Einstein.”

N-a mai rămas mult din intențiile inițiatorului și fondatorului premiului mult râvnit. Cine mai respectă astăzi întocmai ultima dorință formulată în testament de Nobel, aceea ca venitul anual provenit din dobânzi al fundației înființate de el să fie împărțit în cinci părți egale și „acordat ca premii celor care au adus cele mai mari beneficii omenirii în ultimul an.” Una dintre acele cinci „discipline” premiate este pacea. Premiul pentru pace are la bază angajamentul său față de înțelegerea între popoare și influența baronesei austriece Bertha von Suttner (1843-1914), o pacifistă proeminentă și totodată prima femeie premiată. De atunci au trecut mai bine de o sută de ani și tot atâtea premii au bucurat laureații, mai mult sau mai puțin merituoși.

Astăzi ne definim singuri „beneficiile” în funcție de care se face selecția. Că laureații respectivi au adus un beneficiu, nu încape îndoială, îndoiala e despre cui anume l-au adus, ca să merite distincția cu care au fost copleșiți. Cu foarte puține excepții, și acel premiu a devenit o afacere și o trambulină de la care se avântă tot felul de spirite care sunt orice, numai pacifiste nu. (Valabil și pentru alte concursuri și premii, de la cultură la frumusețe, de la științe la politică.) Comisia de premiere își alocă fără reticențe și fără remușcări, drepturi și libertăți neprevăzute de fondatori. Nu-i mai pasă nimănui de ce a spus Nobel la vremea respectivă și că a descris cu lux de amănunte calitățile și realizările pe care ar trebui să le prezinte un posibil candidat. Nobel voia desființarea armatei și voia dezarmarea, nicidecum ținerea evidenței înarmării și războaie „defensive”. Premiul păcii nu este un premiu pentru diplomați, activiști de mediu sau pentru drepturile omului, ci pentru aceia care dezarmează lumea.

Prepotenței înscăunate nu-i mai pasă de astfel de reguli „învechite” și-și definește unele proprii. Altminteri nu se explică cum de poate beneficia de o astfel de onoare cineva care seamănă discordie și culege masacre care pun pe fugă națiuni întregi. Cum poate o organizație precum Agenția Internațională pentru Energie Atomică să ajungă în posesia mult râvnitului premiu, când omenirea se află sub amenințarea (oficială) a 12.700 de arme nucleare răspândite în 9 țări? Cum poate o organizație precum UE să ajungă în posesia unui titlu – „o recunoaștere a multor decenii de pace, reconciliere și democrație ” – la care Mahatma Gandhi nu a ajuns, în condițiile în care e bântuită de dezbinare și conflicte (vezi fosta Iugoslavie) și își închide granițele în fața șuvoaielor de refugiați din cauza războaielor întreținute cu arme made în EU și care ațâță de la tribune niște gladiatori moderni, pe care-i aplaudă sau damnează după reguli doar de ea știute?

Mă întreb dacă acei laureați ai premiilor pentru pace sunt impulsionați cu adevărat de prietenia și armonia dintre oameni și popoare sau doar de ideea de pacificare, precum odinioară Nobel – milionarul a cărui conștiință era mai încărcată decât averea făcută cu sânge – de grozăvia dinamitei, pe care el o credea capabilă să le spulbere semenilor cheful de războire. Dacă ar fi așa, n-ar trebui ca acum să se mărșăluiască prin Ucraina și peste tot în lume, mai ceva ca pe la festivaluri sau pe nisipul încins al plajelor, cu scopul de a stinge flăcările pasiunilor dezlănțuite? N-ar trebui să se trimită soli după soli cu năframe în vârf de băț pe la mai marile și mai micile porți? N-ar trebui să se mobilizeze toată suflarea, câtă frunză, câtă iarbă, să iasă în stradă și să ceară pacea? Indiferent ce „motive” i se prezintă cărnii de tun pentru a o „convinge” să plece la război, năzuința pentru pace ar trebui să le înăbușe în fașă.

Mișcarea pacifistă are – surprinzător! – o istorie scurtă comparativ cu belicismul. Deși dorul de pace e cu siguranță la fel de vechi ca omenirea însăși, de-abia la final de secol XIX se conturează o organizare de forțe care nu (mai) voiau război, arme și înarmare. Iar dacă pacifismul e să fie mai vechi, succesele nu par să-i fi fost atât de răsunătoare, încât pacea să fi putut răzbi întunecimea minților. Ideile vânturate și măcinate în cărți și prin viu grai de profeți, filosofi, literați și teologi, de artiști, de umaniști și realiști, au început să se concretizeze și să părăsească tărâmul spiritual și idealist de-abia în secolul XIX. De-abia atunci pare ca omenirea să fi conștientizat – măcar în parte – cât de vitală este pacea și că trebuie intervenit concret, nu doar la modul ideal pentru a o instala și menține. Dar și așa, pare-se că nici acele Peace Societies nu și-au atins obiectivele, altfel omenirea nu s-ar „făli” cu o perioadă mai sângeroasă decât alta. N-a reușit să îmbuneze și să îmblânzească lumea nici cel mai mare și mai sincer dintre pacifiști, unul care s-a lăsat răstignit de dragul oamenilor și n-a încetat să creadă în iubirea aproapelui.

Chiar dacă pe alocuri s-a încercat implicarea guvernanților și li s-au cerut angajamente în privința stăvilirii nebuneștii curse a înarmării, succesele înregistrate de pacifiști au fost și sunt modeste. Nici pe plan național și nici internațional, prietenii păcii n-au avut prea multă priză la dependenții de putere, în orice caz, nu așa cum au avut-o și o au încă lobbyiștii armelor. Armele pot să coste cât or costa, o lume întreagă și le procură, invocând absurditatea războiului defensiv/preventiv. Cum poate omenirea să poarte războaie cu ea însăși și să mai și creadă în victorie? Pacifiștii au fost ignorați și tolerați doar în perioadele dintre războaie. De îndată ce lobbyiștii crimelor adulmecau chilipirul, începea și prigoana și cenzurarea iubitorilor de pace. Astăzi nu mai e nevoie de nicio prigoană și de nicio cenzură, „pacifiștii moderni” se cenzurează singuri și susțin indirect cursa înarmărilor, până și în statele care până mai ieri excelau prin incapacitate de luptă.

Lumea încă nu a priceput că orice fel de armă e o unealtă ucigașă și că, pe măsură ce armele ies la suprafață, pacea se dă la fund. Indiferent câte societăți și ligi ale păcii s-au format și câte nume au purtat, ideile și munca le-au fost subminate rapid de întreprinzători belicoși. Unii care trăiesc din ațâțat și întreținut zâzania. Din cursa pentru pace nu face nimeni avere, din cea a înarmării, cu atât mai abitir. Nu toți sunt dornici să-și spele mâinile cu apă și săpun, unii preferă sângele. Omenirea se laudă cu convenții și protocoale care practic legitimează războiul (ius ad bellum), stabilindu-i regulile (ius in bello) de parcă ar fi un meci de fotbal (și asta doar pentru cei dispuși să le semneze!). În loc să pună capăt crimelor, ele se definesc și sunt incriminate de cea mai înaltă instanță internațională… O instanță care nu prea are cum să intervină preventiv, ci așteaptă ca mai întâi să se deruleze și să se termine masacrul. Nu mai vorbim de puterea pe care o are în a cere punerea în practică a deciziilor!

Deși pacifismul actual se laudă cu zeci de organizații naționale și internaționale, multe dintre ele laureate ale premiilor Nobel, succesele arată altfel. Iubitorii păcii par mai degrabă să-și fi luat vacanță, să fi adormit pașnic și neobservat sau să tacă chitic și să nu scoată un zgomot, ca nu cumva să trezească bestii și mai belicoase. Din când în când câte o întrunire și câte un congres cu multe, foarte multe vorbe. La asta se rezumă „mișcarea” lor. Mișcarea pacifistă presupune „apărarea socială și nesupunerea civilă ca instrumente adecvate împotriva ocupațiilor armate”, se spune (vezi revoluția pașnică a lui M. Gandhi). Au mai fost niște zvârcoliri prin anii 1980, când, speriați de puterea atomului și a nucleului, mai mulți activiști și-au luat inima în dinți și au cutezat să vocifereze. Cereau controlul înarmării și cereau dezarmarea. Și exact asta nu s-a întâmplat.

Cât despre biserică și religie, e greu de decelat un spot pacifist în lunga și întunecata istorie, cu excepția unor reguli care propovăduiesc iubirea aproapelui (un „aproape” care, de multe ori, se dovedește a fi propria persoană). Mult mai dese și mai pregnante au fost făcliile care luminau calea spre pedepsirea necredincioșilor și impunerea cu forța a unui crez străin de firea acelora. Dacă biserica se va fi amestecat în deciziile politice și va fi avut un cuvânt greu de spus în privința păcii, sau dacă distanțarea față de arme s-a manifestat doar prin a refuza serviciul militar pentru slujbașii ei, e greu de spus. Cert este că astăzi nu prea se mai amestecă, ci se mulțumește și ea, ca orice altă instituție dependentă de putere, cu cumințenia. Nu îndeamnă la rău (teoretic!), dar nici nu se sacrifică de dragul binelui.

Pacea e ca și sănătatea. Îți dai seama de ce-ai avut și înveți s-o prețuiești, de-abia atunci când ai pierdut-o. Când, de fapt, s-ar cuveni ca pe timp de pace să lupți din răsputeri să previi războiul, iar pe timp de război, să nu precupețești un moment și să nu lași nimic neîncercat pentru a regăsi și reinstala pacea. Nu-i suficient să-i fii păcii doar un prieten platonic, ci unul vigilent și mereu activ. Fiindcă pacea e mai amenințată decât orice alt deziderat uman și e mai fragilă decât cel mai fin porțelan. Pacea are nevoie de cât mai mulți adepți activi, ideal de noi toți. De la simplii cetățeni, biserică și credincioși, la oamenii politici și cei de știință. Pacifismul se vrea organizat și nu anarhic, se vrea dinamic, dar nu radical, se vrea de durată și nu pulsatoriu.

Pacea nu înseamnă numai absența războiului, așa cum nici sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea înseamnă combaterea perpetuă și înăbușirea în fașă a oricăror forme de violență, de la cea verbală și psihică, la cea fizică și înarmată. Fiindcă violența e o buruiană care încolțește mult mai repede și își înfige rădăcinile mult mai adânc decât o face gingășia acelei flori care este pacea. Mai întâi e necesar ca pacifiștii de pretutindeni – câți au mai rămas – să se unească și să se pună de acord cu privire la ce se înțelege de fapt prin pace și prin ce mijloace se poate atinge dezideratul comun. Dar și așa, nu e suficient să existe doar organizații care să reprezinte pacea și pacifiștii. Menținerea păcii e datoria fiecăruia dintre noi, așa cum e și menținerea sănătății. Nu le putem delega altora, ci trebuie să devenim singuri activi, dacă vrem să fie pace și să fim sănătoși. Prin urmare: Pacifiști din toate țările, treziți-vă!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

17 comentarii pentru articolul „Pacea nu are lobbyiști, are doar laureați”

  • atunci cind Desteptii vor ‘descoperi’ ca in Univers se manifesta un singur foton, unicul Foton,
    care inunda ‘tot timpul’ in lipsa Spatiului
    si ‘tot spatiul’ in lipsa Timpului,
    sa stiti ca vremea in care Adevarul il veti mai putea deslusi doar cu Inima e la usa.

    atunci cind Desteptii vor ‘descoperi’ ca Unicul foton, pe linga Unda si Corpuscul mai are o ‘componenta’, Reazemul Absolut, care face din unicul Foton referinta Absoluta a Creatiei, Piatra din Unghi, sa stiti ca intre Minciuna si Adevar veti mai deslusi exclusiv cu Inima.

    tocma pentru ca IO n am nimic de zis, luati aminte la ce zic.

    • lasati Cunoasterea deoparte.
      asta e Vremea Recunoasterii!

      • sint ani, nu luni

      • @online : Mi-ai amintit de asta:
        „This is a film about a man and a fish
        This is a film about dramatic relationship between man and fish
        The man thinks
        The horse thinks
        The dog thinks
        The fish doesn’t think
        The fish doesn’t think because the fish knows everything
        The fish knows everything”

    • @online: dar pe fotonul acesta unic nu l-a absorbit materia nici pana acum? ai mai vorbit de el si acum cateva luni…

  • se cade a ne apuca de vorbit despre Pace daca si numai daca ii cunoastem Definitia.
    i o cunoastem?

    pai Pacea e ‘a treia componenta a Unicului Foton’, e reazemul balantei care are pe un taler Unda, iar pe celalalt Corpusculul.
    Cunoscatorii, Desteptii, Stiintificii, Acumulatorii de Stiinta, …au ‘descoperit’ cumva ‘a treia componenta a Unicului Foton’? adica Reazemul Absolut al Creatiei?

    habar n am, insa creca…nu prea, ca n am auzit sa fi facut ‘primul pas’,
    care e faptul ca
    in Univers se manifesta un singur Foton.

    deci…inca mai au de Acumulat, de Studiat, de Cunoscut…

    PACEA este SI-ul dintre ‘Razboi si Pace’
    PACEA este SI

    Bine SI Rau
    Pace SI Razboi
    Unda SI Corpuscul
    Yin SI Yang

    PACEA este SI.
    SI este Reazemul Absolut.

    Vorbesc despre PACE cei care vorbesc despre SI, toti ceilalti vorbesc…habar n am despre ce anume, insa e suficient ca stiu ei despre ce vorbesc.

    • SI-ul trateaza cu egala consideratie Pacea, Razboiul

      cum ‘sa faci Pace’, doamna doctor, dindu te de partea Pacii?!, nu va e clar ca facind asta ati fi…partinitoare?

      ( asta spre fundamentala luare aminte!,
      ca pe vremea Artificializarii, adica pe Vremea asta, fiind…impotriva! ei, a Artificializarii, Actionezi!, deci tocmai ce te declari de partea Razboiului :))
      Pacea, pe Vremea asta, se face ramanand la Brat cu Natura, insa neavand nimic, absolut nimic! impotriva Artificializarii )

      • Hristos a Biruit ‘lumea mare’ neavand absolut nimic impotriva ei.
        pentru a fi adus in starea in care sa aiba ceva, …barim un varf de ac!, impotriva ei, stapanul lumii asteia l a pus la indoiala in stil plenar.
        …tot n a avut nimic impotriva ei!

  • AntiPacea e imaginea din Oglinda a Pacii, deci astea doua semana leit!, in modul.
    prin urmare Pacea si Razboiul pot fi incurcate fara probleme, ca seamana,
    tot asa cum si Adevarul poate fi incurcat cu Minciuna, ca seamana leit!, in modul.

    tocmai daia la Nivelul asta se lucreaza exclusiv cu Superpozitii, pe Taramul Cuantic …

  • cei care implinesc Artificializarea sint oamenii de Actiune,
    pentru ca Artificializarea e Razboiul Intruchipat, e Actiunea, deci veti recunoaste calea unor natii spre Artificializare privindu i pe oamenii de Actiune, ai acestora, …in actiune.
    si Artificializarea e o stare de ‘Pace’, ea e Absoluta, chiar daca e Absolut Relativa,…in mod Absolut.

  • cum stim noi ca Antiinteleptii si au facut treaba si ei stiu asta?!

    pai tinta lor e influentarea ecuatiei de miscare a unei natii, pentru ca mai apoi s-o armonizeze cu o alta ecuatie de miscare.

    cum spuneam ei au lucrat cu Pacea Pamantului, insa cu pasi de Melc, deci Antiintelepteste, adica, la limita, in acelasi fel si cu acelasi succes cu care lucreaza Inteleptii, adica trainic!
    Pacea pe care Antiinteleptii o pun pe masa, adica Pacea Pamantului, e si ea tot o ‘Pace’, tot o stare de echilibru, absolut relativa,insa sa retinem ca e absoluta, totusi.

    Antiinteleptii si au construit ‘propriul Bun-Simt’, care in fapt e Anti(Bunul-Simt), el te poarta catre Artificializare fara sa ti dai seama,
    Antiinteleptii lucreaza cu genratiile, si-au sadit AntiBunul-Simt inca din pruncie, de la gradinite, au facut o temeinic, mai cu seama ca Inteleptii au fost marginalizati, paclea, datinile, traditiile si obiceiurile fiind uitate cu pasi de Melc, adica temeinic!

    deci cum stim noi ca Antiinteleptii si au facut treaba?\pai…simplu. ei..au rabdare, insa a lor nu e cu E!, deci …se grabesc!
    unde se vede graba lor?
    cum unde, in felul in care vor sa si implineasca tinta cu o viteza mai mare!:)))
    astfel, generatiile pe care ei, Antiinteleptii, le au dat deja pe ‘brazda’, vor sa le puna ‘la munca’, la actiune’ :)))

    stim ca Antiinteleptii si au facut treaba afland ca generatiile de peste 16 ani pot vota:))) :))))))
    doua generatii, aia de 16 si aia de 17 ani vor fi inhamate la jugul Antiinteleptilor :)))

    despre ce Pace vorbiti, doamna doctor, ca nu mai pricep?!
    chiar si Raiul pe Pamant e o stare de ‘Pace’!, chit ca el e insusi Iadul.

  • articolul…sufera, pe alocuri, pentru ca echivaleaza facerea de Pace cu o Actiune,
    spre ex el se incheie in aceasta cheie, a Actiunii,
    ca…’Pacifiști din toate țările, treziți-vă!’ e un indemn clar la ‘actiune’

    este imposibil sa Actionezi in implinirea Pacii,
    prin ndefinitie e imposibil!.
    oamenii de ‘actiune’, cu ‘actiunea’ lor cu tot, sint purtatori de Razboi, nicicum facatori de Pace.
    prin definitie!, deci n are sens sa mai intram in amanunte…

    Pacea se implineste atunci cind ‘actiunea’ poate fi asimilata cu Bunul-Simt.
    pentru ca ‘ecuatia de miscare’ a unui neam, ba chiar si a unui individ, sa poata fi asimilata cu Bunul-SImt e nevoie ca ‘pasii de Melc’, ai neamului, ai omului, sa fie armonizati cu dinamica Naturii, care e chiar Pacea.

    procesul de armonizare al ‘pasilor de Melc’ cu Natura se poate desfasura exclusiv prin manifestarea datinilor, traditiilor si obiceiurilor Intelepte, la nivelul natiei, la nivelul individului.

    faza tare, tare de tot!, este ca in timp ce unii habar n au care e treaba cu Pacea, cu felul in care ea se manifesta, incurcind borcanele cu talent,
    exista si unii care stiu clar-cristal care e treaba cu Pacea, tomna daia, atunci cind implinesc Antiintelepciunea, adica Marele Razboi, se folosesc de ‘pasi de Melc’, de ‘datini, traditii si obiceiuri’, inlocuindu le pe cele ale Inteleptior cu ale lor.

    in lumea mare se implineste cu un talent care tinde spre desavarsire chiar AntiPacea!,
    pentru ca de bun-simt au devenit dinamicile proprii AntiPacii, adica se poate observa ca ele nu mai trezesc Reactiuni in stilul in care o faceau in alte vremuri…
    AntiPacea se implineste intr o stare de…’pace’, fara sa prinzi de veste, in stil Popper, fara sa ti dai seama…

    Pacea e o stare care se manifesta chiar in mijocul celui mai cumplit Razboi.

    singurii lobbysti ai Pacii sint Inteleptii, ei nu vor fi premiati in veci pentru ‘munca’ lor,
    laureatii pot fi, la limita, facatori de pace cu m mic, adica ‘o pot da la pace’ pe moment, deci pot ‘da la pace’…timpul.
    inteleptii lucreaza intotdeauna cu ‘celalalt Timp’, care e Anotimpurile.

    Pacifistii care vor ‘Pacea Pamantului’ nu fac doua parale, in mod absolut.
    Pacea ‘se Gradinareste’ in Cer!, in Cerul omului, ea lucreaza intotdeauna cu Anotimpurile, cu Generatiile, ba chiar dincolo de ele, pentru ca lucreaza cu ‘din generatie in generatie’

    Pacea Inimii e una, Pacea Mintii e cu totul alta treaba.
    Pacea Inimii se Uda gradinarind Nonactiuni, Pacea Mintii se uda gradinarind Actiuni.
    Pacea Inimii nu pica in veci,
    Pacea Mintii tinde sa pice…la Infinit ( care nu E! )

    ‘Pacifiști din toate țările, treziți-vă!’
    habar-n am ce vrea sa zica vorba asta…
    pentru ca singurii Pacifisti sint Inteleptii, ei sint intotdeauna treji,
    ei sint intotdeauna in Armonie unii cu altii, uniti, pentru ca fiecare dintre ei e in Armonie cu Natura.

  • Pacea se insamanteaza, mai apoi incolteste si se dezvolta, mai apoi aduce roade care se coc si perpetueaza Pacea.

    cel care insamanteaza Pacea stie ca roadele se vor strange in lipsa lui. tocmai de asta meritul va ramane vesnic cu el

    prin urmare e imposibil sa premiezi un facator de Pace in timpul vietii lui.
    de unde rezulta ca orice premiere, fie ea si Nobel, a unui facator de Pace…viu e un nonsens.

    Pacea se insamanteaza in datini, traditii si obiceiuri. Pacea merge cu pasi de Melc. cum sa premiezi, domne, un facator de Pace in timpul vietii lui?!, cine a mai pomenit asa ceva?! :)))

    oricare ar fi circumstantele, intersectia dintre un facator de Pace si ‘recompensa’ e vesniv! o multime vida.

  • M-am gândit la un lucru în timp ce citeam articolul dumneavoastră, doamnă !Dacă în fiecare an s-ar acorda doar un premiu Nobel pentru o singură secțiune sau disciplină și toate cele patru părți rămase ar fi alocate pentru pace și pentru ridicarea standardelor de viață ale țărilor sărace ,oare nu ar fi mai bine pentru întreaga omenire ,decât să se cheltuiască sume exorbitante pentru înarmarea planetei ? Felicitări pentru un editorial de excepție superb !

    • Muțumesc.
      Nimeni nu are interes în ridicarea standardului vieții în țările sărace, ci doar în exploatarea resurselor acelora.
      Și tot ei se miră apoi de fluxul de emigranți…

  • Cred ca ar trebui „cele doua n-ar trebui să existe separat”. (n & f)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *